Numele de România provine de la român, cuvânt derivat din latinescul romanus (roman . Faptul că românii se denumesc folosind un cuvânt derivat din romanus este menţionat începând cu secolul XVI de către mulţi autori, printre care umaniştii italieni care au călătorit în Transilvania, Moldova şi Valahia. Cel mai vechi document existent, scris în limba română este o scrisoare din 1521 (cunoscută sub numele de Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung) care anunţă pe primarul Braşovului Johannes Benkner despre pregatirile unui atac iminent al turcilor asupra Transilvaniei. Acest document este, de asemenea, cel mai vechi în care apare denumirea de Ţara Rumânească. În antichitatea târzie, Imperiul Roman era denumit în mod frecvent Romania în limba latină. Unii istorici afirmă că Imperiul Bizantin medieval ar trebui să fie numit Romania, propunere neacceptată însă. Numele Romania este utilizat de asemenea pentru a desemna ansamblul ţărilor europene latine, vorbitoare de limbi romanice. Până în secolul XIX a predonimat pentru spaţiul dintre Nistru şi Tisa denumirea de Rumânia în loc de România, precum şi endonimul de rumâni în loc de români. Din termenul rumân s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român şi a statului român în cazul principalelor limbi europene: Rumänen/Rumänien (germană), Roumains/Roumanie (franceză), Rumanians/Rumania (denumirea învechită din engleză), Rumuni/Rumunija (în sârbă; totuşi, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exominul de vlahi până în ziua de azi, chiar dacă ei se autodefinesc în limba maternă drept rumâni etc. În trecut, toţi românii erau numiţi de către străini drept vlahi. Graniţele României de astăzi includ o mare parte din teritoriul statului antic geto-dac. Teritoriul actual al României a fost locuit începând cu mileniul II î.Hr, de triburile indo-europene ale tracilor. Începând cu secolul VI î.Hr, în regiunea Dunării de Jos sunt semnalaţi geţii, iar în ţinuturile Banat şi Transilvania, dacii. În vremea regelui Burebista (82 î.Hr.-44 î.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în Nord: Carpaţii Păduroşi, în Est: râul Bug, în Sud: munţii Haemus (Balcani), în Vest: confluenţa râului Morava cu Dunărea mijlocie. După moartea lui Burebista, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate. Nucleul statal se menţine în zona munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus şi Coryllus. Unitatea statului dac este refăcută de regele Decebal (87-106). Noul stat avea reşedinţa la Sarmizegetusa. Acesta avea dimensiuni mai mici decât statul lui Burebista, însă era mai bine organizat. Domnia sa reprezintă perioada de apogeu a civilizaţiei geto-dacilor, aflată în a II-a etapă a epocii fierului (La Tene). Datorită agravării pericolului roman, care ajunsese la Dunărea de Jos, Decebal poartă 2 războaie cu romanii conduşi de împăratul Traian în anii: 101-102 şi 105-106. În urma acestor războaie, Dacia este cucerită şi transformată în provincie romană. Începe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.
Posted on: Sat, 02 Nov 2013 03:19:19 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015