Pentru a înţelege bine ecumenismul de astăzi, este necesar să - TopicsExpress



          

Pentru a înţelege bine ecumenismul de astăzi, este necesar să cunoaştem mai întâi istoria lui din trecut până în prezent.Vom vedea mai întâi, în puţine cuvinte, care este misiunea ecumenică [Ecumenic se referă la toată lumea. Sfintele Sinoade Ecumenice sunt Sfintele Soboare ale Ortodoxiei din întreaga lume. Pentru a crea confuzie, duşmanii Ortodoxiei au născocit termenul ecumenism, ascunzând sub această denumire sincretismul religios (n. ed.).] a Bisericii, planul lui Dumnezeu pentru mântuirea întregii lumi. Iar în continuare, vom vedea cu amănunte şi dezvăluiri înfiorătoare, ecumenismul de astăzi, înşelător, mincinos şi antihristic.Omul trăia la început în cadrul acestei unităţi superioare şi armonii minunate sub acoperământul Lui Dumnezeu şi unit cu El. Era atotfericit. Trăia lângă Dumnezeu şi unit cu El. Trăia într-o bucurie ecumenică desăvârşită, în armonia universală a lumii cereşti şi pământeşti.Hristos îi uneşte pe oameni nu numai cu Dumnezeu, ci şi între ei. Unirea aceasta a oamenilor se realizează doar în Biserica pe care Dumnezeu-Omul a întemeiat-o în acest scop. O unire nemincinoasă a oamenilor poate avea loc numai în Biserică prin Iisus Hristos. Trupul tainic al lui Hristos, adică Biserica luptătoare de pe pământ, este calea ce duce la unire, mântuire şi îndumnezeire. Ca atare, numai prin Dumnezeu-Omul şi doar în Biserica lui Hristos pot oamenii să se desăvârşească şi să se unească atât cu Dumnezeu cât şi între ei. în afara Bisericii nu există nici o unire reală, nefiind posibilă nici o înfrăţire a lumii. Iată marele plan al lui Dumnezeu! Iată misiunea ecumenică adevărată a Bisericii, adică mântuirea tuturor oamenilor prin Biserica Lui Hristos. Aceasta este ecumenicitatea creştin-ortodoxă.Biserica este împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ. Este un organism duhovnicesc prezent în toată lumea. Ea se găseşte desigur în lume dar nu este din lumea aceasta. Biserica nu este o organizaţie lumească după cum vrea papalitatea eretică şi nici nu este destinată pentru un regim lumesc după cum voia iudaismul. Este de la sine înţeles că după schisma papalităţii, o singură Biserică adevărată există în lume – Biserica Ortodoxă. Papismul şi protestantismul nu sunt Biserici ci comunităţi şi adunări eretice. Biserica Lui Hristos, Biserica Ortodoxă „vrea ca tot omul să se mântuiască”, îi vrea uniţi pe toţi cu Trupul Celui ce o conduce. Vrea să-i călăuzească pe toţi, din toate neamurile, din toată lumea, la adevărata pace şi la fericirea cea veşnică ce se găseşte numai aproape de Dumnezeu. Vrea să-i unească pe oameni, nu în întunecatele şi sataniceştile plăsmuiri mincinoase ale ecumenismului, ci în unitatea veşnică şi neclintită cu Dumnezeu. Ecumenismul lumesc şi potrivnic lui Dumnezeu nu doreşte şi nu recunoaşte misiunea dumnezeiască, duhovnicească şi ecumenică a Bisericii Lui Hristos. El războieşte cu furie creştinismul ortodox ecumenic, precum şi apostolia mântuitoare şi ecumenică a Bisericii. Şi face aceasta prin silnicie, viclenie, minciună, ipocrizie, politică şi crime. Se luptă, adică, împotriva Capului Bisericii noastre, Hristos, după cum vom vedea limpede în continuare. Ecumenismul antihristic 1. Ecumenismul papal Papa, prin egoismul său luciferic, a vrut să domine religios şi politic întreaga lume. El a vrut să cucerească împărăţiile lumii pe care să le conducă în numele creştinismului. Papalitatea 1-a substituit pe Hristos, Dumnezeu-omul, cu omul papă! Romano-catolicismul, inspirându-se după modelul împărăţiei romane a apărut pe scara istoriei ca o putere politică, desigur internaţională. A transformat împărăţia Lui Dumnezeu într-o împărăţie a acestei lumi, deşi Hristos a mărturisit clar că „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”. Papa a visat un creştinism lumesc care