Omul cunoaşterii (revelate) „ În conversaţiile noastre, don Juan folosea sau se referea des la expresia om al cunoaşterii, dar nu mi-a explicat niciodată ce voia să spună prin asta. L-am rugat să mă lămurească: - Un om al cunoaşterii este cel care a urmat cu adevărat greul drum spre instruire, mi-a spus el. Un om care, fără să se grăbească şi fără să şovăie, a mers cât a putut de departe în dezlegarea tainelor puterii şi ale cunoaşterii. - Poate oricine să fie un om al cunoaşterii? - Nu , nu oricine. - Atunci ce trebuie să facă un om ca să devină un om al cunoaşterii? - Trebuie să-şi provoace şi să-şi învingă cei patru duşmani fireşti ai lui. .................................... - Ce fel de duşmani sunt aceştia, don Juan? .................................... - Când omul începe să înveţe, nu este niciodată lămurit în privinţa obiectivelor lui. Scopul lui este neclar, intenţia lui este vagă. Speră la recompense ce nu se vor materializa niciodată, căci el nu ştie nimic despre greutăţile instruirii. La început învaţă încet, bucăţică cu bucăţică, apoi în paşi mari. Şi, în curând, gândurile lui intră în conflict. Nu învaţă niciodată ceea a stabilit dinainte, ce şi-a imaginat, aşa că începe să se teamă. Instruirea nu este ceea ce s-a aşteptat el. Fiecare etapă a instruirii reprezintă o nouă sarcină pentru el şi teama pe care o resimte omul începe să crească fără milă, fără să cedeze. Scopul lui se transformă într-un câmp de bătălie. Aşa că îi iese în cale primul dintre duşmanii lui fireşti: frica. Un duşman teribil, perfid şi greu de învins. Se ascunde la fiecare cotitură a drumului, pândind şi aşteptând.Şi dacă omul, îngrozit de prezenţa duşmanului, o ia la fugă, duşmanul lui va pune capăt căutărilor sale. .................................... - Şi ce poate el face ca să-şi învingă teama? - Răspunsul e foarte simplu. Nu trebuie să fugă. Trebuie să-şi învingă teama şi, în ciuda ei, trebuie să facă următorul pas al instruirii, apoi următorul şi următorul. Oricât ar fi de speriat, nu trebuie să se oprească. Asta-i regula! Şi va veni clipa când primul său duşman se va retrage. Omul începe să se simtă sigur pe sine. Intenţia sa devine mai puternică. Instruirea nu mai este o sarcină terifiantă. Când vine acest moment fericit, omul poate spune fără ezitare că şi-a învins primul său duşman natural. - Asta se întâmplă deodată, don Juan, sau încetul cu încetul? - Se întâmplă încet-încet şi totuşi teama este învinsă, repede, brusc. - Dar omul nu va începe din nou să se teamă dacă i se întâmplă altceva? - Nu. Odată ce omul a învins teama, va fi liber de ea pentru tot restul vieţii, căci, în locul fricii, el a obţinut claritatea, limpezimea minţii care anulează frica. Atunci omul îşi cunoaşte dorinţele şi ştie cum să şi le satisfacă. Poate anticipa noii paşi în instruire şi o mare claritate înconjoară totul. Omul simte că nimic nu-i e ascuns. Şi astfel el s-a întâlnit cu cel de-al doilea duşman al său: claritatea! Acea claritate a minţii care este atât de greu de dobândit alungă frica, dar, în acelaşi timp, te orbeşte. Ea îl sileşte pe om să nu se îndoiască de sine niciodată. Îi dă siguranţa că poate face tot ce doreşte, căci el vede clar în tot ce-l înconjoară. Şi este curajos întrucât vede clar şi nu se abate de la nimic, fiindcă totul îi este clar. Dar toate sunt o greşeală; ceva parcă lipseşte. Dacă omul cedează în faţa aşa-zise puteri, a sucombat în faţa celui de-al doilea duşman al său. Şi va bâjbâi pe calea instruirii lui până când va sfârşi incapabil să mai înveţe ceva. - Ce se întâmplă cu omul care este învins în acest fel, don Juan? Moare din asta? - Nu, nu moare. Cel de-al doilea duşmanal său l-a blocat în încercarea lui de a deveni