Pe sistemul „vă rog frumos să vă-mpuşcaţi, insist!”, - TopicsExpress



          

Pe sistemul „vă rog frumos să vă-mpuşcaţi, insist!”, declar război bărbaţilor de pretutindeni. Doritoarele ce vor să se alăture mişcării sunt rugate să mă contacteze. Îi iubim, îi adorăm, îi răsfăţăm. Ne apucăm de gătit pentru ei, ne epilăm pe mâini şi ne facem mustaţa, ne alegem lenjerie intimă scumpă şi incomodă, nu dormim decât două ore pe noapte pentru ei şi apoi rupem tubul de anticearcăn, ne prefacem interesate de fotbal şi pariuri, ne tocăm banii prin saloane şi le cumpărăm de ziua lor cele mai frumoase cadouri. Ca să ce? Iubito, azi ies cu băieţii, mergem într-un bar cu fum mult, n-are sens să vii. (în cazul fericit în care îţi spune ce face!) Hai nu mai plânge atât, eşti prea sensibilă! (Să-ţi amintesc când ai lăcrimat suav doar pentru că Barca a luat cupa?) Am adormit, d-aia nu ţi-am mai răspuns la sms. Era ceva important? (aaa, nu, deloc, tocmai ce-ţi spuneam că mi-e dor de tine, că am avut ceva probleme cu maşina, că mi s-a rupt azi tocul înainte de şedinţă şi că aş vrea să fii lângă mine acum. Mă-ta, mă!) Iar te uiţi la seriale, nu te-ai săturat? Şi iaaar ţi-ai luat pantofi, hai că deja exagerezi! (Băi praz umblător, când tu te joci ca autistu’ strategie până la 5 dimineaţa şi când o arzi nopţi întregi cu tovarăşii la poker, se pune??? ) Îmi pare rău, azi nu pot să ajung, nu ne vedem. Sunt obosit. (Seriooooos? Hai nu, pe bune! Dar eu când am gătit creveţi cu sos de stridii după reţeta lui Jamie până la 3, doar pentru că te-am auzit că ţi-e poftă, iar a două zi m-am trezit la 7, nu eram obosită? Ratonule!) Ajung la 7. Te sun. (E 9 fără 10, sunt aranjată ca o un model Victoria’s Secret de la 6, deja mă dor piciorele de la mers pe tocuri prin casă, mi s-a făcut foame şi nu vrei să ştii de câte ori am strigat catalogul neamurilor tale!) Hai nu te mai văita atât, e o simplă răceală! (şi tu vomiţi, nu ai voce, te zguduie o febră ilegală şi delirezi. Îţi mai aminteşti mă prăpăditule când îţi curgeau ochii şi te ustura în gât şi m-ai rugat să te ţin de mână că tu sigur o să te prăpădeşti de atâta durere şi chin?) Pentru ce e asta? Merci. Aaa, e aniversarea noastră? Scuză-mă, am fost aşa de prins. (Prins ca laptele bătut??? Idiotule!) E doar o simplă colegă, ieşim ziua la cafea, stai liniştită, n-am nicio treabă. (Atunci mă laşi să-ţi trântesc telefonul de asfalt dacă îţi mai dă sms la 3 dimineaţa? Sau stabiliţi ce tip de cafea consumaţi a doua zi?) Weekendul viitor avem teambuilding la mare. Ce porcărie, n-am chef deloc. (Sâmbătă noaptea, suni de noapte bună: „Ce zici iubito, n-aud, e plictiseală mare, suntem într-un club cu muzică de căcat, e naşpa rău” . Pe fundal: „lasă bă telefonul ală ce eşti papagal, hai la băute şi trimite-o pe blonda aia la mine, îţi ajunge!” SAY WHAAAA?) Veta, fosta mea, făcea o mâncare delicioasă şi avea aşa un stil de-a găti...(Da mă, şi Gigel, ex-ul, avea un maaaare stil, dar n-are rost să-ţi detaliez că nu vreau să te fac să plângi!) Şi cred că aş putea să scriu până mâine, ba chiar săptămâna viitoare. Pentru că da, femeile sunt nişte crizate. Dar vina e exclusiv a lor.
Posted on: Mon, 11 Nov 2013 23:40:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015