PENTRU CEFERISTI- FRATILOR ASTA FU SCRISA PRIN 2007...S-A SCHIMBAT CEVA? POATE....CALEA AIA FERATA CHIAR CRAPA... Mulţi nu l-au putut suferii. Nu l-au înţeles. Aveau ciudă pe el pentru că părea ca o oglindă a propriei personalităţi - păreau făcuţi de aceiaşi mumă - iar asta le dădea tulburări de conştiinţă; iar tulburările astea nu-şi au locul în realitatea românească neaoşă! Au încercat să-l ostracizeze şi, până la urmă, au reuşit nu prin transformare şi aducere la un numitor comun ci prin extincţie, prin dispariţie. Aşa au crezut EI, că au reuşit să-l anihileze, numai că Vasile a continuat să existe, păi cum dracu să dispară un BRAND de ţară? Vasile asta este, o marcă înregistrată, o ştampilă, un simbol, o chintesenţă de realitate, o încercare de accesare a SINELUI, o trecere de la Dumnezeu la om şi o ameţeală dulce a binelui iluzoriu care nu mai vine. Suntem Ce mai face Vasile? În general, bine. S-a distrat în rând cu lumea la revelionul integrării, a băut gigantic, a mâncat monstruos încercând să se simtă şi el măcar pentru câteva ore cel mai tare, a aruncat pe astea toţi banii din lichidare, avans, primă şi bonuri de masă. Familia i-a fost alături la marea sindrofie, a dat şi SMS-uri la şefi şi cunoscuţi, unii i-au răspuns, ştiţi, mesaje din alea standard Dimineaţa i-a fost cam rău, mai ales că se aştepta să simtă ceva, ca un fior pe şira spinării, o schimbare, că doar am intrat în Uniune, suntem europeni numai cu Cartea de identitate şi nu cu paşaportul, dar, nimic. Vroia să simtă că a scăpat de apucăturile multor semeni şi că soarele răsare corect, pentru toţi, nu numai pentru şmecherii naţiei, proţăpiţi pe scaunele dictatoriale, nimic! A vrut să aibă sentimentul că se reîncarcă cu speranţa într-o viaţă, dacă nu mai bună, cel puţin mai corectă, dar nici măcar asta nu s-a întâmplat! Totul era neschimbat, inclusiv la muncă, acolo unde organele de control venite de la Bucureşti debordau de aroganţă şi fudulie, de parcă sistemul feroviar este al mumei lor, fiecare pentru sine, în restsictir, fraierilor! Vasile mai aprinse o ţigară. La naiba! Bă ce le mai scumpesc şi pe astea!. Trase cu sete. Mai erau ore bune până la sfârşitul turei şi doar un tren care trebuia să plece, tren de persoane, 2 vagoane, 5 călători, mizerie şi frig, cine naiba să dea o grămadă de bani pe bilet, normal că lumea fugea la autobuze, fugea afară, oriunde. Calea ferată, singura din zonă, murea încet şi sigur, industrie nu mai era, călători, cum am mai spus, iar faptul că erai lucrător la CFR reprezenta doar o curiozitate nu o mândrie. Bun! Trecuseră două controale, mai urmau patru şi putea spune că şi-a făcut datoria pe ziua asta. Numai că trebuia să stea smerit, să nu spună nimic, nici că nu aveau o sursă de apă potabilă, nici că îşi făceau nevoile prin boscheţi. În rest era în regulă. Veneau ăia, dădeau din gură, mai scriau în carnet, luau din bani şi la pachet şi se cărau. Chestiile cu condiţiile de muncă, cu lipsa unor materiale de întreţinere nu-i interesau, normal, nu era de competenţa lor, calea ferată putea să se ducă dracu cu totu, nici asta nu era de competenţa lor, doar au făcut o simplă facultate, nu Sorbona! Cu toate rahaturile, Vasile se simţea, încă, reîncărcat. Trăgea speranţă că din Uniune o să apară cineva (călare pe un cal alb ) şi o să pună ordine în toate cele de cuviinţă. Dacă nu azi, poate mâine, poateIar dincolo de vise, certitudinea că încă nu a murit, ce naiba!, doar nu crapă Vasilii când vor câinii! Asta e! Bine v-am regăsit! . |
Posted on: Mon, 11 Nov 2013 14:46:17 +0000