PARALELE ECONOMICE Trebuie să admitem că între anii 1830 şi 40 vor fi existat abuzuri şi neajunsuri îndestule în ţările noastre, pentru că neajunsurile se ţin din natura lumii acesteia, încît oricînd ne putem ruga, ca bătrînii, ca să nu dea Dumnezeu omului atîta necaz cît poate duce. În epoca aceea în care s-a născut Regulamentul şi-au ivit capul şi cele dintîi ideii liberale şi, ca totdeauna, relele de atunci au fost atribuite claselor stăpînitoare. Dacă mergea lumea rău, boierii erau de vină. Căci lipseau garanţiele, lipsea suveranitatea poporului, lipsea controlul, abuzurile erau la culme, toţi furau şi liberalii ziceau: Daţi-ne nouă ţara pe mînă şi veţi vedea ce om face dintr-însa, cerul pe pământ nu altceva! Ca şi acum ei făgăduiau marea cu sarea, ca şi acum cauza tuturor relelor era că clasele privilegiate domneau, că dispuneau fără control de avuţia ţării, că jupuiau lumea şi-şi făceau de cap. Bun. S-au dus privilegiile. Astăzi naţiunea controlează tot ce se face. Nu mai există abuzuri, nici hoţii, suntem stăpîniţi de legi absolut drepte, cari ne garantează toate libertăţile ce ne sunt cu putinţă. Să facem deci izvodul averilor noastre. Avem în avere: Camere, consilii comunale şi judeţene, primari, notari, advocaţi, profesori de universitate, etc. etc., toate plătite cu bani în numărătoare. Avem la datorii; o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atît a muncitorilor agricoli cît şi a breslaşilor, o despoiere mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mîni străine. Am admis legiuiri străine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi cari ştiu a se folosi de dînsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. Căci azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile nouă nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încît trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern. Suntem ţărani, curată socoteală, şi ţărăneşte ar fi trebuit să gospodărim. Ţăranul, oricît seu la rărunchi ar avea, bani n-are, şi statul modern are nevoie de bani. Un pas pe care-l face deputatul în Cameră, o prostie pe care o zice, costă pe Țară bani şi banul e muncă. Un şir scris de un ajutor de ajutor de primar la sat costă bani şi banul e muncă. O prelegere rea ţinută la universitate costă bani şi banul e muncă – în sfîrşit banul este pretutindeni şi tălmăcirea citeaţă a muncii, într-însul e sudoare şi putere musculară şi precum arătătorul pe ceasornic spune la numărul cutare cîte ceasuri au trecut, asemenea suma din buzunarul meu arată cît s-au muncit pentru mine în societatea omenească. Dar va zice cineva. Ei şi? Cu munca românului nu pot face stat constituţional cu libertate, egalitate, fraternitate şi suveranitate? Franţujii sunt farmazoni de au putut-o face, - şi noi să nu putem? Nu suntem noi oameni şi nu putem să ne luăm după dînşii? Adică ei să fie mai cu cap decît noi? Adevărat. Franţuzul nu-i mai cu cap decît noi…dar este un cusur la mijloc care ne-mpiedică sau ar fi trebuit să ne-mpiedice. Franţuzul ia o bucată de metal în preţ de 50 de parale şi-ţi face din ea un ceasornic pe care ţi-l vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lînă cu un franc şi el ţi-o trimite înapoi sub formă de postav şi-ţi ia pe aceeaşi oca 20 de franci; franţuzul ia paie de orez, care nu-l ţin nimic, şi-ţi împleteşte din ele o pălărie pe care nevasta dumitale dă trei sau patru napoleoni. Nu-i mai cu cap, pentru că mintea nu se mănîncă cu lingura, ci o moşteneşte omul de la tată şi de la mumă, încît un mocan poate fi tot atît de isteţ şi deschis la cap ca un ceasornicar din Paris, numai vorba e că mocanul n-au deprins meşteşugul şi de aceea cîştigă într-un an cît cîştigă meşterul din străinătate într-o zi. De aceea însă meşterul din Paris are de unde plăti Camere, universităţi, teatre, biblioteci, ba chiar brînză de iepure, de ar avea poftă de dînsa poate s-o aibă. Dar noi popor de ţărani, nu le putem avea toate acestea decît cu încetul, şi unde franţuzul e cu dare de mînă noi