POLARITĂŢILE PARABOLA INCAPERII ALBE "Să-ţi povestesc mai întâi Parabola Incăperii Albe. Închipuie-ţi că te găseşti într-o cameră goală în care totul este alb: podeaua, pereţii, tavanul. O forţă miraculoasă te ţine suspendat în aer, în mi...jlocul camerei. Nu se aude nimic, nu poţi atinge nimic, iar tot ceea ce vezi este un alb desăvârşit. Care ar fi experienţa ta în acest caz şi cât de mult ai dori să se prelungească? În cadrul acestei experienţe, ştii ceva despre tine? De pildǎ, ştii unde te afli şi de cât timp eşti acolo? Eşti înalt sau mărunţel? Eşti rotofei sau slăbănog? Eşti un om bun? Eşti un om rău? Întrebări fǎră răspuns... Această experienţă nu-ţi pennite să afli nimic despre tine însuţi. Brusc, viaţa ta se schimbă. Pe perete, nu se ştie cum, a apărut un mic punct negru. N-ai observat cum s-a ivit acel punct acolo. Cert este că el există. Şi, odată cu el, experienţa ta se lărgeşte. Punctul este mai mic decât tine, prin urmare tu eşti mai mare decât el. Punctul este acolo, tu eşti aici. Deşi invizibilă, între tine şi punctul de pe perete se ţese acum o relaţie. Această relaţie îţi permite să te defineşti. Începi să-ţi creezi o identitate. Apoi, la fel de neaşteptat, în cameră apare un căţeluş (un pui de dalmaţian), urmat la un interval scurt de o zebră. Habar nu ai cum apar lucrurile astea. În sinea ta, te bucuri însă, deoarece cu ajutorul lor te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Fără altceva/ altcineva, tu nu ştii cine eşti. Tu şi celălalt formaţi o pereche polară. Ai nevoie de celălalt pentru a te defini, a te descoperi sau a te cunoaşte. Ai văzut vreodată un profesor care să scrie pe o tablă neagră cu cretă neagră? Eu n-am întâlnit (şi am făcut ceva şcoală la viaţa mea). Pe o tablă neagră, profesorul a scris întotdeauna cu o cretă albă. Negru şi alb - acestea sunt polarităţile. Este absolut necesar ca tabla să fie neagră pentru ca scrisul alb să devină vizibil. Ceva asemănător se întâmplă cu tine şi cu lumea. Lumea este un fel de tablă neagră pe care tu devii vizibil. Lumea îţi furnizează contrastul. Tu şi lumea sunteţi polarităţi inseparabile pentru că, fǎră lume, tu nu ai fi vizibil. Nu ai şti cine eşti. Lumea te ajută să ieşi din starea de nondiferenţiere. Te ajută să te identifici. Lumea există pentru tine. Trebuie să te identifici cel puţin o dată. Abia după aceea te poţi dezindentifica, pentru că atunci vei şti cine eşti. La fel stau lucrurile cu sănătatea şi boala. Dacă te-ai născut sănătos şi nu ai fost niciodată bolnav , nu vei fi niciodată conştient de sănătatea ta. Nu ai cum să fii, deoarece îţi lipseşte contrastul. Boala, celălalt pol, este necesar pentru a afla ce este sănătatea. Sănătatea şi boala nu sunt separate. Dacă priveşti atent, poţi vedea cum sunt polii unui continuum, la fel ca fierbintele şi recele. Fierbintele şi recele sunt acelaşi lucru, dar în grade diferite. Spontan şi controlat, vesel şi trist, ordonat şi neglijent, rece şi cald sunt doar cuvinte pe care le folosim pentru a descrie niveluri diferite ale unei energii unice. Această energie este vie, în sensul că pulsează într-un registru practic infinit de frecvenţe de vibraţie. Dar, la fel de bine, în loc de Sine îi poţi spune Dumnezeu, Tao, Allah, Vidul, Brahman, Absolutul sau orice alt nume pe care tradiţiile spirituale l-au inventat pentru