O poveste Cuvantului îi place să se trezească când coroanele copacilor sunt zdrenţuite de zorii lăptoşi. Îi place să-şi bea cafeaua în tihnă şi este impresionat de armonia în care trăiesc păsările. Îi place să hoinărească prin oraş. Nu-i plac geometria străzilor şi nici a blocurilor şi a caselor - soldaţi inalti sau scuzi aliniaţi pe campul de luptă . îi place să trăiască liber . Se hotărăşte să plece. Oraşul este îmbrăcat cu o pâclă subţire ca o mătase. Ajunge în faţa Bisericii Sfăntului Gheorghe. Se opreşte. Îşi aduce aminte că Dumnezeu l-a numit pe el primul. "La început a fost cuvântul". Pleacă. Ajunge la Fântâna Universităţii. Aici, i-ar placea să se cuibărească într-un strop de apă sau în amfiteatre. Dar nu. Pleacă. Merge spre bulevard. Gupuri, la început firave, apoi din ce în ce mai mari, de oameni cu feţele schimonosite de durere şi cu privirile înfipte în asfalt, îşi fac apariţia. Din casele vechi răzbate un miros de putregai şi sărăcie. Soarele începe să strălucească din ce în ce mai puternic. La parterul unui bloc un bărbat zace într-o baltă de sânge. Nimeni nu se opreşte. Puţin mai departe, o femeie este înjungiată. Nimeni nu se uită la ea. Autobuzele, tramvaiele, troleibuzele cară în ele suflete golite de orice sentiment. Cuvântul se uită îngrozit şi începe să alerge, din ce în ce mai repede. Aleargă, aleargă, aleagă. Inima din pieptul lui de litere îi bate din ce în ce mai puternic. Ajunge la marginea oraşului, care se scurge într-o vastă câmpie. Pe lina subţire ce desparte pământul de cer, iar plăcea cuvântului să se cuibărească. Este obosit. Adoarme. Visează. Un tunel verde, pe care îl străbate, la capătul căruia se află o poiană circulară, ce seamănă cu propriul lui mormânt. De jur împrejur stau brazii ca nişte lumânări fară de lumină. Se trezeşte. Se gândeşte să se întoarcă acasă, o carte cu filele scoase, pe coperta căreia timpul scrijelşte. O ia pe drumul cel mai scurt...
Posted on: Thu, 27 Jun 2013 03:44:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015