Pentru că tot m-a provocat cineva aseară în legătură cu - TopicsExpress



          

Pentru că tot m-a provocat cineva aseară în legătură cu like-urile. Văd mereu pe facebook, la câte un articol care tratează lucrurile mai puţin bune din societatea noastră, comentarii de genul: -Eu nu pot da like la aşa ceva. Adică, vezi Doamne, să nu înţeleagă alţii că ar îmbrăţişa lucrurile acelea negative, că ar fi de acord cu ele, cu toate că autorul le critică, le ironizează cu har. Pe mine mă miră, însă, cum, după atâţia ani de facebook, tot nu e înţeleasă bine noţiunea de like şi cum le scapă multora nuanţele sale. Unei fotografii care prezintă un aspect mai puţin bun, îi dai like pentru că apreciezi semnalarea unor astfel de cazuri sau pentru latura sa artistică. Unor articole care tratează lucruri negative le dăm like pentru că poate sunt scrise foarte bine, pentru că atitudinea revoltătoare a autorului e de apreciat. Like-ul aici e în sensul de a populariza anume aspecte, să vadă cât mai multă lume, dar şi în sensul că suntem de acord cu opinia celui care l-a scris. Că doar nu suntem barbari, nu suntem sadici să ne placă sărăcia sau corupţia de la noi, ci modul în care respectivul autor pune problema. Sunt lucruri care se subînţeleg.
Posted on: Fri, 12 Jul 2013 10:03:44 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015