"Poate că sunt bolnavă. E prea multă liniște în jur și ceva în mine încearcă să mă mențină vie. Ce rost are să fiu calmă și așezată când, pe dinafară, nu se întâmplă nimic. Pentru ce naiba mă tot pregătesc cu atâta răbdare și înțelegere? Pentru cine? Sunt singură pe lumea asta și nimeni n-ar fi curios să mă cunoască cu adevărat. Nici n-ar fi timp pentru așa ceva. Nici n-ar avea vreun rost asta. Am să mă prăpădesc o dată cu gândurile astea inutile și nu găsesc altă salvare decât în iubire. Însă, nici iubirea, nu o accept mereu. De atâtea ori mă lepăd de ea ca de o haină veche, o haină care mă plictisește, încât uneori mă întreb, chiar mă ajută cu ceva? Când vreau iubire, o găsesc peste tot, în cel mai obișnuit eveniment : într-un zâmbet, într-un scârțâit de ușă, într-o idee care nu-mi dă pace, într-un castan de vis-a-vis și chiar și în oameni. Când n-am iubire, nu sunt nimic. Dacă privesc, nu văd; dacă aud, nu ascult; dacă vorbesc, nu spun nimic; dacă am, îmi pare că degeaba am. Cu toate astea, am o senzație de goliciune, de libertate absolută. Genul acela de libertate care te enervează, te apasă și care, de cele mai multe ori, se confundă cu singurătatea. Singurătatea! Cum mor în ea cu fiecare clipă și nu mă știe nimeni. De-ar fi avut și sufletul trup, câte cadavre de-ale lui aș fi strâns până acum oare? Singurătatea le-ar fi păstrat pe toate, ca într-o morgă exclusivistă și cât de bine s-ar fi păstrat și acum în a sa temperatură glaciară. Ecoul mi-e ostil. Mă învârt ca într-o peșteră fără vreun strop de lumină. Sunt oarbă și nici respirația nu mi-o aud. Mă întreb dacă sunt vie. Strig răgușită: - E cineva acolo? Mi se răspunde la fel. Eu sunt acolo, dar nu e nimeni altcineva. Continui: -Cine ești? În loc de răspuns, primesc înapoi aceeași întrebare. Chiar așa, cine sunt?"
Posted on: Thu, 19 Sep 2013 14:30:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015