să se extindă de-a lungul şi de-a latul lumii, al cărui conducător să fie el însuşi. A deformat adevăratul creştinism numai şi numai pentru a deveni el stăpân al lumii. Ecumenismul papal, pentru a izbândi în acest lucru, a recurs la violenţă, distrugeri, măceluri, crime şi cu toate acestea nu şi-a atins scopul. Ecumenismul papistaş nu a putut să-şi ducă la îndeplinire planurile sale datorită opoziţiei de lungă durată pe care a făcut-o Ortodoxia, Biserica de nezdruncinat a lui Hristos. In afară de ecumenismul papal mai există şi unul protestant.Protestantismul a fost tăiat de la izvoarele harului dumnezeiesc şi a conceput o „teologie” păcătoasă, care nu conduce lumea la mântuire, ci care vizează reuşita unor obiective lumeşti. „Teologia” protestantă nu se ocupă cu ce spune şi ce porunceşte Dumnezeu pentru izbăvirea şi mântuirea omului, ci cu ce gândeşte omul despre Dumnezeu. „Teologia” protestantismului a încetat să mai fie rodul Sfântului Duh şi a devenit gând omenesc searbăd, uscat şi nesăbuit.In aceste două erezii, locul Lui Dumnezeu este luat de om, înţelepciunea Lui Dumnezeu este înlocuită cu cea omenească. Capul şi conducătorul absolut al Bisericii nu mai este Dumnezeu-Omul, ci omul.în timp ce în papism infailibilitatea aparţine papei, în protestantism dimpotrivă, fiecare protestant devine infailibil.Sfântul Nectarie spune în acest sens: «pe de-o parte la protestanţi fiecare om constituie o Biserică, iar pe de alta, în catolicism un om constituie toată Biserica».Ecumenismul protestant este prima treaptă a ecumenismului potrivnic lui Hristos, ce se desfăşoară astăzi. Ecumenismul actual am putea să-1 numim ecumenism al sionismului întrucât slujeşte planurilor infernale ale acestuia. Iar scopul sionismului internaţional este să ajungă, într-o zi, să stăpânească politic şi religios întreaga lume. Urmăreşte să creeze o dominaţie evreiască la scară mondială. Acesta a fost visul evreilor dintotdeauna. Insă sioniştii aşteaptă încă să vină pe pământ un Hristos după cum le-ar plăcea lor, după cum l-au plăsmuit în fantezia lor bolnavă şi în visele lor egoiste… Voiesc şi aşteaptă un Mesia, nu smerit ca Dumnezeu-Omul, ci ca un împărat atotputernic.«împăratul iudeilor, se spune, va fi adevăratul papă al lumii, patriarhul Bisericii internaţionale» (Protocoale cap. 17).[ întrucât în cartea de faţă vom face referire în diverse situaţii la „Protocoalele înţelepţilor Sionului" citând din ea fragmente legate de planurile Sionismului, trebuie să explicăm cititorului în câteva cuvinte ce este cu această scriere. Protocoalele sunt documente ce scot la iveală amănunte din planul final întocmit de sionişti, care constituie strategia metodică ce va conduce la acapararea puterii mondiale de către ei. Este planul ambiţiilor lor dintotdeauna pentru conducerea lumii. Un alt Mesia aşteaptă evreii, un Mesia lumesc cu care să conducă lumea. Pentru ca sionismul internaţional să-şi vadă visul cu ochii, de a conduce lumea, creează diferite organizaţii cu scopuri pretins bune, în spatele cărora stă nevăzut. Reuşeşte de asemenea prin susţinere satanică să se infiltreze în organizaţiile deja existente şi să le folosească în vederea scopurilor sale întunecate, astfel încât ele să lucreze – fără să bănuiască – la împlinirea visului sionismului de a conduce lumea. O astfel de organizaţie este masoneria, care lucrează pentru reuşita planurilor sioniştilor. Având în vedere acest plan antihristic al sionismului de conducere a lumii şi mecanismul lui complex prin care influenţează şi direcţionează mişcările religioase şi sociale ce servesc scopurilor acestuia, vom constata cu date concrete, că ecumenismul actual, în profunzime, nu este o mişcare creştină, ci una politică, având o faţadă creştină, dar un scop antihristic.”
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 06:54:05 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015