un om al cunoaşterii; în schimb, omul se preface într-un luptător dezlănţuit sau într-un clovn. Totuşi, claritatea, pentru care a plătit atât de scump, nu se va transforma niciodată în întuneric şi teamă. Se va bucura de claritate atât timp cât trăieşte, dar nu se va mai instrui niciodată şi nu va aspira la nimic. - Dar ce are de făcut ca să nu fie învins? - Trebuie să facă în continuare ceea ce a făcut şi în privinţa fricii; trebuie să-şi sfideze claritatea, s-o folosească doar să vadă, să aştepte răbdător şi să se gândească bine înainte de a face următorii paşi; trebuie să se gândească, înainte de orice, la faptul că, bunăoară, claritatea lui este aproape o greşeală. Şi va veni momentul când va înţelege că, de fapt, claritatea lui nu era decât un punct din faţa ochilor. În felul ăsta, îşi va învinge cel de al doilea duşman şi va ajunge în stadiul în care nimic nu-i va mai putea face vreun rău. Şi nu va mai fi o greşeală. Nu va mai fi doar un simplu punct în faţa ochilor săi. Va fi adevărata putere. În acest moment va şti că puterea pe care o urmărise de atât timp este, în sfârşit, a lui. Poate să facă orice doreşte cu ea. Aliatul este la dispoziţia lui. Dorinţa lui este supremă. El vede tot ce se află în jurul lui. Dar acum a întâlnit cel de-al treilea duşman al său: puterea! Omul aflat în acest stagiu nu prea îşi dă seama că, de fapt, cel de-al treilea duşman al său l-a încolţit. Şi, deodată, fără să-şi dea seama, va pierde, cu siguranţă, bătălia. Duşmanul său îl va fi transformat într-un om crud şi capricios. - Îşi va pierde puterea? - Nu, nu-şi va pierde niciodată claritatea sau puterea sa. - Atunci ce-l va deosebi de un om al cunoaşterii? - Un om învins de putere moare fără să-şi fi dat seama, cu adevărat, cum să o folosească. Puterea nu este decât o povară pentru soarta lui. Un astfel de om nu deţine controlul asupra propriei fiinţe şi nu-şi poate da seama când şi cum să-şi folosească puterea. .................................... - Cum poate el să învingă acest al treilea duşman, don Juan? - Trebuie să-l sfideze deliberat. Trebuie să-şi dea seama că puterea pe care aparent o cucerise, nu-i aparţine în realitate. Trebuie să fie în gardă tot timpul, folosind cu atenţie şi cu credinţă tot ce-a învăţat. Dacă va înţelege că puterea şi claritatea, lipsite de controlul asupra lui însuşi, sunt mai grele decât greşelile, va ajunge într-un punct în care totul este ţinut în şah. Atunci va şti când şi cum să-şi folosească puterea. Şi astfel îşi va fi învins şi al treilea duşman. În clipa aceea, omul va fi ajuns la capătul călătoriei spre cunoaştere şi, aproape fără să fie avertizat, va da peste ultimul dintre duşmani: bătrâneţea! Acest duşman este cel mai crud dintre toţi, cel pe care nu va putea să-l învingă cu totul, ci doar să-l mai alunge pentru un timp. Acesta este timpul când omul nu mai are temeri, nu mai are o nerăbdătoare limpezime a minţii – un timp când îşi stăpâneşte toată puterea, dar şi timpul când are o mare dorinţă de a se odihni. Dacă el cedează cu totul în faţa dorinţei de a se aşeza şi a uita, dacă se lasă doborât de oboseală, înseamnă că a pierdut ultima rundă şi că duşmanul său îl va pune la pământ ca pe o fiinţă nepuntiincioasă, vârstnică. Dorinţa lui de a se retrage îi va învinge toată claritatea, puterea şi cunoaşterea. Dar, dacă omul îşi scutură de pe el oboseala şi îşi împlineşte soarta până la capăt, poate să fie numit om al cunoaşterii, chiar dacă pentru această scurtă clipă când reuşeşte să se lupte cu ultimul duşman invincibil. Acea clipă de claritate, putere şi cunoaştere îi e de-ajuns.” „Învăţăturile lui don Juan” - Carlos Castaneda
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 09:34:34 +0000