Poate cineva s-o contrazică? Un text al unei prieten ale mele, jurnalistă, la postarea Oanei Pellea. Merită citit! Ramona Băluțescu Ba da, doamnă Pellea, există pierdere mai mare ca moartea unui copil: pierderea umanităţii din noi! M-am intersectat cu dumneavoastră, de mai bine de un an, pe postări legate de teatru şi de animale. Mă bucur că ultimele cinci poze cărora le-aţi permis tagul sînt ale mele, vizavi de problema cîinilor fără stăpîn. Am vorbit, în timp, cu dumneavoastră, despre găini, porumbei, căţei şi alte cele. NU VREAU SĂ PIERD ASTA. Ar trebui să vă respect dorinţa, să dau un like cuminte şi să o iau ca atare. Nu mi-o luaţi în nume de rău dar nu o fac. Pentru că vreau să vă aduc aminte că nu toată media e la fel. Să vă reamintesc că există jurnalişti care se dau peste cap, pe banii lor, să scrie, să pozeze sau să filmeze ceva acolo unde suferă un animal, un pom, o clădire, o idee şi chiar un om. (Asta aşa, nu ca ordine a priorităţilor ci ca răsucire de frază). Că există jurnalişti care au renunţat la multe ca să poată scrie ce vor. Că există materiale scrise nu de frica redactorului şef ci doar de teama şi cu pactizarea conştiinţei. (Îl mai ştiţi pe sărmanul bătrîn din Paris căruia i s-a luat locuinţa pentru că hrănea porumbeii şi care trăieşte de trei ani într-o maşină, om despre care scriam iarna trecută? Nu aveţi idee cît s-a bucurat că a apărut din neant chiar şi un... jurnalist român, să scrie despre el...) Şi aici e motivul care mă face să vă scriu. Avem nevoie de vocile acelea care ne aduc aminte de conştiinţă. Sînteţi una dintre ele. RĂMÎNEŢI UNA DINTRE ELE. Şi învăţaţi ceva de la un jurnalist tăbăcit în război: învăţaţi să spuneţi că vă doare în fund. Oricîtă manipulare ar curge lîngă noi - cu noi, chiar - rămîne flerul fiecăruia de a spune: asta contează pentru mine şi de restul mă doare în fund. E greu ca cineva cu coloană să reconsidere ce a spus, ce a declarat, poftim, dar... vă rog... reconsideraţi ce aţi spus! Vreau să vă citesc şi pe mai departe cu gînduri frumoase, cu atenţionări, cu proteste, chiar, cînd e nevoie. Familia Anghel nu e pe un presupus "celălalt talger al balanţei" în nimic din ce vă vizează, chiar de aşa au vrut a spune colegi din presă. Familia Anghel e o familie ce s-a acoperit de penibil, cu teamă că va plăti pentru iresponsablitatea sa, o familie ce va trăi trei luni din senzaţional şi apoi va rămîne un nume dintr-o carte de telefon. Nenorociţii (ambele sensuri) aceştia sînt moda momentului - dumneavoastră sînteţi o voce constantă a bunului simţ. Realizaţi cît de puţine voci de acest fel au rămas?... Da, vă citează presa, vă răstălmăceşte vorbele, vă acuză. E un preţ de plătit. Dar va exista mereu şi CEALALTĂ PRESĂ, şi oamenii care au nevoie de mai mult decît de o recomandare pentru o piesă de teatru. Nu ne lăsaţi mai puţini pe cei care încercăm să facem ceva. Nu scriu asta aici pentru că vreau să fiu vizibilă, citată, răstălmăcită la rîndul meu pentru că... aţi ghicit... mă doare în fund de cei care n-au loc de ce spun. O fac pentru că sînt sigură că nu sînt singura care gîndeşte în acest fel. Nu vreau un comentator de teatru din dumneavoastră, vreau omul pe care l-am îndrăgit de la distanţă şi care m-a obişnuit cu o vorbă de duh şi cu o radiografie pertinentă a societăţii. No, acum daţi cu bîta, dar... vă rog, reluaţi ideea şi nu rămîneţi pe "plec".
Posted on: Sat, 05 Oct 2013 10:59:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015