Picatura de cultura Bufniță sau buhă este un nume dat mai multor specii de păsări din Familia Strigidae (Strigide), Ordinul Strigiformes. Majoritatea sunt solitare și nocturne. Cea mai cunoscută în România este Bufnița, Bufnița mare sau Buha, numită științific Bubo bubo. Bufnița are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naștere la numeroase povestiri și legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanțe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătrați. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca și populațiile de vulpi și pisici sălbatice și populația de bufnițe depinde direct de populațiile de rozătoare (șoareci, șobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrănește și cu insecte. Răspândită în Eurasia și nordul Africii, buha se găsește la noi mai ales în Lunca Dunării și zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare. Superstițiile occidentale au atribuit bufniței și celorlalți reprezentanți ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populațiile de coloniști apuseni și la români, unele din aceste superstiții au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniței rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deși culorile variază în funcție de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis și deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanțe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada și picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăța bine pe crengile copacilor și pentru a vâna. Se hrănește cu șoareci, crabi, broaște, lilieci mici, insecte sau chiar iepuri. Deși această pasăre și-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10 000 de șoareci care, înmulțindu-se, ar consuma cantități uriașe de hrană și ar duce la răspândirea multor boli. Imaginea unei bufniţe din Alaska, așa numita în engleză Horned Owl. Fotografia aparține lui Pieter van der Meulen și poate fi publicată datorită generozității lui referitoare la drepturile sale de autor. Nu are mulți dușmani, pentru că iese noaptea și este bine camuflată de culorile penelor. Având vederea foarte slabă (bufnița vede aproape numai în alb și negru), în timpul vânatului se bazează mult pe auzul foarte fin și pe capacitatea de a zbura fără prea mult zgomot (este ajutată de penele lungi și umflate, printre care pătrunde mult aer), astfel încât victimele sunt luate prin surprindere de multe ori. Bufnița este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, ajungând la înălțimea cuprinsă între 15 și 61 cm. Trăiește singură în cuiburi construite în crengile sau scorburile copacilor și pe pământ, în regiuni stâncoase. Datorită capacității de adaptare atât la clima caldă cât și la cea rece, bufnița poate fi întâlnită pe întreg globul pământesc, excepție făcând Antarctica. Corpul bufniței este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupă jumătate din mărimea capului. Bufnita este singura pasare care are ochii situati pe partea anterioara a capului. Spre deosebire de ai oamenilor, acestia sunt fixi. Din aceasta cauza are un gat scurt dar foarte flexibil pe care il poate intoarce in aproape toate partile. Sunt unele legende despre bufnita cum ar fi: 1. se spune că aduce ghinion să vezi o bufniță la lumina zilei. 2. dacă visezi o bufniță, se pare că te așteaptă o situația foarte grea din care vei ieși cu mari sacrificii. 3. cântecul bufniței prevestește nenorocirile, prin vaierul lui lugubru. 4. când cântă bufnița pe casă, va muri cineva din familie…
Posted on: Tue, 15 Oct 2013 08:33:56 +0000