PE URMELE ISTORIEI TEATRULUI NAŢIONAL IAŞI Astăzi ne-am propus să pătrudem în lumea mirifică a teatrului, mai exact, pe urmele istoriei Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iaşi. Trebuie însă să amintim şi câteva evenimente importante din istoria teatrului ieşean care pun baza la ceea ce vedem în zilele noastre. Potrivit biografiei lui Kemeny Ianoș, ideea de teatru la Iaşi prinde contur încă din 1645 când ”oamenii arătau feluri de feluri de jocuri de care trebuia să te minunezi”. Era şi firesc că, datorită poziţionării pe drumul de comerţ cu Rusia, ţările germane şi Polonia, între zidurile acestui oraş să sosească alături de negustori sau emisari şi trupe care aduceau circuri şi spectacole de teatru. De asemenea, un rol important îl au şi feciorii de boieri care mergeau la studii în Franţa, Germania sau Italia şi făceau cunoștință cu teatrul cult aflat la mare căutare în epoca vremii. Iaşul adoptă moda, Gheorghe Asachi jucând împreună cu ”diletanți” din familiile Ghica şi Sturza prima piesă în limba română ”Mirtil şi Hloe” în 1816, în casele boierului Ghica. Dovada ne este oferită de un tablou ce redă o secventă din piesă şi pe care îl găsim la Muzeul Mihai Eminescu din Copou ce cuprinde şi o secţie dedicată teatrului. Tot aici găsim și o litografie a vremii cu Teatrul Mare din Copou (înființat la 1840) care se afla cam pe unde este universitatea în zilele noastre.Sub îndrumarea lui Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu, teatrul ieşean are câteva stagiuni triumfale în Copou. Tot aici se joacă ”Baba Hârca”, prima operetă românească, cu muzică de A. Flechtenmacher, Matei Millo interpretând rolul principal fiind şi primul actor român care încearcă travestiul. Obţine un triumf cum nu se mai pomenise pe scena ieşeană până atunci. Costumul este păstrat şi astăzi la Muzeul Mihai Eminescu şi am avut plăcerea să îl admirăm. Tot aici găsim şi câteva fotografii cu actorul în câteva din rolurile sale celebre printre care se numără şi Chirițele. Teatrul Mare din Copou este din păcate distrus într-un incendiu devastator în 1888, iar demersurile pentru construirea unui nou teatru au durat până în 1894 când este aprobat proiectul noului teatru ieşean, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” de astăzi.Părăsim muzeul din Copou şi ne îndreptăm cu paşi repezi şi însetaţi de cunoaştere spre clădirea actuală a teatrului din Iaşi. O bijuterie arhitectonică situată în inima oraşului şi care ne deschide larg uşile. Construcţia propriu zisă a acestei clădiri a început în vara anului 1894 şi durează doi ani iar planurile arhitecturale sunt semnate de celebrii arhitecți vienezi Fellner şi Helmer. Aceştia şi-au pus amprentă a peste douăzeci de teatre din oraşe ca Praga, Zürich, Viena, Berlin, dar mărturiile celor care au vizitat aproape toate monumentele semnate de cei doi arhitecţi ne dezvăluie faptul că Teatrul Naţional din Iaşi se află în primele zece ca atentă structurare arhitecturală, ca stucaturi, ornamente de inspiraţie rococo, baroc etc. Lucru care nu poate decât să ne încânte de ceea ce posedăm în orașul nostru.Pe 1 şi 2 decembrie 1896 are loc inaugurarea Teatrului Naţional de la Iaşi cu „Uvertura Naţională” de Flechtenmacher, „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi, „Cinel-cinel” de Vasile Alecsandri şi comedia în versuri „Poetul romantic” de Matei Millo. Trebuie să menţionăm şi faptul că de inaugurarea teatrului se leagă şi uzină electrică a acestuia care a marcat începutul iluminatului public din Iași (iluminatul Pieței Teatrului cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic).