Notă informativă Organizaţia Internaţională pentru Migraţie - TopicsExpress



          

Notă informativă Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Republica Moldova, implementează începând cu anul 2006 programul de Reîntoarcere şi Reintegrare Voluntară Asistată. În ce constă programul de Reîntoarcere şi Reintegrare Voluntară Asistată? Reîntoarcerea şi Reintegrarea Voluntară Asistată este un sprijin acordat migranţilor care aleg să se întoarcă acasă, pentru a le facilita reintegrarea. Asistența se acordă în baza unui plan de reintegrare și a unui contract de asistență semnat între migrant și OIM. Planul de reintegrare se stabilește în urma discuţiilor purtate între migrant şi consilierii OIM. Cine este eligibil de a aplica pentru servicii de reîntoarcere şi reintegrare? Migranţii vulnerabili - orice migrant moldovean al cărui proces de reîntoarcere şi reintegrare necesită măsuri suplimentare şi specifice, având în consideraţie nevoile speciale, cum ar fi: 1. persoane cu condiţie fizică sau mentală afectată; 2. persoane în vârstă de peste 55 de ani, care nu reuşesc să confrunte rutina de zi cu zi de sine stătător; 3. persoane şi membrii familiilor acestora, inclusiv minori, în următoarele situaţii: a) situaţiei precare din punct de vedere al supravieţuirii sociale; b) situaţiei precare datorată intrării sau şederii ilegale în ţara de tranzit sau de destinaţie; c) solicitanţii de azil care nu au primit încă o decizie negativă definitivă; d) persoane expuşi abuzului sau exploatării. Etapele care trebuie de urmat pentru obţinerea asistenţei pentru reîntoarcere şi reintegrare: 1. contactarea oficiului OIM din ţara de destinaţie (adresele misiunilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie sunt menţionate mai jos); 2. elaborarea planului de reintegrare împreună cu consilierii OIM; 3. semnarea contractului de reintegrare între migrant și OIM, Misiunea în Republica Moldova prin care OIM se angajează să ajute persoana reîntoarsă să îşi realizeze planul de reintegrare, iar migrantul are responsabilitatea să contribuie la îndeplinirea acestui plan; 4. oferirea de suport pentru întoarcerea migrantului acasă; 5. contactarea OIM, Misiunea în Republica Moldova de către migrantul reîntors; 6. implementarea planului de reintegrare. Ce servicii de reîntoarcere şi reintegrare sunt disponibile? a) Consiliere în ţara de destinaţie înainte de plecare b) Perfectarea documentelor de călătorie c) Bilet de avion d) Întâlnire la aeroport şi transport la domiciliu e) Grant nerambursabil pentru deschiderea propriei afaceri, inclusiv instruire în dezvoltarea afacerii f) Instruire în cadrul universităţii, colegiului, şcolii profesionale sau cursurilor vocaţionale g) Procurarea echipamentului profesional h) Consultanţă / monitorizare pe parcursul implementării asistenţei de reintegrare i) Alte servicii de reintegrare disponibile Grantul de reintegrare NU se acordă în numerar. Pentru ca o persoană să poată beneficia de asistenţa pentru reintegrare este necesar ca în ţara sa de destinație să existe o misiune/ un birou OIM. Unde poate fi solicitată asistenţă de reintegrare? Asistenţa pentru reintegrare poate fi solicitată la Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune din ţara de destinaţie: Austria Persoana de contact: KLAFFENBÖCK Katie Adresa:Nibelungengasse 13/4, A-1010 Vienna Tel:+43.1 585 33 22 Fax:+43.1 585 33 22 30 +43.1 585 33 22 31 Email: [email