Pentru a exclude posibilitatea răscoalelor în regiune, deja la 23 iulie 1812 comandantul armatei Dunărene amiralul P.Ciciagov a aprobat „Regulile pentru guvernare temporară a Basarabiei”, care au în întrat în vigoare la 2 februarie 1813. Prin acest act Ciciagov fără nici un temei a „conferit” regiunii Pruto-Nistrene denumirea turcească a părţii sudice a acestei regiuni (Basarabia). Conform acestui document, părţii estice a Moldovei istorice, care a obţinut un statut de regiune, a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor se permitea folosirea cu legile locale. A fost organizat guvern provizoriu din două palate în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palata (camera) soluţiona problemele legate cu legislaţia, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţământului. A doua palata se ocupa cu problemele statisticii, finanţelor, vamei şi industriei locale. Decizii la dosarele penale sau civile erau luate în corespundere cu obiceiurile locale, iar cele poliţieneşti – în baza legilor ruseşti. Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi moldovenească. Limba rusă se întrebuinţa în şcolile şi bisericile. Însă Basarabia a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul la formaţiunile militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917). Guvernul regiunii era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui. Fapt menţionat transforma această autonomie relativă în cea declarativă . La 2 februarie 1813 a fost creat un guvern provizoriu al regiunii în frunte cu guvernator civil, în componenţa căruia nobilimea locală dispunea de 7 locuri din 12, iar alte 5 erau deţinute de funcţionari ruşi, care făceau serviciu în regiune în 1807- 1812. Deja la 13 iunie 1813 Scarlat Sturdza a fost demis şi înlocuit cu generalul I.Harting, în timpul guvernării căruia avea loc înlocuirea funcţionarilor locali cu cei veniţi din Rusia, iar legile locale au început fi ignorate . În 1816 în Basarabia a fost introdusă funcţia de namestnik împuternicit, care era supus Petersburgului. Acest post a fost ocupat de general-locotenent A.Bahmetiev (1816-1820), care a obţinut o mare parte din împuternicirile guvernatorului civil şi guvernului regiunii. Împuternicirile funcţionarului civil şi militar de grad superior al regiunii, de care dispunea Bahmetiev, puteau fi comparate cu cele, de care dispunea P.Ciciagov, cu unica excepţie – Bahmetiev nu a cumulat funcţiile sale cu funcţiile comandantului de armată şi putea să concentreze atenţia asupra problemelor regiunii . La 29 aprilie 1818 în legătură cu venirea la Chişinău a ţarului Alexandru I a fost introdus în acţiune „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabene”. Organul executiv suprem în acest document era declarat guvernul regional în frunte cu guvernatorul, în componenţa căruia întrau 11 persoane: 6 erau numite din boierimea locală, alţi 5 se numeau pe un termen de 3 ani din Petersburg. Puterea judecătorească era împărţită la judecătoria penală, care funcţiona în baza legilor imperiale, şi judecătoria civilă, care activa în baza legilor locale. Alte organe ale conducerii regionale şi locale (spre exemplu, judeţe şi ispravnicii) se formau după tip gubernial rus. Principalul organ legislativ al regiunii a devenit Sovietul Suprem, care conducea cu toate sferele vieţii regiunii. În comparaţie cu guvernul provizoriu lichidat împuternicirile Sovietului Suprem în sfera legislativă au fost reduse: el nu avea dreptul la înaintarea iniţiativelor legislative, deciziile lui la problemele de importanţă deosebită trebuiau fi aprobate de Sovietul de Stat al Rusiei, ce a devenit încă un pas în procesul limitării autonomiei locale . În curând Petersburgul a uzurpat dreptul să numească încă 2 membri al guvernului, şi a obţinut majoritatea necesară a voturilor. În 1820 general-guvernator, care deţinea şi funcţia de Preşedinte al Sovietului, a