Plouă afară eu stau și privesc Pe fereastra deschisă, De-aș putea cumva să opresc Stropii ce din ceruri pică. Nu m-aș mai simți vinovată, Fiindca cerul iar plange, Însă el astfel șterge o pată, De pe-obrazul lumii nătânge. De-aceea-i liniște-n jur, Doar ploaia străbate tăcerea Totul e mai limpede mai pur Natura-și așteaptă-nvierea. Miroase-a răcoare și-a ud, Vântul se joacă prin frunze Și-acestea jilave dansând, Îmi șoptesc cuvinte nespuse. Le văd schimbându-și culoarea Căci verdele stins, prăfuit, Devine viu precum marea, Ce-n stancă valul și-a izbit. Acum aș vrea ca și-n sufletul meu, Să cadă-un noian de lacrimi Care să poată șterge ce-i rău, Gânduri, păcate și patimi.
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 05:04:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015