POZITIA DIRECTIEI DREPT INTERNATIONAL SI TRATATE AL MINISTERULUI DE EXTERNE ROMAN ASUPRA KOSOVEI - PROPAGANDA PRO-SARBA INGHITITA FARA A FI MESTECATA! Inainte ca MAE roman sa se pronunte asupra legalitatii declaratiei de independenta a Kosovei in fata dreptului international, ar trebui sa se ocupe de situatia ROMANILOR din Timoc, carora statul sarb le neaga sistematic drepturile, la fel cum le-a negat si ALBANEZILOR din Kosova. Catre Directia Drept International si Tratate al Ministerului de Externe al Romaniei! Stimati domni, Ca urmare a raspunsului dumneavoastra nr. H2-1/3525 din data de 6 august 2013, cum ca “România considera ca declararea unilaterala a independentei de catre autoritatile de la Pristina s-a facut cu incalcarea dreptului international” voi raspunde cu urmatoarele argumente in favoarea unei atitudini schimbate politice a statului roman. In scrisoarea mea deschisa catre Premierul Roman, Victor Ponta, am argumentat ca chestiunea albaneza este o chestiune coloniala. Argumentele mele au fost istorice, politice, economice in favoarea acestei pozitii. Nu numai ca independenta Kosovei nu incalca dreptul international, ci ea este o reparatie relativa a nedreptatilor produse de statul sarb, care a incalcat dreptul international prin politica de genocid, etnocid si epurare etnica provocata albanezilor din Kosova in perioada 1912-1999. Mentin aceasta pozitie si solicit o refacere a atitudinii Ministerului de Externe Roman, atitudine care in scrisoarea de raspuns a fost subiectiv pro-sarba. Cer acest lucru deoarece consider ferm ca albanezii din Kosova si nu numai, din toate teritoriile locuite de albanezi din Balcani, au DREPTUL LA AUTODETERMINARE SI DECOLONIZARE. Cazul Kosovei, se include fara nici o indoiala in categoria a treia amintita in decizia Tribunalului Inalt al Canadei pentru desprinderea Quebec-ului, vis-à-vis de guvernul Serbiei din acel timp sub regimul lui Milosevic. Cu alte cuvinte, dreptul de desprindere trebuie sa i se recunoasca poporului Kosovei in aplicarea principiului autodeterminarii, pentru ca i s-a negat orice exercitare a dreptului sau de autodeterminare in interiorul statului parte a caruia era. Conform normelor atotcuprinzatoare ale dreptului international al timpului, albanezilor din Kosova trebuia sa li se garanteze dreptul pentru exercitarea dreptului la autodeterminare interna. Asteptarile acelora care lupta pentru independent fata de o dominatie coloniala se bazeaza in speranta ca indiferent de existenta sau nu a unui drept pozitiv la desprindere unilaterala, dreptul international, la urma urmei, va accepta sa recunoasca efectiv o realitate politica, incluzand nasterea unui nou stat, ca o chestiune de fapt. Declararea independentei Kosovei la 17 februarie 2008 este un astfel de caz. Pentru a judeca daca albanezii din Kosova se bucura de dreptul la autodeterminare conform dreptului international, trebuie facuta o analiza scurta. Analizand statutul anterior juridic al Kosovei in juristictia jugoslava, si dispozitiile Constitutiei anului 1974, relative cele mai favorabile pentru albanezii din Kosova,aceasta nu garanta lor dreptul de autodeterminare pana la desprindere. Importanta lor statea in faptul ca ele garantau un cadrul legal in care provinciile autonome se vedeau ca entitati jumatate independete, relatiile carora cu Federatia Iugoslava erau bazate pe colaborare si acord. Cand deciziile federale se considerau in contra intereselor lor, provinciile autonome aveau dreptul egal cu republicile, dreptul de veto. Cu toate acestea, in timp ce republicile se considerau ca “state”, unde numai “natiunile” (narod) se considerau ca unitati stat-formatoare, in definirea lor aceasta nu se oferea Provinciilor Autonome, unde “nationalitatile” (narodnost) puteau sa aiba