Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo? E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat, Cu toată ora târzie Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea Şi să vorbească pentru ei. Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo? Cea dintâi stea a serii se stinge Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut. Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii. Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor? Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul. Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân, Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta. Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire. Unii au lacrimi ce ţâşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în întuneric. Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo. Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunţeşte părul! poezie de Rabindranath Tagore
Posted on: Mon, 26 Aug 2013 19:16:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015