Observ, cu tristeţe, că prea mulţi oameni încep să se creadă se cred stăpânii semenilor, mânuitori ai pâinii şi cuţitului, împărţitori ai resurselor necesare vieţii, stăpânitori de insule, păduri şi pământuri, decidenţi asupra vieţii celorlalţi: salariu, alimente, sănătate, educaţie, cultură, natalitate etc. Comoditatea, confortul, plăcerile vieţii şi postura de conducători ai semenilor sunt, pentru mulţi dintre noi, lucruri prea greu de purtat. Se spune că mai grea decât o dictatură este povara libertăţii. În acest fel, cercul ispitelor este complet. Pâinea, resursele materiale, ideologiile şi bogăţiile lumii nu sunt decât trepte, pe scara ispitelor, spre ispita supremă: a te crede dumnezeu. Mulţi se luptă pentru a ajunge puternici şi bogaţi, dar pentru unii, nu este de ajuns. Nu ajunge dominaţia asupra materiei, nu are haz dacă nu eşti şi stăpân asupra sufletului celuilalt. Un dumnezeu al stăpânirii crude, lipsite de iubirea semenului. Un dumnezeu ce îşi transformă supuşii în sclavi, bunul plac în legi, viciile în virtuţi şi rătăcirile minţii în raţiuni de stat. Ce diferenţă între această stare şi cea în care Adevăratul Dumnezeu se smereşte şi se face om, pentru a ne iubi până la capăt: capătul morţii din iubire pe Cruce. Pentru a ne numi prietenii şi casnicii Săi. Dar ştim de unde vine ispita aceasta. Diavolul nu face decât să-şi repete minciunile şi vicleniile lui, cele de la începuturile umanităţii. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Oare chiar este nevoie să cunoaştem răul? Eu cred că nu, din moment ce nici Dumnezeu nu cunoaşte răul.
Posted on: Thu, 24 Oct 2013 19:49:53 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015