statutul de jumatati de republici. Chiar daca deosebirea dintre “natiuni” si “nationalitati” poate sa nu fie foarte clara in terminologia dreptului constitutional, doctrina comunista afirma deosebirile dintre acesti doi termini pentru a nega “nationalitatilor” dreptul de a se desprinde, drept care ar fi garantat ca acestora li se va fi permis sa formeze republicile lor. Cu atat mai mult, cand exista un alt stat independent unde traia un popor qal aceleasi natiuni. Ca urmare, conform acestei doctrine, albanezii din Kosova nu se vor fi bucurat de dreptul de a se desprinde, cu atat mai putin de a se unifica cu Albania, la fel si maghiarii din Voivodina. Cu toate acestea, daca acest principiu ar fi fost utilizat in acelasi mod in toate tarile lagarului socialist, atunci populatiei vorbitoare de romana din Moldova nu ar fi trebuit sa i se dea statutul de republica in interiorul Uniunii So vietice, din cauza existentei unei stat independent roman. De aceea se poate ajunge la concluzia ca forta adevarata care a stimulat negarea statutului de republica pentru Kosova in cadrul fostei Iugoslaviei nu au fost argumentele legale, ci cele politice. Astfel de politici nu au fost altceva decat continuarea politicilor Marilor Puteri care au fost urmarite de acestea fata de poporul albanez, de-a lungul incercarilor sale de formare a statului. Insusi prim-ministrul britanic Sir Edward Grey s-a exprimat in anul 1913 ca negarea dreptului la autodeterminare a poporului albanez, stabilind anexarea teritoriilor sale de catre statele vecine, i-a servit unui interes mai inalt, pastrarea echilibrului dintre Marile Puteri pentru Balcani, sacrificand astfel aspiratiile unui popor intreg. In legatura cu caracterul politic al chestiunii, s-a exprimat si Tribunalul International pentru Justitie in Opinia Consultativa din 22 iulie 2010 asupra Concordantei cu Dreptul International a Declaratiei Unilaterale a Independentei Kosovei. Pretentiile ridicate in proces, in legatura cu dreptul de jurisdictie a Tribunalului pentru a da o opinie consultativa, a avut de-a face cu faptul ca aceasta a fost o chestiune cu caracter politic si nu a fost o intrebare cu caracter legal. Ca urmare, s-a pretins ca dreptul international nu reglementeaza chestiunile legate de declaratiile de independenta, care trebuie considerate ca acte politice. Numai dreptul constitutional intern poate reglementa acte de o astfel de natura. In decizia sa, Tribunalul a accentuat ca intrebarea care i-a fost adresata nu avea de-a face cu potrivirea sau nu a declaratiei cu dreptul intern, ci cu cel intern, ci cu cel international, astfel ca se va exprima in legatura cu dreptul international, fara a fi nevoie sa realizeze analiza nici unui drept intern. Mai mult, Tribunalul s-a referit si la deciziile sale anterioare, Opinia Consultativa pentru Cererea de Revizuire a Deciziei Nr. 158 a Tribunalului Administrativ al ONU (1973), Opiniei Consultative pentru Conditiile Acceptarii unui Stat in ONU (1948), cat si Opinia Consultativa pentru Legalitatea Amenintarii sau Folosirea Armelor Nucleare (1996). In toate aceste decizii, Tribunalul s-a exprimat ca prin faptul ca o chestiune contine aspecte politice, nu este indeajuns de a o lipsi de caracterul legal al sau si nu este sarcina sa sa se ocupe de caracterul politic al intrebarilor care i s-au adresat, sau a efectelor politice care pot sa le aiba deciziile sale. In ceea ce priveste referirea la Deciziila Tribunalului Inalt al Canadei, "Referinte pentru desprinderea Quebec-ului", pentru categorizarea poporului albanez din Kosova ca posesor al dreptului la autodeterminare, Tribunalul a accentuat ca intrebarea adresata cu referire la Kosova este complet diferita de cea adresata tribunalului canadian, unde se cerea opinie daca