Odata cu depasirea pragului de 25 de ani in mintea anumitor femei se declanseaza un soi de panica alimentata de presiunea sociala, de mentalitatea inapoiata a romanilor. Poate ti s-a intamplat si tie. Esti debusolata. Ai facut ce ti s-a zis toata viata ca trebuie sa faci si anume ti-ai construit o cariera pentru care ai facut multe sacrificii, ai depus un efort sustinut si ai inghitit mizerii ani de-a randul. Si iata ca te vezi ajunsa in punctul in care te consideri cel putin pe traiectoria ascendenta, asta ca sa fii modesta. Totusi, nu intelegi unde ai gresit. Ai renuntat la casa, la familie si prieteni, la orase de care te-ai legat sufleteste, te-ai mutat pentru o scoala, pentru un job, pentru o cariera. Niciodata de dragul unui om. Incepi sa te intrebi daca n-ar fi trebuit sa acorzi mai multa importanta vietii sentimentale si sociale decat indeplinirii acestui scop meschin care n-ai fi banuit ca-ti va rapi tineretea. Eu una ma gandeam ca intemeierea unei familii poate sa mai astepte, ca timpul e de partea mea. Am tot amanat si in ideea ca daca eu cresc pot sa emit si pretentii mai mari in privinta alesului si atunci de ce sa nu astept… Mie nu mi-a placut matematica insa in acest caz mi-am facut un calcul si ma gandeam ca daca te mariti cu primul de care te indragostesti, adica termini liceul sau faci asta in primii ani de studentie, acesta s-ar putea dovedi in timp nepotrivit. Sentimentele adolescentine se sting pe cat de repede se nasc, in timp ce o casnicie teoretic ar trebui sa dureze o viata, pe care n-ai vrea s-o traiesti alaturi de santieristul de care te-ai indragostit pe cand erai virgina. In plus cine m-ar fi dorit doar pentru ceea care eram la 19 ani, o studenta ambitioasa si atat? Am fost discriminata in repetate randuri pentru ca n-am crescut la casa ci la bloc, pentru ca ma intretineam singura la facultate, pentru ca eram catolica si nu ortodoxa, pentru ca m-am nascut intr-un oras de care n-a auzit nici dracu’. Ma gandeam ca pot elimina toate aceste aspecte negative odata cu trecerea anilor si ca nu va mai exista niciun motiv ca eu sa fiu respinsa de familia viitorului meu iubit, sot, whatever. Observam ca oamenii din viata mea apar si dispar ca si cum nu ar fi existat vreodata, ca e inutil sa te legi prea tare de un loc, de un om, in timp ce o meserie este ceva palpabil, o realizare pe termen lung care-ti asigura independenta. Credeam ca daca o relatie dintre doi oameni e foarte solida oricum nu tine cont de timp si spatiu, deci daca e sa fie oricum va fi si daca nu, nu, sunt lucruri care nu depind de noi. Si totusi sunt persoane care prin cateva vorbe sau fapte mi-au schimbat destinul, iar pentru mine vor ramane mereu apopiati. Dupa un timp criteriile mele de selectie au fost mult mai dure. Apoi n-au mai existat aproape deloc. Ma apucase panica si m-am gandit ca e mai bine sa fii alaturi de un om sub nivelul tau decat sa fii singura, sau cel putin asta mi-a zis toata lumea. Dar nici asa nu a fost bine, caci individul devine frustrat cand vede ca nu poate concura cu tine desi nici nu s-a pus problema de asa ceva. Iar cand n-are ce sa-ti reproseze iti serveste textul cu varsta si te judeca pentru faptul ca nu ti-ai intemeiat o familie, ca si cand ai fi stat degeaba sau te-ai distrat in toti anii astia. La inceput esti naiva, il crezi si incepi sa te simti batrana si nerealizata la 27 de ani, desi e complet absurd. Apoi realizezi ca si la 50 de ani poti parea tanara in ochii unui barbat de 60-70 de ani si ca-ti poti intalni jumatatea la orice varsta. Cand iti scazi asteptarile prea mult asteapta-te sa ai probleme, caci barbatii au orgoliu. E important sa-i lasi barbatului ce-i a barbatului si sa nu-ti fortezi destinul de dragul de-a intra in rand cu lumea. Si e normala si acesta etapa a vietii in care ramai cu un barbat, dar numai atunci cand horasti tu ca e momentul, nu cand vor altii sa fii ca ei pe modelul sa moara si capra vecinului. Eu una prefer sa le fac pe rand si bine.
Posted on: Fri, 15 Nov 2013 22:18:28 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015