OMAGIU ARMATEI ROMÂNE. de Cristian Negrea ...Înconjurați doar - TopicsExpress



          

OMAGIU ARMATEI ROMÂNE. de Cristian Negrea ...Înconjurați doar de dușmani, cărora le-am stat permanent ca sarea în ochi, insulă latină înconjurată de slavi și fino-ugrici, de popoare venite din pustiurile Asiei pentru a se stabili aici, am fost permanent pentru ei o piedică în calea expansiunii lor. Toată istoria noastră a fost o luptă permanentă pentru existență și păstrarea neamului, după atâtea lovituri, „este un miracol că mai avem un steag căruia să ne închinăm” spunea marele Nicolae Iorga. Prinși între năvălitori, cuceritori și imperii, călcați din toate părțile, am supraviețuit ca neam și popor acolo unde alții au dispărut. Doi piloni de granit au fost cei care ne-au menținut peste veacuri, credința și sabia. Credința în Dumnezeu, biserica, credința în neam, în limbă și tradiții, credința în dreptatea lui Dumnezeu care nu se putea până la urmă să nu-și întoarcă fața către români. Și sabia, puterea armată, forța brută cu care stăteam în fața forței, tăria cu care ne ridicam de fiecare dată pentru a lovi din nou în dușman, făcându-l să muște țărâna sfântă a patriei, și să ne respecte. Iar când venea din nou, să-l lovim din nou. Două milenii de existență, câte popoare se...Read more: rbnpress.info/wp/omagiu-armatei-romane-de-cristian-negrea-2/#ixzz2ilVZvLFw
Posted on: Sat, 26 Oct 2013 08:35:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015