Ostoieşte-mi, ŢARĂ, dorul … “Mi-a fugit dorul de-acasă, dorul … / Şi din dorul călător a rămas doar dorul dor, numai lăcrimă şi zbor, dorul …” Când s-a pripăşit libertatea în România lui ’89, nu s-a gândit nici un român cu mintea întreagă că va rămâne în câţiva ani fără trei milioane cinci sute de fraţi! Au plecat de acasă în lumea largă, lăsând pârjol în sufletele părinţilor şi ale copiilor lor, ale rudelor şi prietenilor de-o viaţă şi înghiţindu-şi lacrimile cu noduri în drumul spre străinătatea ofertantă. Românul nu e obişnuit să fie cetăţean al lumii, e om de vatră şi s-a vrut mereu proprietar pe bucata lui de pământ. Dezrădăcinarea i-a adus negura în suflet şi l-a umplut de curajul rece al temerarului obligat să se descurce în viaţă departe de ai săi şi de glie. Diaspora românească e plină de poveşti de suflet sfâşietoare, de morţi dragi şi neînsoţiţi pe ultimul drum, de copii bine întreţinuţi şi îmbrăcaţi care se duc la şcoală cu bunicii şi îşi poartă în suflete şi în minte părinţii ce muncesc pe alte meleaguri, de prietenii în amintire şi brazde sângerânde tăiate în suflet de pământul natal rămas fără paşii pribegilor. Şi-au construit o altă viaţă românii de peste graniţe, au muncit înzecit să-şi facă un nume bun printre străinii ce le-au devenit gazde, de multe ori neprimitoare, au câştigat respectul comunităţilor în care s-au integrat, unii au reuşit să-şi ducă cu ei bucăţi din familiile lăsate în aşteptare şi speranţă în ţară. Acţionează pentru patria lor de la depărtare de mii de kilometri, s-au constituit în asociaţii, se ajută pentru a răzbate în hăţişurile administrative, organizează întâlniri tematice unde mănâncă tradiţionala pâine cu sare, ascultă muzică românească, evocă amintiri şi plâng cu zâmbetul pe buze, într-un amestec de bucurie şi tristeţe de nepătruns minţii,ci doar sufletului. Sunt implicaţi în viaţa socială, culturală, economică şi politică a ţării în care şi-au găsit confortul material, folosind fiecare oportunitate să demonstreze că România nu este cea pe care mass media internaţională o creionează, că EI SUNT ROMÂNI şi patria trăieşte şi respiră prin ei! Solicită autorităţile din ţară întru colaborare prin demersuri încrâncenate, parcă, în dorinţa de a schimba faţa României în lume. Cei ce nu au fost victimele genocidului mediatic din ţară sunt încă mândri de istoria neamului şi de strămoşi, îşi amintesc de Creangă şi recită poeziile lui Eminescu şi Alecsandri, îşi cresc copiii în spirit românesc, fără a le nega amprenta ţării ce i-a adoptat, trăiesc într-un balansoar uriaş şi greoi care îi leagănă între două lumi, niciuna nemaifiind a lor. Iar asta se numeşte Iubire! Au trecut anii şi s-au trezit că nu mai au de unde să plece şi nici unde să se întoarcă. Patria lor e într-o suferinţă care nu-i mai poate cuprinde, locurile lor de suflet au fost vândute, pădurile lor s-au transformat în mobilă pentru bogaţii lumii, pârâiele cristaline se pregătesc de moarte, munţii se mută din loc şi câinii ucid copiii, ies tinerii cu zecile de mii pe străzi şi guvernanţii se lăfăie în mijlocul dezastrului. Acestea sunt vorbele pe care suflete pline de dor le aud de-acasă şi singurătatea, lipsa de apartenenţa, deşertăciunea încep să apese şi să-şi facă culcuş în simţiri. Cel ce a rămas acasă priveşte cu ură, dispreţ şi ciudă binele material pe care pribeagul l-a câştigat cu sudoare, nu-i recunoaşte meritele şi-i împută că din cauza lui ţara e privită cu ochi îngheţaţi în lume, că l-a făcut de râs, că e infractor şi criminal, că fură, cerşeşte şi nu-i place munca. Cine a rămas acasă nu vrea să înţeleagă că prostia şi delincvenţa nu au naţionalitate! Nu vrea să aibă încredere românul în fratele lui plecat din aceleaşi motive pentru care el, în ţară, suferă cumplit. Nu mai are spaţiu în suflet să accepte că înstrăinatului nu-i e uşor în pustietatea spirituală şi că i s-a strâns sufletul în el, într-un ultim efort de conservare, până când vă putea să calce cu piciorul propriile cărări şi să-şi asculte crângul cântând. Suntem toţi nişte pribegi, acasă şi aiurea prin lume, cetăţeni neîngrijiţi, neiubiţi, nerespectaţi, asupriţi şi înrăiţi de balaurul cu sute de capete pe care l-am născut şi crescut la propriul sân. Progenitura odioasă ne-a dezbinat, ne-a îndemnat la ură, ne-a prostit şi ne-a înstrăinat de pământul strămoşesc pe care nici când îl străbaţi la pas nu-l mai simţi al tău. Crina
Posted on: Wed, 16 Oct 2013 07:43:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015