PRINCIPIILE VII ALE FRÃTIETÃTII inceput SUS inceput - TopicsExpress



          

PRINCIPIILE VII ALE FRÃTIETÃTII inceput SUS inceput Legea lui Dumnezeu este împlinitã numai atunci când oamenii Îl iubesc cu inima, mintea, sufletul si cu puterea lor, iar pe semenii lor ca pe ei însisi. Manifestarea acestei iubiri e ceea ce aduce slavã lui Dumnezeu în locurile înalte, iar pe pãmânt pace si bunã învoire între oameni. Domnul este proslãvit când se atinge marele scop al Legii Sale. Lucrarea Duhului Sfânt a fost ca, veac dupã veac, sã transmitã iubire inimii omului, deoarece iubirea este principiul viu al frãtietãtii. Nici un coltisor si nici o ascunzãtoare a sufletului nu trebuie sã fie o tainitã a egoismului. Dumnezeu doreste ca planul cerului sã fie realizat si, în fiecare familie, în fiecare comunitate, în fiecare institutie, sã domneascã ordinea si armonia cereascã. Dacã iubirea aceasta ar fi modelat societatea, am fi putut vedea realizarea principiilor nobile într-o purtare plinã de amabilitate si politete crestinã si în bunãtate crestinã fatã de cei rãscumpãrati prin sângele lui Hristos. S-ar putea vedea o transformare spiritualã în toate familiile, în institutiile si în comunitãtile noastre. Când are loc transformarea aceasta, aceste entitãti vor deveni instrumente prin care Dumnezeu va da lumii luminã si, în felul acesta, prin disciplinã si educatie crestinã, va pregãti bãrbati si femei pentru societatea cereascã. Isus S-a dus sã pregãteascã locuinte pentru aceia care se pregãtesc, prin iubirea si harul Lui, pentru sãlasurile fericirii. În familia lui Dumnezeu din cer nu se va gãsi nici o persoanã egoistã. Pacea si armonia curtilor ceresti nu vor fi întinate de prezenta cuiva care e aspru si lipsit de amabilitate. Acela care se laudã cu lucrarea ce i-a fost dat sã o facã nu va vedea nicidecum Împãrãtia lui Dumnezeu, afarã de cazul cã e schimbat în spirit, afarã de cazul cã devine blând si smerit, descoperind simplitatea unui copilas.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 20:16:35 +0000

Trending Topics



un bébé de 3 parents
What would you do if you found something so amazing, had so much
I loved you like a red rose .... in my desert? gardens .... a drop
Como se o silencio dissese td um sentimento bom q me leva pro

Recently Viewed Topics




© 2015