dreptul international autoriza Adunarea Nationala, legislatorul sau guvernul Quebec-ului ca sa declare desprinderea de Canada intr-un mod unilateral. Conform Tribunalului, depsebirea sta in faptu ca in timp ce tribunalul canadian a fost intrebat despre garantarea dreptului la desprindere de catre dreptul international, Adunarea Generala a fost intrebata daca declaratia de independenta a Kosova a fost in concordanta cu dreptul international, fara a se referi la dreptul la desprindere. Astfel ca Tribunalul a argumentat ca aceasta intrebare nu ii cerea sa se exprime daca dreptul international lasa entitatile din interiorul unui stat sa se desprinda de acesta si a argumentat ca declatatia de independenta a Kosova nu este in contra dreptului international. Este absurd pentru statul roman ca in momentul dezbaterilor si a votului in acel proces, reprezentantul roman a votat IN FAVOAREA SERBIEI. Este absurd sa consideri ca desprinderea de Serbia, un stat genocidal si antialbanez, un stat care a semanat numai distrugere, teroare si moarte timp de 100 de ani in Kosova, este in contra dreptului international. Daca intr-o casa sotul si sotia nu se inteleg si sotul bate sotia, este absurd sa pretinzi ca sotia trebuie sa stea sa fie batuta, pana la moarte. La fel cum este absurd sa pretinzi ca Kosova sa fie parte integranta a Serbiei, o Serbie care a urmarit DISTRUGEREA FIZICA a poporului albanez din Kosova, prin crime, masacre, otraviri, internari, arestari. Serbia a fost pentru albanezii din Kosova o inchisoare, o inchisoare din care, din fericire, au evadat, prin lupta de eliberare a unui intreg popor, care nu a mai rezistat TERORISMULUI STATULUI SARB. Eu personal nu sunt impotriva unui dialog intre Prishtina si Belgrad in ceea ce priveste viitorul acestei regiuni. Dar sunt de parere ca in fata unui stat ANORMAL ca Serbia nu poate exista "ACORD DE NORMALIZARE A RELATIILOR" nu numai cu Kosova, ci si cu intregul popor albanez. Pentru ca Serbia sa devina stat normal, democratic, demn de a face parte din comunitatea natiunilor civilizate ale lumii, aceasta trebuie: -sa ceara scuze poporului albanez din Kosovo pentru crimele si masacrele produse, pentru cei 100 de ani de cucerire si colonizare a teritoriilor albaneze; -sa accepte dreptul la autodeterminare si decolonizare a poporului albanez din Valea Presheva, drept exprimat prin Referendumul populatiei albaneze din aceasta zona din 1992 (referendum prin care a votat autonomia pana la desprindere de statul sarb); -sa inceteze politica de agresivitate si de enclavizare a sarbilor din Kosova, finantarea bandelor teroriste criminale sarbe din nordul Kosova si utilizarea agentilor serviciului secret sarb in politica sa antialbaneza; -sa solutioneze chestiunea genocidului din zona Toplica (Nish), garantand urmasilor albanezilor expulzati din aceasta zona din 1877 si intoarcerea la proprietatile lor; acestia sa aiba toate drepturile garantate de conventiile internationale, la fel cum au si sarbii din Kosova (conform principiului reciprocitatii); Serbia sa garanteze ca niciodata nu va mai realiza un astfel de genocid. Am prezentat in prima mea scrisoare deschisa contextul istoric al acestui genocid. -sa acorde toate drepturile nu numai populatiei albaneze din Serbia, ci si tuturor minoritatilor din aceasta zona, inclusiv minoritatii romane din Timoc. Totodata, inainte ca MAE roman sa se pronunte asupra legalitatii declaratiei de independenta a Kosovei in fata dreptului international, ar trebui sa se ocupe de situatia ROMANILOR din Timoc, carora statul sarb le neaga sistematic drepturile, la fel cum le-a negat si ALBANEZILOR din Kosova. Cu respect si consideratie, Mona Agrigoroaiei
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 12:05:19 +0000
Trending Topics
© 2015