În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieșean primește numele marelui poet, dramaturg și om de cultură Vasile Alecsandri. Clădirea a fost inclusă în 2006 în proiectul ”Reabilitarea monumentelor istorice din România” şi intră într-un amplu proces de consolidare şi restaurare. Terminarea lucrărilor dă posibiltatea inaugurării în octombrie 2012 cu premiera spectacolului ”Iașii în carnaval” în regia lui Alexandru Dabija.Ne începem incursiunea în interiorul teatrului intrând în foaier de unde două scări impetuoase duc în foaierele lojelor, foaiere secundare care la rândul lor pot adăposti diverse evenimente. De aici mergem în Sala Mare care este destinată în special spectacolelor clasice pentru că şi ambianţa o cere, aceasta deoarece impresionează prin rafinamentul şi somptuozitatea ornamentelor, fie că este vorba despre reprezentările sculpturale sau picturale. Bucuria noastră este şi mai mare când îi găsim pe actorii teatrului repetând pentru un spectacol. Avem privilegiul să vedem o frântură din următorul spectacol şi suntem fermecaţi şi emoţionaţi de profesionalismul şi pasiunea cu care se dăruiesc teatrului. În cea mai mare linişte posibilă încercam să nu deranjăm şi continuăm turul sălii pentru a afla cât mai multe lucruri posibile.Sala Mare are 750 de locuri, fiind organizată în stal, loje şi balcon. Cortina principală este pictată de maestrul vienez Lenz şi terminată de unul din discipolii săi, cuprinde în centru o alegorie a vieții, cu cele trei vârste în plan central, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române. Partea stângă este pictată de un ucenic al lui Lenz şi este diferită de restul picturii prin stil şi culoare. Plafonul şi cortina de fier au fost pictate de Alexander Goltz. Cortina de fier prezintă motive ornamentale dispuse simetric, iar plafonul are ca tematică ”Povestea”, reprezentată figurativ prin alegorii paradisiace, nimfe şi îngeri încadraţi de o stucatură rococo. Tot pe plafon, deasupra fosei orchestrei, se află stema celor patru provincii reunite, cu însemnele heraldice ale fiecăreia, iar din stema regală aflată într-un plan paralel, cel mai vizibil este sceptrul, însemnele regale fiind îndepărtate la venirea comuniştilor la putere. Cele 1418 lămpi electrice și candelabrul din cristal de Veneția cu 109 becuri luminează teatrul şi îi oferă o personalitate arhitectonică unică.În Sala Mare se joacă în prezent 4 spectacole: ”Visul unei nopţi de vară” în regia lui Radu Afrim,”Hallywood Mirage” în regia Ion Sapdaru, ”Pălăria florentină” în regia lui Silviu Purcărete şi ”Iașii în carnaval” în regia lui Alexandru DabijaPe lângă această sală, Teatrul Naţional din Iaşi mai are încă 3 săli Sala Studio ”Teofil Vâlcu” și Sala Uzina cu Teatru şi Sala Teatru (Teatru la Cub) care la rândul lor adăpostesc o serie de spectacole din dramaturgia clasică şi universală, urmărind în aceeași măsură şi promovarea noii dramaturgii românești.Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iaşi ocupă aşadar un loc aparte în cultura Iaşului. Este considerat a fi cel mai vechi și cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară, adăpostind adevărate monumente de artă.Toate acestea pun în valoare importanța teatrului şi vă invit cu drag să mergeți la teatru pentru că este hrană pentru sufletul fiecăruia din noi: ”Sufletul nostru este ca un tezaur, dacă îl goleşti imediat ești ruinat”( Balzac). Acum că știi atât de multe lucruri despre teatrul Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, ce te mai oprește cetățene din a-ți încânta simțurile, ba chiar și sufletul cu o piesă de teatru? Pentru toți cei interesați, teatrul se află vis-a-vis de Mitropolie, la aproximativ 150 m de Primărie și 400 m de Consiliul Județean, iar biletele pot fi procurate atât de la Agenţia Teatrală cât şi online. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reduceri.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 16:48:53 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015