Pai, ma gandeam la criticoii care s-au inmultit ca frunza si ca iarba. Criticoiul Nu vă osteniți să căutați CRITICOIUL în Dex, oameni buni, că n-o să găsiți ceva. Nici neologism nu ar putea fi. Neologismele mai pot fi acceptate deși s-au repezit acestea, în blestemata perioadă postdecembristă, s-au repezit acestea peste noi, ca uliul în porumbei. Abundă limbajul de by-by-ri, ok-uri, wekend-uri și câte și mai câte expresii modernist-occidentale, dau buzna peste noi fel de fel de expresii, iar limba noastră dulce românească este lăsată de izbeliște. Da. Mai sunt bune de ceva acestea, neologismele! Și marele nostru Eminescu era de acord cu ele, dar, spunea MariaSa, ... să fie „dacizate”. Păi, despre ce dacizare să fie vorba acum, fraților, că dacă îi întrebi pe unii absolvenți de liceu, de facultate chiar, despre Burebista, Decebal, Bălcescu..., te întreabă ei la ce echipă joacă; la Real Madrid, Ajax Amsteram, Bayern Munchen... Dar, vorbeam de criticoi. Ce este el? Când a apărut? Ce face? Cu ce se ocupă? Cum să nu te preocupe, frate drag! Dacă îl cauți în carte, nu-l găsești, dar el există. Există și face mult rău. Acidul sulfuric este dulce pe lângă acesta, pe lângă criticoiul de maidan trist. Să răspundem totuși la întrebări, la câteva întrebări: Ce este criticoiul? Păi, este om! Arată a om. Stă printre oameni, stă cu ochii pe ei, pe faptele lor, mai ales și se hrănește cu zilele lor fripte. Să nu te pună cumva, cineva, să faci ceva că te mănâncă. Te devoră cu o cruzime nemaiîntâlnită. Este feroce ca râsul, omoară mult mai mult decât poate mânca. Dacă nu-i dai lui ceea ce ai produs, ți-l faci dușman de moarte și nu te va lăsa nici în mormânt. Tu nu ai voie decât să faci ceva, să produci ceva, să creezi, să construiești ceva, dar să-i dai lui totul, să stai în banca ta, să te guduri pe lângă el, pe lângă nenorocit, să-l preamărești, să-l lauzi... Când a apărut criticoiul? Păi, se pare că a apărut după lovitura de stat din decembrie 89, deci nu ar fi bătrân așa cum s-ar părea, așa cum este ... biologic. Când îi auzi numele (criticoi) ți se părea că vine din vremuri de dinainte de Hristos, dar el, criticoiul, este proaspăt, oameni buni! Este nou nouț. Cine nu ar vrea să aibă 23-24 de ani? Așa și cu criticoiul. Este nou, nu-i cunoști expresia, nu există, dar există EL. Ce face criticoiul? Păi, dacă există, și face ceva, adică distruge ceva. Distruge ce-i iese în cale. Fără scrupule distruge. Ascuns după diploma de acasă din ramă ori din sertar, el, criticoiul vremurilor de-acum rade tot. Este periculos ce nu se poate. Chiar acum, după ce am scris aceste câteva rânduri, un bun prieten mă sfătuiește cu tot sufletul: Lasă-i Puiule! Sunt periculoși! Lasă-i, nu te atinge de ei! Pot să-ți facă rău, mult rău. Din păcate sunt mulți și fac mult și multora rău. Păi, îi las stimată doamnă, îi las – zic și eu. I-a lăsat și Dumnezeu de mult, dar nu-mi este frică de ei. Eu numai consemnez și atât, ce să am cu ei!? Dacă stau după ei, după criticoi, lucrurile bune când le mai fac? De felul lui, criticoiul, nu face nimic, nu creează nimic. Este mai puțin crtiti ... și mai mult ... Stă el cu ochii pe cel ce o face și îl distruge. Își încrustează fața, gâtul, ochii, își mușcă buzele, te caută cu toate dioptriile prin texte că poate, poate îți găsește ceva ca să facă din tine dezastru național, bombă nucleară, ori calamitate ecologică. Merge chiar la bibliotecă să studieze cum să te dărâme. Se întâlnește cu de-ai lui, te discută după calapodul lor, după șablonul lor, te analizează și te fac pericol social. Cu ce se ocupă criticoiul? Păi, am cam răspns la punctul acesta. Pare om, stă pe lângă oameni, printre oameni și se hrănește cu zilele lor fripte – s-ar mai putea spune... Se îmbolnăvește dacă rămâi în picioare. Mai participă la diverse întâlniri, întruniri, se documentează despre ce este vorba și dacă apucă microfonul în mână, nu-l mai iei de la acesta nici cu slujbe. Vorbește... discuții fără să spună ceva. Ziua următoare dacă-l întrebi ce a vorbit la acea întâlnire nu mai știe nimic. Chiar cu adevărul dumnezeiesc în față, nu ai nici o șansă în fața criticoilor. Ei au un adevăr al lor. “În vremurile minciunii universale a spune adevărul e un act revoluționar!” spunea George Orwell. Nu chiar minciună se poate spune că fac, că practică acești indivizi, dar a denatura adevărul după un tipic criticoist, a da altă interpretare lucrurilor pe care le spui, ori le creezi, se poate spune că este o minciună și aceștia, criticoii au ridicat-o la rang de minciună universală. Acționează într-un politicianism (activitate politică bazată pe practici imorale și demagogice) perfect. Se pare că proveniența criticoiului este din vremurile nomenclaturiste, de când servea Cauza. Mulți criticoi au rădăcini adânci în epoca de tristă amintire. În cercul lor nu ezită s-o preamărească nici acum. Mulți sufleori comuniști, oameni care și atunci au făcut rău, neezitând nici o clipă să-și arate obediența față de călăii de sus, trădându-și apropiații. Fără coloană vertebrală și atunci și acum, s-au trezit într-o libertate totală unde cruzimea lor iese în relief. Chiar cu titlul de prof. univ. dr. – unii dintre aceștia, alții cu numai 7 clase, s-au făcut istorici și critici literari și atacă-n haită la drumul mare. Dacă nu-i mai bagă nimeni în seamă, se bagă ei, conștienți de faptul că lumea cu bun simț vede (nu este oarbă) și tace. Se înțelege clar și varsta acestora, vârsta biologică ... (+),( - ), 70 de ani. Acești oameni care au făcut mult, mult rău, nu pot face bine acum și niciodată. Mai ales acum când scleroza intră peste tot, parchinsonul și ... celelalte stau călare pe ei. Poți evolua numai când, cu picioarele înainte, mirosind florile la rădăcină ne vor lăsa. P.S. Ca peste tot și oriunde, există un P.S. Este loc și de al meu aici. Nu toți de această vârstă sunt la fel. Mai există oameni adevărați și critici adevărați. Puțini, da buni. 24 ocobrie 2013 Băile Olănești .
Posted on: Thu, 24 Oct 2013 08:44:26 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015