Obiceiurile excentrice, de zi cu zi, ale marilor personalităţi ale lumii De la obiceiul scriitorului francez Honoré de Balzac de a bea pînă la 50 de ceşti de cafea pe zi, pînă la viciile periculoase ale filozofului Jean-Paul Sartre, multe genii celebre au practicat, zilnic, ritualuri ciudate pentru a putea depăşi dificultăţile de a crea opere măreţe. Cîteva dintre ele au fost redate de scriitorului american Mason Currey, în cartea sa, „Ritualuri zilnice: Cum muncesc artiştii”. Franz Kafka se simţea frustrat de faptul că locuia într-o clădire improprie, dar şi de locul de muncă, nota, în 1912, într-o scrisoare către logodnica sa, Felice Bauer: „Timpul este scurt, puterea mea este limitată, biroul este o oroare, apartamentul este zgomotos, iar dacă o viaţă plăcută şi simplă nu este posibilă, atunci unul dintre noi trebuie să încerce să se strecoare prin ea făcînd manevre subtile”. „În timp ce am făcut cercetări pentru carte, mi-am dorit să aflu, cu exactitate, cum îşi făceau timp aceşti artişti pentru munca lor şi ce «ritualuri» i-au ajutat (sau împiedicat) în procesele lor de creaţie. Scopul meu principal a fost să prezint momente amuzante din vieţile lor zilnice, dar şi să arăt, totodată, cum opere mari, de lungă durată, pot să ia naştere dintr-o muncă nu tocmai asiduă”, a explicat Mason Currey pentru „Huffington Post”. Despre William Faulkner se spune că scria cel mai bine dimineaţa, deşi, de-a lungul vieţii lui, a fost nevoit să se adapteze unor programe de muncă variate. De pildă, a scris „Pe patul de moarte” după-amiezile, înainte să meargă la serviciu sau în turele de noapte, cînd lucra ca supraveghetor la o centrală electrică. S-a acomodat uşor cu ritmul lucrului din timpul nopţii: dormea dimineaţa cîteva ore, scria în timpul zilei, îşi vizita mama pentru o pauză de cafea în drumul spre locul de muncă, şi mai aţipea, din cînd în cînd, în timpul turelor de noapte. Faulkner spunea că nu aştepta ca „inspiraţia să-l lovească”: „Scriu atunci cînd ceva, duhul, mă mişcă, şi asta se întîmplă zilnic”. Vreme de mulţi ani, poeta şi scriitoarea americană Maya Angelou şi-a conceput scrierile în camerele de hotel sau de motel – care, potrivit autoarei, cu cît erau mai puţin cunoscute, cu atît mai bine. În 1983, Angelou i-a spus unui jurnalist: „De obicei, îmi închiriez o cameră de hotel, unde lucrez. Îmi place să fie o cameră micuţă, cu un singur pat şi, dacă se poate, să aibă şi o chiuvetă. Acolo îmi ţin un dicţionar, o Biblie, o pereche de cărţi de joc şi o sticlă de Sherry. Încerc să ajung pe la orele 7 dimineaţa şi să lucrez pînă pe la 2 după-amiaza. Dacă ceea ce scriu nu iese bine, stau pînă la prînz. Dacă ceea ce fac este mulţumitor, atunci rămîn pînă cînd continuă să fie bine. Mă simt singuratică şi e minunat”. Programul de lucru al scriitorului francez Honoré de Balzac era foarte calculat. Seara, la orele 18, autorul „Comediei umane” obişnuia să servească o cină uşoară, apoi se culca. La ora 1 noaptea se trezea şi se aşeza la birou, unde scria timp de 7 ore. Cînd se făcea 8 dimineaţa, dormea o oră şi jumătate, iar, apoi, de la 9,30 pînă la 4 după-amiaza, îşi relua munca, bînd încontinuu mai multe ceşti de cafea. Potrivit unor estimări, Balzac consuma şi peste 50 de ceşti cu cafea într-o zi. Spre seară, scriitorul obişnuia să se plimbe sau să primească vizitatori, dar timpul liber era limitat la maximum 2 ore. Pentru că, de la orele 18, programul lui urma acelaşi ciclu, iar şi iar. Thomas Mann era întotdeauna treaz de la 8. Iar tabieturile lui de dimineaţă erau asemenea tuturor oamenilor: făcea un duş, bea o ceaşcă de cafea, îşi alegea ce haine să poarte în ziua respectivă şi lua micul dejun împreună cu soţia. De