Piesa aceasta mi-a fost un refren al zilei… Reamintindu-mi de un 15 iunie când, cu ani şi ani în urmă, am trăit ultima zi de elev. Ziua aceea care delimitează definitiv copilăria de maturitate. Reamintindu-mi de anii minunaţi de liceu, de profesori, de colegi dragi. De extemporale. De emoţiile dinaintea orelor în care nu mă simţeam suficient de pregătită. De bucuria simplă a unui “10”. De îmbujorările pricinuite de intrarea în sala de curs, la câteva minute după profesor. De respectul şi admiraţia pe care le aveam faţă de ei. De neliniştea şi vinovăţia care mă încercaseră după cele câteva chiuluri – numărabile pe degetele de la o mână. De listele de lecturi suplimentare, la literatură română şi la literatură universală. Şi de aviditatea cu care le parcurgeam apoi. Dar şi de nerăbdarea cu care aşteptam prima zi de vacanţă. Reamintindu-mi cum, în anii aceia, timpul curgea încet, uneori, mult prea încet, viaţa părând echivalentul unei eternităţi. Reamintindu-mi, evident, de ultima zi de cursuri. De catalog. De mirosul manualelor. De banca inscripţionată cu formule matematice, cu iniţiale, cu câte un vers al unei melodii încărcate de semnificaţii, cu câte o declaraţie de dragoste pe care, altfel, nu am fi avut curajul să o rostim. De tabla pe care, în acel 15 iunie, cineva o împodobise cu ghirlande de flori şi pe care scrisese “Succes în viaţă!” De diploma şi cărţile primite la acordarea premiului. Printre ele, “Liceenii”, de George Şovu. Reamintindu-mi cum, ieşind atunci din curtea liceului, avusesem impresia că nimeni, niciodată, nu va putea sta în calea vreunui vis...
Posted on: Sat, 15 Jun 2013 17:21:27 +0000