O voce remarcabila..... canta despre singura speranta si statutul femeii zilelor noastre. E adevarat ca fiind femeie si tanara... disponibila, pentru a nu deveni o prada pe care sa sara multitudinea de masculi disponibili in arealul ei cunoscut, ea trebuie sa vrajeasca unul, exponential de altfel care sa-i cedeze farmecelor ei si a o scoata practic din circuitul destul de periculos al vietii sociale, dar sa ramana totusi la vedere, protejata, patentata cu numele lui eventual, cu o verigheta la vedere si un inel care sa arate in permanenta si sa intimideze si cel mai indraznet mascul concurent celui pe care ea a reusit sa puna gheruta, ca acela ales de ea este cel mai puternic, potent financiar si destul de disponibil si dispus sa-i ofere demoazelei protectia de care ea are nevoie. Prin muzica transpare nu numai delicatetea feminina de care poate da dovada o ea, ci face apel maxim si la imaginea de printesa neajutorata, finetea si gingasia vocii aducandu-mi aminte de mimozele anilor 1400-1800, cumva.... timp in care rezulta ca o domnisoara la o anumita varsta iesea la bal sa i se faca debututl in societate, fiind parca scoasa la licitatie pe o suma numita dota, prin care i se asigura acest tip de protectie despre care vorbeam mai sus. Asa dar, familii erau salvate de la faliment, sau domnisori sau cutre adevarate aveau un anumit beneficiu, aranjamentele din spatele acestei farse numite casnicia, ducand totusi la un consens de natura pecuniara, in care femeile sub obladuirea matrimoniala aveau sa duca o viata de toata jena, in, chipurile perfecta siguranta si fara riscuri. Acum obiceiul dotei si acel debut in societate au disparut si odata cu solemnitatea actiunii prin care femeia este scoasa la rampa si sacralitatea acelei conventii, nefiind atat de complicat ca femeile sa fie folosite si, in caz de functionabilitate discutabila sa fie inlocuite cu unele mai cu mot, cu "femeia mai buna", ce-o insemna asta... Si totusi femeile continua sa spere intr-o unica scapare, sub o obladuire in care barbatul nu-si mai asuma nici statutul lui primordial de vanator-culegator, nici pe acela de provider al celor necesare securitatii si supravietuirii femeii si progeniturii, ci s-au incazarmat sa faca ei bucate nemaivazute de umanitate, la cratita, sa spele vasele si sa ingrijeasca copii. Adevarul este ca pozitia lor de intretinuti sau de afeminati cu tendinte de baietel la fusta mamei, imatur si sensibil (e doar o diversiune nu va temeti, ca barbatii tot barbati sunt in strafundul lor) este o pozitie comoda in care oricum ai da-o e in avantaj, nu corespunde cu imaginea formata in capul demoazelelor de protectie si supravietire, ba mai mult sunt puse in fata faptului ca odata ce au cerut drepturi egale sa si preia statutul de pantaloni in casa cu tot cu chinurile si tormenturile ideii de a face bani. Numai ca... femeile nu sunt niste stapani in natura lor si ce sa faca pana la urma o sluga in natura ei cu puterea acre a corupt-o? razboi. E un joc. Un joc in care unii ne mintim pe altii, in care ne inregimentam sau nu. Compromisul este acela care pune lucrurile in miscare. Apropos de oamenii de stiinta englezi, grupul meu de cercetatori englezi pe care ador sa-l mentionez si eu ca orice amarat de video lansat pe utube despre vreo teorie anvangardista.... whatever... pierd ideea.... daca e vorba de un compromis, daca trebuie o conventie, daca trebuie un artificiu care sa sustina celula matrimoniala.... nu e cumva ceva care da cu rest in teoria aceasta stiintifica cum ca oamenii sunt meniti sa traiasca in doi? ca un om tre sa faca scoala, sa se insoare/marite, sa faca copii.... si de acolo nu-ti mai zice nimeni mare lucru, dar ideea e ca toate blancurile de rigoare duc inevitabil la acel "au trait fericiti pana la adanci batraneti".... of, probabil fericiti ca unul dintre ei a murit mai repede si nu-i mai suporta bashhhhinihile (nu m-am putut abtine) sau duhoarea nocturna. Free at last de prostia stereotipiilor in care suntem dresati sa traim, dar atat de batrani si atat de neputinciosi fizic si financiar incat nici sa mai deschidem gura nu mai indraznim, caci spectacolul vietii e unul singur si noua ni s-a cam dus vremea, devenind invizibili, dispretuiti si dispretuibili , cu okii mati si decolorati de vremea care ne-a trecut. Lucrurile au evoluat in timp si daca, totusi, nu inteleg eu aceasta minciuna temporara numita iubire, aceasta mare farsa a tuturor timpurilor, atunci nu am inteles nimik pe lumea asta. dar mai sper ca intr-o zi sa o pot cuprinde, simti, trai. Farsa temporara am experimentat-o. E foarte tare. E de efect. Dar tare sunt curioasa daca voi primi binecuvantarea aceea in care sa pot sa ma mai mint singura. Pana atunci umplu timpi morti cu viata si astept opotunitatea, creand puncte in coordonatele: timp, spatiu si simtire! youtube/watch?v=rmt9XtMrEnk&NR=1&feature=endscreen
Posted on: Mon, 15 Jul 2013 18:29:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015