protected] Belgia (include şi asistenţa pentru Luxemburg) Persoana de contact: De Boer Andreas 40, rue Montoyer, 1000 Bruxelles Tel:+32.2 287 70 00 Fax:+32.2 287 70 06 Email: [email protected] Cehia Persoana de contact: Bultova Lucie Čechova 23, 170 00 Prague 7, Czech Republic Tel.: +420 233 370 160 Email: [email protected] Danemarca Persoana de contact: BATCHO Karolina Midtermolen 3, PO Box 2530, Copenhagen Tel: +45 35 46 70 66 Fax: +45 35 46 70 01 Email: [email protected], [email protected] Elveţia Persoana de contact: AMEZ-DROZ Eve Thunstrasse 11 Postfach 216 3000 Bern 6 Tel:+41.3 135 08 21 1 Fax:+41.3 135 08 21 5 Email: [email protected] Finlanda Persoana de contact: SIPILÄ Jaana P.O. Box 851, FI00101 Helsinki Tel:+358.9 684 11 50 Fax:+358.9 684 11 511 +358.9 684 11 510 Email: [email protected], [email protected] Germania Persoana de contact: Lydia Schauer Nuremberg/ Germany Tel: + 49 911 43 00 124 Fax: +49 911 43 00 224 Email: [email protected] Charlottenstrasse 17, D-10117 Berlin Tel:+49.3 027 87 78 0 Fax:+49.3 027 87 78 99 Irlanda Persoana de contact: Melita Kulenovic 116 Lower Baggot Street, Dublin 2, Ireland Tel: +1800 406 406 Email: [email protected], [email protected] Italia Persoana de contact: Cedric Dekeyser Via Nomentana 62, 00161 Rome Tel: +39.06 44 23 14 28 +39.06 44 23 14 39 Fax: +39.06 44 23 14 34 Email: [email protected], [email protected] Letonia Persoana de contact: Ilmārs Mežs, L. Pils iela 21 Riga LV-1167 Tel:+371.750 36 26 Fax:+371.750 36 03 Email: [email protected] Lituania Jaksto 12, 4th floor, LT-01105 Vilnius Tel: +370.5 261 01 15 Fax: +370.5 261 13 26 Email: [email protected] Marea Britanie Persoana de contact: Lako Margarita 11 Belgrave Road, London SW1V 1RB Tel: + 44 20 7811 6000 Fax: + 44 20 7811 6001 Email: [email protected] Norvegia Persoana de contact: GRZESKOWIAK Joanna Storgata 10 A, NO-0028 Oslo Tel:+47.2 310 53 20 Fax:+47.2 310 53 21 Email: [email protected] Olanda Persoana de contact: Olivier Sprée Badhuisweg 11 P.O. box 10796, 2501 HT The Hague T: 0031-70-3181537 F: 0031-70-4161243 E: [email protected] Polonia Persoana de contact: Niedzialkowska Joanna ul. Mariensztat 8, 00-302 Warszawa Tel:+48.2 253 89 103, Fax:+48.2 253 89 14 0 Email: [email protected] Portugalia Persoana de contact: Luís Carrasquinho Rua José Estevão, 137-8,1150-201 Lisabona Tel: +351 21 324 29 40/48, Fax: +351 21 324 29 49 Email: [email protected] Romania Persoana de contact: Voica Maria Str. Viitorului, nr.11 Bucuresti Tel: +40 021 - 210.30.50, Fax: +40 021 - 211.44.54 Email: [email protected] Slovacia Persoana de contact: Katarina Levcikova Grosslingová 4, 811 09 Bratislava, Tel: +421/2/5263 1598, Fax: +421/2/5263 0093 Email: [email protected] Slovenia Miklošičeva cesta 38, 1000 Ljubljana Tel: +386.1 434 73 51 Fax: +386.1 231 11 19 Email: [email protected] Ungaria Persoana de contact: Balazs LEHEL 12.Revay Str., H-1065 Budapesta Tel.: +36 1 4722500, Direct: +36 1 472 2508, Fax: +361 3740532 Email:[email protected] Dacă nu aţi găsit adresa în lista de mai sus încercaţi să verificaţi pe site-ul nostru: iom.int sau sa va adresati direct la oficiul OIM din Moldova: Persoana de contact: Ana Ciurac, Petru Pîrnău Chişinău, str. Ciuflea 36/1, of. 123 Tel: 0 22 23 29 40, ext. 103 Fax: 0 22 23 28 62 Email: [email protected], [email protected]
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 10:32:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015