la 9, însă, Mann se închidea în biroul său, devenind indisponibil pentru musafiri, celor care îl căutau la telefon sau membrilor din familie. Iar copiilor săi le era interzis să facă gălăgie pînă la miezul zilei, timp în care romancierul german scria. Lucra sub presiune pentru că dorea să termine ceea ce îşi propunea în exact acel interval de timp, considerînd că atunci mintea îi era limpede. Dacă nu reuşea, trebuia să aştepte pînă a doua zi. Atît Wolfgang Amadeus Mozart, cît şi Ludwig van Beethoven erau foarte matinali. Dacă Mozart alerga de la o întîlnire la alta şi ţinea cursuri de muzică, Beethoven avea anumite obiceiuri, care deveniseră o rutină. Număra 60 de boabe pentru cafeaua sa de dimineaţă şi apoi lucra, neîntrerupt, pînă la amiază. Printre cele 161 de nume mari menţionate în cartea lui Currey, se numără şi filozoful francez, „plin de vicii”, Jean-Paul Sartre, care a dus o viaţă nesănătoasă din mai multe puncte de vedere. Sartre era printre cei care munceau foarte mult şi dormeau puţin. Timpul liber era umplut cu vin, ţigări, droguri şi petreceri. În anii ’50, din cauza acestui stil de viaţă bolnăvicios, Sartre era pe punctul de a avea o cădere nervoasă. Filozoful s-a vindecat cu un amestec de amfetamine şi aspirine. Deşi rămas complet orb în ultimii 20 de ani de viaţă, John Milton a reuşit să scrie fără întrerupere, incluzînd şi opera sa măreaţă, poemul epic de 10.000 de versuri, „Paradisul pierdut”. Dimineaţa, începînd cu orele 4 – 5, în zilele de iarnă – , Milton obişnuia să mediteze solitar în pat. Avea un consilier care îi citea, timp de o jumătate de oră, din Biblie, apoi era lăsat singur să compună atîtea versuri cîte putea să memoreze. La orele 7, consilierul lui se întorcea şi începea să scrie, după dictare, versurile compuse de poetul englez. Iar dacă acesta întîrzia, Milton „se plîngea, spunînd că vrea să fie «muls»”, potrivit unui biograf britanic. Sigmund Freud era extrem de ocupat. Pentru a economisi timp, soţia lui îi punea pastă de dinţi pe periuţă şi îi selecta hainele pe care urma să le poarte în ziua respectivă. Pentru a face faţă stilului său de viaţă stresant, cu zile pline cu vizite făcute pacienţilor, precum şi cu scrierea studiilor sale de psihanaliză, medicul austriac a recurs la nicotină, ajungînd să fumeze pînă la 20 de trabucuri pe zi. Un alt autor pe care Mason Currey îl menţionează în cartea sa este scriitorul japonez Haruki Murakami. Autorul cărţii „Pădurea norvegiană” şi favorit la Premiul Nobel pentru Literatură în 2012, îşi începea munca de la 4 dimineaţa şi scria încontinuu, timp de 5-6 ore. După-amiaza citeşte, ascultă muzică şi îşi petrece puţin timp cu apropiaţii săi. De 25 de ani, scriitorul face jogging în fiecare zi. Seara, la orele 21, nu mai tîrziu, este deja în pat. Totuşi, printre cei ademeniţi de vicii, sau cu un program haotic, se remarcă şi cei foarte disciplinaţi, precum compozitorul austriac Gustav Mahler. Spre deosebire de simfoniile sale „însorite”, Mahler era, aşa cum îl descria un autor, „neomenesc de puritan”. El se trezea, zilnic, dis-de-dimineaţă, la 6, inclusiv în vacanţe, şi se retrăgea într-o cabană în pădure. Mergea acolo pentru că nu suporta să vorbească, dimineaţa, cu alte persoane. Lui Mark Twain îi plăcea cel mai mult să lucreze în lunile de vară, pe care şi le petrecea împreună cu familia la o fermă micuţă, din statul New York. Acolo avea un mic birou, unde scria, fumînd ţigară după ţigară, şi nu îi plăcea să fie deranjat. În caz că soţia sau copiii lui aveau nevoie de ceva de la el, exista un singur mod în a-i cîştiga atenţia: să sufle într-un corn.
Posted on: Thu, 21 Nov 2013 15:39:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015