Poemă Gol şi fum neantul întruchipat de vis solid ca o planetă cu margini ireale... de-ar fi o vale numai, de-ar fi măcar un soare definitiv stabil, cu ochii limpezi, de-ar fi măcar un zâmbet cu trup fără fiinţă o tresărire numai în loc de vast pustiu, l-aş încrusta pe buze închis ca-ntr-un sicriu şi i-aş deţine forma şi credinţa. De n-aş păşi pe el ca printre stele cu păsările-mi moarte, cu glasuri fără fraze... de nu mi-ar da răcoarea s-au gustul unei oaze ci să-l privesc măcar, cu ochiul larg deschis să fac din zborul lui un circuit închis din zboru-acel haotic un zâmbet solitar, să-l schimb din Paradis, în Cer real. Eu mi-aş trimite gândul să-i cucerească golul... dacă aş putea întinde spre el măcar un drum cu caii mei de abur, cu zborul lor de fum i-aş arăta ce spaime, ce forţe reci ne înving, când fără soare-n ele şi fără glas sosesc din sfera nebuniei, la noi în univers. (Din volumul „Cercul de abur”)
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 19:08:25 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015