trebuie să legăm paraua cu trei noduri, pentru că ceea ce nu are niciodată un popor agricol sunt banii. Căci ce se-ntîmplă într-adevăr? Ai vîndut ocaua de lînă cu un franc, pe care-l ai în mînă şi-l poţi da iar, dar ea cînd ţi-a venit înapoi, te ţine nu unul ci 20 de franci. Cu ce-mplineşti cusurul de la anul pînă la 20, de unde mai iai pînă la 19? Neapărat că din alte producte şi nu din lînă, deci din grîu. Dar grîul se produce cu osteneală multă şi spor puţin. Spre a produce un fir de grîu îţi trebuie o vară-ntreagă, şi atunci încă atîrnă de la ploaie şi de la vînt de ce va face sau nu, pe cînd meşterul străin au lucrat ocaua de lînă şi i-au dat o valoare înzecită în cîteva ceasuri. De acolo vine că ţăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux comandat în străinătate. Calitatea muncii industriale e alta. Un zugrav face o icoană bună, o vinde şi trăieşte cu-ndestulare 10 ani de pe dînsa; un tăietor de lemne munceşte zi cu zi şi abia-şi ţine zilele de azi pe mîine. Şi apoi ce deosebire între muncă şi muncă? Unul munceşte uşor şi cu plăcere sufletească şi cîştigă mult; cellalt munceşte din greu şi cîştigă puţin. Este vreo deosebire între unul şi cellalt? Poate, tăietorul de lemne a cărui muncă prin calitatea ei preţuieşte aşa de puţin, să se măsoare vreodată cu zugravul? Dar aşa-i şi naţia. O naţie care produce grîu poate trăi foarte bine, nu zicem ba, dar niciodată nu va putea să-şi îngăduie luxul naţiilor industriale înaintate. Neapărat că nu trebuie să rămînem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţie industrială, măcar pentru trebuinţele noastre; dar vezi că trebuie ca omul să înveţe mai întîi carte şi apoi să calce a popă, trebuie să fii naţie industrială şi după aceea să ai legile şi instituţiile naţiei industriale. Să zicem bunăoară, că cineva are un palat cît al lui Vodă, şi venituri numai de pe un petec de 50 de pogoane. Va putea el să ducă trai de Domn, să ţie slugi multe de pe petecul lui de moşie? Şi ce-i într-adevăr o naţie agricolă pe lîngă una industrială? Cît un răzaş, oricît de vrednic fie, pe lîngă un boier cu 100000 de pogoane într-un hotar. Poate să fie răzaşul, cît de isteţ cît de bun de gură şi cît de harnic, să ducă traiul boierului tot nu-l ţin curelele, pentru că de unde nu-i nici Dumnezeu nu poate lua. Acum poate înţelege oricare om cu minte ce fel am putut produce la noi instituţiile străinătăţii. Păpuşării, care, ca păpuşării chiar, sunt cumplit de scumpe pentru noi, căci de-a putere-a fi tot n-am putut face nimic. Acum, după ce am văzut că suveranitatea, egalitatea, fraternitatea ne ţine o jumătate de miliard datorie şi opt zeci de milioane de franci pe an, să vedem cît ne ţinea pe noi, popor sărac, ocîrmuirea jefuitoare a boierilor. Douăzeci şi vro două de milioane pentru amîndouă ţările cu două scaune domneşti. Dar aceşti bani poate erau cheltuiţi în zadar. Populaţia săracă şi rău administrată poate că se stingea mai rău decît astăzi şi la o vreme de foamete, Doamne păzeşte, mureau oamenii pe uliţe? Ia să vedem. Deschidem ,,Curierul românesc” pe la 1840 no. De la 5 august şi citim următoarele: În anii 1837, 38, 39 s-au născut 139263, au murit 90207 – va să zică în trei ani au fost 43993 de oameni spor în populaţie, sau cifră rotundă 50000 numai în Muntenia, să punem pentru Moldova 40000 căci populaţia se înmulţea acolo în acelaşi mod regulat ca şi dincoace. Dar populaţia se-nmulţea în pătrat, nu în progresiune aritmetică. Dacă ţinea tot guvernul jefuitor al boierilor, astăzi aveam 8000000 de locuitori, pe cînd n-avem nici patru bune – din contra populaţia românească a ţării noastre e azi mai mică decît la 1840. Dar ce mai citim încă în ,,Curierul românesc”? În magaziile de rezervă se află depuse în vreme de trei ani din urmă 4441106 chile porumb 299700 chile mei. Ce avem astăzi în magaziile noastre de rezervă? Tot pe atîtea chile de palavre liberale. Dar ce mai citim încă? Capitolul ,,cutiile satelor” din Principate s-a văzut în catagrafia din urmă la 2357483 lei. Cîţi