obţinut dreptul de a pune veto la orice rezoluţie a Sovietului, în afara de cele judecătoreşti. De dreptul de a lua decizii la probleme de ordin judecătoresc Sovietul Suprem a a fost privat în 1825, iar în 1828 Sovietul Suprem a fost dizolvat . La 28 februarie 1828 „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabene” a fost anulat prin decretul lui Nicolai I. Prin această măsură a fost lichidată autonomia guvernării regionale de la Petersburg. El a fost înlocuit cu „Instituţia pentru cârmuirea Basarabiei”, aprobată de ţarul. Conform acestui document, Sovietul Suprem a fost înlocuit cu Consiliul Gubernial, membrii căruia, în afara de conducătorul nobilimii locale, erau aprobate de guvernator (iar guvernator – de către ţarul Rusiei). Consiliul Gubernial dispunea numai de funcţii de supravegere şi executare (realizarea legilor şi decretelor în regiune, elaborarea dărilor de seamă gospodăreşti ş.a. Regiunea Basarabeană a fost supusă general-guvernatorului din Novorosia, iar funcţia de namestnik al regiunii se lichida . A fost treptat redusă şi sfera folosirii limbii materne în instituţiile de stat al regiunii. În 1828 el a fost exclus din activitatea instituţiilor publice, în 1835 a fost restabilit pe un termen de 7 ani, iar în 1842 a fost exclus definitiv. Predarea limbii materne se efectua numai în gimnaziu regional (până la 1866), seminaria duhovnicească (până la 1867) şi şcoli judeţene (până la 1869) . Bazându-se pe cele menţionate, se poate caracteriza perioada anilor 1828-1873 ca etapa de trecere treptată de la autonomie (drepturile căreia deveneau tot mai reduse) la gubernia rusească obişnuită, când toate structurile de bază ale puterii se formau în baza standardelor guberniale ruseşti . După modelul rusesc, în special, au fost organizate reforma zemstvei (1864), orăşenească (1870), judecătorească (1869). În Chişinău a fost creată instanţa judecătorească de categoria a II—a, subordonată Curţii Judecătoreşti din Odesa . Perioada de reorganizare a Basarabiei într-o regiune rusească s-a încheiat la 7 decembrie 1873, când prin decretul lui Alexandru al II-lea Regiunea Basarabeană a fost transformată într-o simplă gubernie rusească . Interesele Basarabiei îm structurile ale puterii supreme ruse erau reprezentate de un grup al oamenilor politici, dintre care le putem menţiona L.Casso, V.Purişkevici ş.a. În această perioadă are loc şi dezbinare teritorială a Basarabiei – ca urmare a războiului din Crimeea (1853-1856), pierdut de Rusia. La insistenţa Angliei, Franţei, Austriei Congresul de la Paris a adoptat o hotărâre, conform căruia Rusia retroceda Imperiului Otoman (Principatului Moldova) judeţele Cahul, Ismail, Bolgraf (5000 cm.p., cu populaţia de 128 000 de oameni) . După războiul ruso-turc (1877-1878), câştigat de Rusia, această ţară a obţinut la Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) reîntoarcerii acestor pământuri de către România în componenţa Basarabiei . Schimbările statutului internaţional al guberniei, care au intervenit în continuare, sunt legate cu dezvoltarea mişcării naţional- democratice în regiune. Primele semne ale apariţiei acestei mişcări au loc spre sfârşitul anilor ’1850- începutul anilor ’1860, când fraţii Casso, Cristi şi Cotruţă au început propagarea ideilor dezvoltării în continuu a limbii materne şi orientării spre România deja formată, fapt, ce provoca nemulţumiri la oficialităţile ruse din Basarabia . Tradiţiile acestor grupări a fost preluate de Societatea Moldovenească a Basarabiei, condusă de P.Dicescu (fondat în 1905) şi Societatea Moldovenească pentru răspândirea culturii naţionale. Iar Partidul Naţional-Democratic Moldovenesc, creat în 1906, a formulat ideea oferirii Basarabiei a unui statut de autonomie în componenţa Rusiei, condusă de Sovietul Suprem .
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 01:44:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015