Ochiul spuse într-o zi: `În spatele acestor văi, în negura - TopicsExpress



          

Ochiul spuse într-o zi: `În spatele acestor văi, în negura albăstrie, văd un munte. Nu-i aşa că-i frumos?`. Urechea pândi şi, după o clipă, spuse: `Unde se află un munte? Nu văd nimic!`. La care mâna spuse: `Încerc, fără succes, să-l ating. Nu găsesc niciun munte`. Nasul spuse: `Nu miros nimic. Nu este niciun munte în apropiere`. Atunci ochiul se întoarse în altă direcţie. Iar ceilalţi discutau mai departe despre această înşelăciune ciudată şi ajunseră la următoarea concluzie: `Ceva nu e în regulă cu ochiul`. ___ Omule necredincios, ceva nu este în regulă cu tine. Tu crezi că-L poţi vedea pe Dumnezeu cu ajutorul celor 5 simţuri ale tale? Oh, te înşeli amarnic, mai ales că, nevăzându-L astfel, nu crezi în existenţa Lui, sau crezi numai când îţi convine, eventual nici atunci. Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa ta, omule, și a întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, tu și întreaga lume nu ați mai avea nevoie de credinţă. Aşadar, tu să faci bine doar să crezi în El, fără să cauţi să-L vezi, iar inima ta va putea să-I simtă prezenţa, atunci când tu vei fi pregătit cu adevărat.
Posted on: Sat, 07 Sep 2013 12:47:58 +0000

Trending Topics




© 2015