lei avem noi în cutiile satelor? Datorii cîtă frunză şi iarbă, căci astăzi şi comunele rurale sunt datoare cu cîte 10-20000 de franci, precum statul e dator cu cinci sute de milione. Dar boierii prădau şi erau răi zic liberalii. Hai să le facem pe plac şi să zicem şi noi că erau para focului şi varga lui Dumnezeu, zicînd-o, pe noi nu ne ţine parale, iar liberalilor le facem o plăcere. Nu rămîne însă mai puţin sigur că populaţia se înmulţea, că ea, întîmplîndu-se ani răi, nu era expusă să moară de foame, că erau nunţi şi cumetrii multe şi prohoade puţine, încă şi popa era mai cîştigat, pentru că la nunţi şi cumetrii mai mult chef se face decît la prohoade, şi toate erau cu spor, pînă şi cărările, pentru că părintele cînd se-ntorcea de la vreun botez, în loc de a umbla pe una, umbla pe cinci. Dar poate avem azi mai multe garanţii de dreptate? Ia să vedem. Stan găseşte azi o pungă înainte de a fi pierdut-o Bran. Care-i urmarea judecătorească. Se discopere lucrul şi Stan mănîncă mai întîi bătaie de la primar şi de la subprefect, apoi e închis preventiv, pierde zece zile de lucru, cîte un franc, fac zece franci. Judecătorul de instrucţie îşi pierde ziua cu dînsul, în loc de-a se ocupa de-un client mai complicat, deci punem leafa lui zece franci, fac 20. Judecata tribunalului corecţional ţine 10, fac 30. Stan e închis pe două luni de vară, cîte un franc ziua fac 60, la un loc 90. Stan se întoarce acasă şi-şi găseşte ogorul pîrloagă şi via paragină, pierzînd munca unei veri, fac zicem 100, la un loc 190. Stan găseşte dările neplătite şi-şi angajează munca pe un an, ca să le plătească ş.a.m.d. c-un cuvînt. Stan e ruinat pe cîţiva ani pentru că au găsit o pungă înainte de a o fi pierdut Bran, bez bătaia primarului şi subprefectului pe deasupra. Cum era înainte? Bran pîra pe Stan la boier şi-şi primea punga îndărăt, iar Stan căpăta în schimbul pungii cinci beţe sănătoase, pe care le ţinea minte, ş-apoi se ducea să-şi vadă de trebi. Scurt, drept şi…gratis. Azi mănîncă două trei bătăi şi-şi pierde şi tot rostul. Dar apoi îndeobşte legi franţuzeşti ne-au trebuit nouă? Pentru împresurarea ce pătimeşte un loc despre megieşi, pentru pescuirea unui lac, pentru neîngăduirea la posesie, pentru a li se alege părţile, pentru un vad de moară, ş.a. trebuie legi franţuzeşti, în care să se vorbească despre ,,lapini”, trebuiau miile de advocaţi, miile de primari şi ajutori de primari, notari, consilii şi paraconsilii. Asta e curată socoteală de mofluz. De loc. Dacă cultura se joacă după scriitori, atunci vom trebui să constatăm, cu părere de rău, că Eliad şi Asachi ştiau de zece ori mai multă carte decît d-nii C.A. Roseti, Costinescu, Carada şi Fundescu, că Anton Pann era un scriitor cu mai mult talent şi mai de spirit decît o sută dintre ofticoşii cari fac astăzi ,,esprit” prin gazete, că singura comedie ,,Buna educaţie” a lui C. Bălăcescu e mai originală decît toate scrierile ale d-lui V. A Ureche la un loc, apoi să nu uităm că de generaţia aceea a urgisiţilor boieri se ţine pleiada scriitorilor noştri celor mai buni: Alecsandri, C. Negruzzi, Bolintineanu, Donici, Bălcescu, ş.a., că oamenii ştiau o limbă frumoasă, vrednică şi înţeleasă de opincă ca şi de Vodă. Apoi exista autoritate şi ascultare. De ziceau Vodă un cuvînt era bun zis, iar azi…? Azi porunceşte cîinelui, cîinele pisicii, pisica şoarecelui, iar şoarecele de coadă îşi atînă porunca. Azi găseşti prin sate ordine ministeriale cărora nu li se dă nici o urmare, deşi d. primari au scris pe dînsele ,,se va urma în conformitate cu ordinele d-lui ministru”. Azi se împlinesc ordinele numai cînd d. prefect sau subprefect voiesc să se răzbune asupra unui conservator. Statul e azi maşina prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. Iată în ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, libertate, egalitate, fraternitate. Apoi bune sunt? Bune numai au un cusur. Nu se potrivesc.
Posted on: Sat, 31 Aug 2013 08:00:00 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015