PRESEDINTELE DEPARTAMENTULUI TRADITII SI OBICEIURI Prezentarea - TopicsExpress



          

PRESEDINTELE DEPARTAMENTULUI TRADITII SI OBICEIURI Prezentarea generală a ramurii de rromi ursari Rromii ursari reprezintă un număr însemnat din categoria rromilor sedentari, sedentarizarea lor realizându-se cu multe secole în urmă. Majoritatea acestora şi-au desfăşurat activitatea în vetrele localităţilor, pe lângă curţile boiereşti sau pe lângă mănăstiri sau la curţile domneşti. De aceea li se mai spune (în unele zone ale ţării) rromi vătraşi. Mai existau si alte grupări de rromi vătraşi, dar la unii gradul de asimilare fiind foarte avansat, au uitat chiar şi să vorbească limba rromani, aceştia fiind aşa zişii „ kaśtalé ”. Între ursari şi „ kaśtalé ” există diferenţe relativ mari referitoare la păstrarea tradiţiilor, culturii şi istoriei civilizaţiei rrome. De altfel, şi între ursari şi alte categorii de rromi, cum ar fi de exemplu căldărarii, există deosebiri destul de evidente în ceea ce priveste conservarea tradiţiilor, obiceiurilor, folclorului etc. (la căldărari aceste valenţe s-au păstrat relativ mai bine deoarece ei au trăit până în anii şaptezeci-optzeci în sistem nesedentarizat şi „închis în cadrul castei”). Rromi ursari, având contact direct cu populaţia majoritara, nerromă, au pierdut foarte multe obiceiuri, tradiţii, elemente de cultură şi educaţie proprii etniei rrome, asimilând o serie de elemente de civilizaţie, tradiţii culturale, obiceiuri caracteristice populaţiei nerrome lângă care şi-au dus existenţa (aculturaţie). Cu toate acestea, o serie de elemente proprii culturii, tradiţiilor şi civilizaţiei rromilor ursari au rămas neschimbate de-a lungul secolelor. Referitor la meseriile tradiţionale, se constată ca cei mai mulţi ursari sunt lăutari (muzicanţi), dar mai există şi ursari care practicau şi încă mai practică alte meserii tradiţionale. Aceştia sunt: pieptănari (cei ce confecţionau piepteni şi alte obiecte din os sau din coarne de animale); ceaunari (cei ce se ocupau cu prelucrarea metalelor, având mici turnătorii de fontă şi confecţionând ceaune, cratiţe şi oale de fontă); negustori ambulanţi care, de regulă comercializau prin târguri şi bâlciuri produse confecţionate de ei înşişi ( în timp au început să comercializeze produse realizate de alţii); vindecători de boli (aceştia foloseau plante medicinale pe care le preparau într-un mod numai de ei cunoscut în combinaţie cu diverse descântece şi cu masaje asemănătoare cu presopunctura practicată de popoarele din Extremul Orient); artişti ambulanţi (circari) care dădeau reprezentaţii de regulă prin bâlciuri şi târguri. Ursarii constituie una dintre grupările de rromi (pe lângă multe altele), care aveau meserii cu care puteau sa-şi câştige existenţa.
Posted on: Mon, 24 Jun 2013 13:49:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015