Omul a pierdut măsura justă în toate, dar mai ales a modului în care trebuie să se comporte cu aproapele său. Sînt multe persoane care consideră că, dacă o fiinţă le ajută sau este bună cu ele şi le respectă, ele pot face orice, se pot comporta oricum. De multe ori bunătatea este confundată cu prostia, astfel fiind perceput omul bun de cei lipsiţi de bun simţ. Atunci când o fiinţă nu înţelege adevărata valoare a unor lucruri, stări, relaţii, sentimente, tinde să-şi piardă bunul simţ şi să desconsidere fiinţa prin care acea graţie s-a manifestat. În spatele unei mari graţii se ascunde şi o mare încercare, deoarece în momentul când ţi se dă, ţi se cere şi să te transformi. Deseori o mare graţie este ocultată, ascunzându-se în spatele unor fiinţe sau situaţii diferite de tot ceea ce ne imaginăm că ar trebui să fie. Aceasta pentru că sistemul de valori divin este diferit de sistemul de valori uman. Starea de bun simţ ne poate ajuta să avem discernământ în aprecierea corectă a realităţii. În esenţă, starea de bun simţ este o stare de empatie la nivel afectiv, dublată de o stare de comuniune cu Dumnezeu. Ea poate fi exprimată foarte bine prin zicala: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Cu ajutorul bunului simţ empatizezi cu cel de lângă tine şi astfel ştii cum să te comporţi cu o fiinţă fără a o răni şi fără a o face să sufere. Ştii cum să o ajuţi în mod tăcut şi fără zarvă, simţindu-i starea sufletească şi dăruindu-i mai mult decât dărui de obicei. Dacă ajutorul nostru pentru ceilalţi îl oferim în primul rând lui Dumnezeu, vom primi atunci binecuvântarea Sa neîncetată, manifestată în cele mai frumoase feluri şi care ne va îmbunăţi viaţa pe toate planurile. Starea de bun simţ nu exclude luarea unor măsuri drastice, chiar severe atunci când situaţia o cere. Bunul simţ înseamnă să ai discernământ în ceea ce faci, să găseşti măsura justă, să ajungi să dai fiecăruia ceea ce merită. De asemenea, starea de bun simţ este strâns legată de starea de umilinţă. Fiinţele orgolioase, care nu au starea de umilinţă în faţa Divinităţii, nu manifestă nici starea de bun simţ, deoarece orgoliul le orbeşte şi le face să piardă măsura justă a tuturor lucrurilor. Starea de bun simţ este generată de o stare de iubire profundă. În momentul în care sufletul se deschide în faţa iubirii, bunul simţ apare ca o manifestare exterioară a acestei stări interioare. Sufletul omului este ca o floare, iar cu ajutorul bunului simţ putem face această floare să înflorească.
Posted on: Fri, 15 Nov 2013 11:26:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015