Pentru că, din păcate, weekendul ăsta sunt condamnat să stau în Bucuresti și exista riscul ridicat de a mâca cel puțin de două-trei ori la restaurante mi-am strâns bruma de energie rămasă și am scris un nou eseu pe o temă arzătoare. E lung și deosebit de dureros. Eseul cu tema : Care e vârsta la care poți duce copilul la restaurant în deplină siguranță? Pentru a îndepărta orice confuzie de la bun început: mă refer la siguranța restaurantului nu la cea a copilului. Prin natura meseriei noastre mesele îmbelșugate luate în sânul familiei sunt rare sau foarte rare, în schimb ieșirile la restaurante sunt dese sau foarte dese. Și cum nu putem ieși doar noi doi iar copilulului să-i dăm o napolitană și să-l lăsăm în fața blocului, am fost nevoiți, de la bun început, să-l cărăm după noi. Cât timp fiică-mea a stat în căruț singura nostră grijă a fost să stăm cât mai departe de sectorul fumătorilor, dar grijile care au apărul din clipa primilor pași au surclasat-o pe cea inițială. Vă povestesc trei experiențe personale, în ordinea lor cronologică. Experiența nr.1 Locul desfășurării acțiunii: Calea Victoriei, hotel de 4 stele. Personajele: eu cu pitica, mami lipsă la apel. În timp ce nevastă-mea suferea din plin la o conferință pe teme de bube și alte probleme de chele care se desfășura într-una din sălile respectivului hotel, nouă ni s-a făcut foame. Restaurantul era închis publicului larg pentru că acolo urma să se reverse masa compactă de dermatologi când se încheiau lucrările, iar totul fusese aranjat în așteptarea lor. Numai că eu, când vreau, pot fi extrem de convingător, iar Ilinca la cei 4 anișori era întruchiparea îngerașului din tablourile renascentiste, așa că șeful de sală ne-a îngăduit să stăm într-un colțișor și să consumăm niște rumeguș comestibil cu nume pompos. După ce-am mestecat disperați chestiunea în cauză care n-avea efectiv niciun gust, dar costa cam cât 6 puncte de amendă auto, m-am dus să discut iar cu nenea posibilitatea pregătirii unui dejun specific uman, bazat pe cartofi prăjiți și mai puțin pe terine, soia și ruccola. Am lipsit maxim 5 minute. Când m-am întors am simțit un fior cald cum îmi cuprinde inima, apoi cum se instalează temeinic un infarct mititel: fiică-mea rearanjase aproape jumătate din mese (vreo 7-8 la număr) în felul următor: în fiecare farfurie presărase sare sau/și piper, în fiecare pahar turnase oțet, iar furculițele erau prinse câte două dinți-în-dinți sub formă de bărcuțe și se bălăngăneau interesant. Viteza cu care am rezolvat problema se apropie, ca să puteți avea un grad de comparație, de cea a personajului prinicipal din filmele de acțiune când tribul de canibali înfometați e pe urmele lui: paharele au fost golite- o parte în ghivece, o altă parte pe propriile haine, furculițele au fost despărțite și praful din farfurii îndepărtat printr-o suflare puternică și susținută de mi se făcuseră ochii ca la melc atât din cauza efortului, dar mai ales din cauză că o parte din piper și din sare avusese o traiectorie absurdă nimerindu-mă fix în felinare. Când a apărut chelnerul fiică-mea se juca liniștită cu un șevețel, iar eu lăcrimam duios și răspândeam un miros de gogoșari în oțet că l-am văzut pe bietul om cum se clatină. Experiența nr. 2 Locul desfășurării acțiunii: Centrul Vechi, cel mai celebru han. Personajele: toți trei (Ilinca împlinise 6 ani) și încă vreo 50 de oameni la mesele din jur. Cu vreo două săptămâni în urmă mai fusesem doar eu cu nevastă-mea în hanul respectiv și atunci ea îmi spusese că toaleta damelor era aranjată foarte chic, având montat inclusiv un pian la care tipesele puteau cânta înainte sau după pipilică orice piesă clasică sau romantică le-ar fi trecut prin cap. Chestiune în cauză nu mi-a stârnit invidia: în buda băieților puteai la fel de bine să cânți din gură și să te bucuri de ecou. De data asta, din cauza aglomerației sau a altor factori externi, ospătarul întârzia să apară, iar copilul dădea semne îngrijorătoare de plictiseală. Ca să salvez cele două farfurii în care izbea ritmic cu o furculiță i-am spus : - Auzi grăsano, mergi la baie la fete că acolo o să ai o surpriză! - O surpriză? Esteeeeee! După vreo 10 minute, când în sfârșit chelnerul ne lua comanda, ne pomenim cu pitica lângă noi cu o față luminoasă de parcă halise becuri neecologice. - Tati, vreau să-ți spun... - Stai un pic să termin de dat comanda.. - Taaaati! Ascultă-mă un pic! - Hai mă tati că îs chiaun de foame. Mai bine țineam post. Pentru că strigătul care a răsunat în tot centrul vechi mi-a îngropat tot respectul personal: - Tatiiii! Când ai fost tu ultima oara la veceu la fete ai văzut pianul? Experiența nr. 3 Locul desfășurării acțiunii: zona Piața Rosetti, restaurantul de fițe al unui nene pe care îl știți din emisiunile gen monsterchef. Personajele: noi trei (Ilinca împlinise 7 ani) plus vreo 30 de cetățeni din lumea mondenă. Acțiunea s-a desfășurat în trei acte: Actul I - aperitivul: nimic normal de consumat. Priviri mofluze și mormăieli gen frate, de m-ai adus aici? Actul al II-lea - felul principal: pește cu garnitură de orez tras prin sos de merlot. Priviri oblice, alte mormăieli de ce nu mi-ai comandat șnițel?. Respectivul chef se plimba printre mese și culegea laude. Se apropie de masa noastră, ne îmbrățișează cu o privire caldă și întreabă : - Cum vă place peștele? , iar răspunsul a venit înainte ca eu sau maică-sa să putem lua măsuri: Pute!. Așa cum mai vedeți uneori căzând tencuiala de pe case așa i s-a prăbușit și fața vedetei polonicelor. Imediat se apleacă spre fiică-mea și o abordează diplomat : - Cum te cheamă, prințeso? - Ilinca. - Vaaai, ce nume frumos. Pe mine mă cheamă X! Ia spune-mi, Ilinca, nu-ți place peștele? - Peștele îmi place, dar cum îl face mami. Ăsta pute. Actul al III-lea - desertul: pentru că e un local care se respectă și pentru că Ză Chef voia să farmece prințesa desertul a venit din partea casei - tort cu nuci. Și n-a venit singur, a venit cu tot cu patron: -Ilinca, dar de tortul ăsta ce zici? Mă întreb și acum de ce or fi unii oameni insistenți. - E bun! - Aaaa! Deci îți place tortul meu! - Da, dar lui tati nu-i plac nucile și mami a zis că frișca e cam acră! Cum spuneam: care o fi vârsta la care poți duce copilul la restaurant în deplină siguranță?
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 15:48:05 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015