a numi Ceea Ce Nu Poate Fi Numit. “Tu” pur şi simplu nu poţi exista fară “mine” (şi invers!). Între noi doi există o relaţie polară, în sensul că ne ajutăm unul pe celălalt să aflăm cine suntem. Şi când vom reuşi, vom fi aflat că suntem versiuni diferite ale aceleiaşi energii fundamentale. Adică, la nivelul cel mai profund, noi suntem unul/una, pe când, la niveluri mai superficiale, părem foarte diferiţi. Trebuie să te previn, când vei realiza aceasta cu toată fiinţa ta (şi nu doar intelectual, ca acum), e posibil să izbucneşti într-un râs cu lacrimi. Eul nu există fără celălalt, tot aşa cum mersul pe jos nu există fǎră pământ, iar zborul nu există fǎră aer. Aici şi acolo, repede şi încet, sus şi jos, lumina şi întunericul se presupun una pe cealaltă. Sunt interdependente. Ca malurile unui râu, polarităţile sunt opuse la suprafaţă, dar se întâlnesc în adâncuri. Când această viziune logică este experimentată la nivel emoţional şi perceptiv, ea este numită experienţă de vârf, experienţă mistică sau stare de comuniune cu absolutul. Dar, chiar fǎră această experienţă plenară a unităţii, la nivel pur intelectual devine (devine?) clar cum Eul, ca entitate separată, este doar o abstracţie. Eul este abstract în acelaşi fel în care bancnota de 100 000 lei este abstractă. Bancnota este un simbol pentru o mâncare apetisantă, dar ea, în sine, nu-ţi va potoli foamea. Eul este la fel de mult o convenţie ca şi bancnota. Convenţiile sunt utile, dar, în sine, nu reprezintă nimic. Bancnotele au apărut pentru a face schimburile mai uşoare, dar viaţa s-ar desfăşurat bine mersi şi fǎră ele".Vezi mai mult Fotografie: POLARITĂŢILE PARABOLA INCAPERII ALBE "Să-ţi povestesc mai întâi Parabola Incăperii Albe. Închipuie-ţi că te găseşti într-o cameră goală în care totul este alb: podeaua, pereţii, tavanul. O forţă miraculoasă te ţine suspendat în aer, în mijlocul camerei. Nu se aude nimic, nu poţi atinge nimic, iar tot ceea ce vezi este un alb desăvârşit. Care ar fi experienţa ta în acest caz şi cât de mult ai dori să se prelungească? În cadrul acestei experienţe, ştii ceva despre tine? De pildǎ, ştii unde te afli şi de cât timp eşti acolo? Eşti înalt sau mărunţel? Eşti rotofei sau slăbănog? Eşti un om bun? Eşti un om rău? Întrebări fǎră răspuns... Această experienţă nu-ţi pennite să afli nimic despre tine însuţi. Brusc, viaţa ta se schimbă. Pe perete, nu se ştie cum, a apărut un mic punct negru. N-ai observat cum s-a ivit acel punct acolo. Cert este că el există. Şi, odată cu el, experienţa ta se lărgeşte. Punctul este mai mic decât tine, prin urmare tu eşti mai mare decât el. Punctul este acolo, tu eşti aici. Deşi invizibilă, între tine şi punctul de pe perete se ţese acum o relaţie. Această relaţie îţi permite să te defineşti. Începi să-ţi creezi o identitate. Apoi, la fel de neaşteptat, în cameră apare un căţeluş (un pui de dalmaţian), urmat la un interval scurt de o zebră. Habar nu ai cum apar lucrurile astea. În sinea ta, te bucuri însă, deoarece cu ajutorul lor te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Fără altceva/ altcineva, tu nu ştii cine eşti. Tu şi celălalt formaţi o pereche polară. Ai nevoie de celălalt pentru a te defini, a te descoperi sau a te cunoaşte. Ai văzut vreodată un profesor care să scrie pe o tablă neagră cu cretă neagră? Eu n-am întâlnit (şi am făcut ceva şcoală la viaţa mea). Pe o tablă neagră, profesorul a scris întotdeauna cu o cretă albă. Negru şi alb - acestea sunt polarităţile. Este absolut necesar ca tabla să fie neagră pentru ca scrisul alb să devină vizibil. Ceva asemănător se întâmplă cu tine şi cu lumea. Lumea este un fel de tablă neagră pe care tu devii vizibil. Lumea îţi furnizează contrastul. Tu şi lumea sunteţi polarităţi inseparabile pentru că, fǎră lume, tu nu ai fi vizibil. Nu ai şti cine eşti. Lumea te ajută să ieşi din starea de nondiferenţiere. Te ajută să te identifici. Lumea există pentru tine. Trebuie să te identifici cel puţin o dată. Abia după aceea te poţi dezindentifica, pentru că atunci vei şti cine eşti. La fel stau lucrurile cu sănătatea şi boala. Dacă te-ai născut sănătos şi nu ai fost niciodată bolnav , nu vei fi niciodată conştient de sănătatea ta. Nu ai cum să fii, deoarece îţi lipseşte contrastul. Boala, celălalt pol, este necesar pentru a afla ce este sănătatea. Sănătatea şi boala nu sunt separate. Dacă priveşti atent, poţi vedea cum sunt polii unui continuum, la fel ca fierbintele şi recele. Fierbintele şi recele sunt acelaşi lucru, dar în grade diferite. Spontan şi controlat, vesel şi trist, ordonat şi neglijent, rece şi cald sunt doar cuvinte pe care le folosim pentru a descrie niveluri diferite ale unei energii unice. Această energie este vie, în sensul că pulsează într-un registru practic infinit de frecvenţe de vibraţie. Dar, la fel de bine, în loc de Sine îi poţi spune Dumnezeu, Tao, Allah, Vidul, Brahman, Absolutul sau orice alt nume pe care tradiţiile spirituale l-au inventat pentru a numi Ceea Ce Nu Poate Fi Numit. “Tu” pur şi simplu nu poţi exista fară “mine” (şi invers!). Între noi doi există o relaţie polară, în sensul că ne ajutăm unul pe celălalt să aflăm cine suntem. Şi când vom reuşi, vom fi aflat că suntem versiuni diferite ale aceleiaşi energii fundamentale. Adică, la nivelul cel mai profund, noi suntem unul/una, pe când, la niveluri mai superficiale, părem foarte diferiţi. Trebuie să te previn, când vei realiza aceasta cu toată fiinţa ta (şi nu doar intelectual, ca acum), e posibil să izbucneşti într-un râs cu lacrimi. Eul nu există fără celălalt, tot aşa cum mersul pe jos nu există fǎră pământ, iar zborul nu există fǎră aer. Aici şi acolo, repede şi încet, sus şi jos, lumina şi întunericul se presupun una pe cealaltă. Sunt interdependente. Ca malurile unui râu, polarităţile sunt opuse la suprafaţă, dar se întâlnesc în adâncuri. Când această viziune logică este experimentată la nivel emoţional şi perceptiv, ea este numită experienţă de vârf, experienţă mistică sau stare de comuniune cu absolutul. Dar, chiar fǎră această experienţă plenară a unităţii, la nivel pur intelectual devine (devine?) clar cum Eul, ca entitate separată, este doar o abstracţie. Eul este abstract în acelaşi fel în care bancnota de 100 000 lei este abstractă. Bancnota este un simbol pentru o mâncare apetisantă, dar ea, în sine, nu-ţi va potoli foamea. Eul este la fel de mult o convenţie ca şi bancnota. Convenţiile sunt utile, dar, în sine, nu reprezintă nimic. Bancnotele au apărut pentru a face schimburile mai uşoare, dar viaţa s-ar desfăşurat bine mersi şi fǎră ele".
Posted on: Wed, 28 Aug 2013 06:35:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015