Poezia Predestinaţii este asemeni unei călătorii. La început mergi pe jos, de la un timp opreşte o maşină la ocazie care te va lua la drum lung cu o viteza diferită faţă de cea a paşilor umani, însă există o ceaţă care te ţine cu sufletul la gură: oare ce urmează la urmatoarea sută de metri, maşina accelerează din ce în ce mai tare. Dacă vrei ca imaginaţia ta să cadă în pronfunzimea melodiei te poate ajuta această melodie în timp ce vei citi Predestinaţii. Predestinații de Cristian Harhătă E dimineață din nou Și roua stăpânește Al surâsului ecou, Al culorii ce domnește, Iar răsaritul este însoțit Ca de fiecare dată De omul răscolit, De-al gândului pată. Liniștit bărbatul trece Spre străduța cu băncuțe, Mai ales când ploaia rece, Aleargă fetele drăguțe Și cu același gest iară Își aprinde o țigară, Se uită în spate... Merge mai departe, Nepăsător pe o bancă se așează Deschide-o carte și-o studiază. Cuprins când de filele cărții, Când de chipurile frumuseții Fetelor care-i zâmbeau, Când treceau prin fața băncuței lui, Și simțeau atracția bărbatului. Bărbatul de fel atrăgător, Cu părul cărunțit, Afișa o atitudine, plină de amor, Din altă eră parcă venit. Dar el știa sa lase tăcerea să zică Atunci cand cuvintele De multe ori strică Gesturile și faptele. Însă de la o fereastră De după o perdea, Se zărea o glastră Însoțită de privirea Ce inima ii ardea În fiecare dimineață De parcă-și pierdea Orice urmă de speranță. Ce rost mai aveau Femeile cel curtau, Daca cea pe care o dorea Nas nu îi dădea, De vorbit, nu îi vorbise, Și privirile nu i le citise, Ca la fiecare damă Ce i se băga în seamă, Dar pana-n dimineața asta Când curajul își facu intrare, Spunandu-și că aceasta Este ziua lui cea mare, De-a se apropia de ușa ei Și sa-i spună, ceea ce simte, Că inima lui e numai scântei Sub îmbrăcăminte. Și nu lăsă să treacă timpul Prezentându-se cu eleganță Cumpără din colț, trandafirul, Înflorit diz-de-dimineață Bate-n ușă sigur pe sine, Femeia deschide uimită Așteptând o vecină, Ea în casă il invită. “Domnule, serviți cafea? Desigur și puțin lapte.” Așezându-se pe canapea O analizează în mod aparte Ea din buze ușor grăiește: “Cu ce v-aș putea fi de folos?” El printre mustăți zâmbește: “Cu un dans melodios.” “Aveți un dans…”spune femeia Și-i oferi mâna pentru un dans “De ce ești mândră orhidee Plină de frumusețe și suspans?!” Atentă…după a treia șoaptă Din brațele lui se zmuncește “Ai vrea sa fiu după tine moartă Tu nu știi că cine iubește Greu liniștea și-o găsește Printre rânduri, printre file, Asta inima mea nu o dorește Poate să te port ca amintire! Ar fi limpede și sănătos, Ți-ar fi bine și indicat Să știi că doctorul nu tratează Pe cel amorezat. Eu știu că de chip frumos, Mereu ochii ți-ai lipit, Fete tinere ți-au scos Instinctul neâmblânzit Să nu mă contrazici Chiar de vrei s-o faci Tu nu știi ce zace aici, Iar eu știu mulți burlaci Care nu cunosc ce vorbesc Când mărturisesc iubirea Se mândresc și se fălesc, Dar nu știu să facă deosebirea: Între sinceritate, gânduri curate Între sentimente și scopuri concrete” “Doamnă! cred că... ați spus deajuns!” “Acum mai crezi, tot ce mi-ai spus?” El tace, judecă profund Ea il admiră și își spune-n gând: “Cred că prea dură am fost Și ce am spus... poate e dureros!” În acest timp bărbatul dă să plece Își ia pălaria și-i vorbește “Unde mi-a fost mintea oare? V-am deranjat!... îmi cer iertare!” “Domnule!...tu nu ești în stare Să-ți susții cuvintele pe care Le pretinzi că sunt adevărate, Iar acum dai dovadă și de lașitate!” “Nu doamnă! nu se cheama lașitate. Iar umilul gest e din respect, Căci atunci când iubești, se poate, Să cedezi și să crezi în cuvânt concret” Iar acestea fiind zise El pleacă neprivind în urmă, Femeiei inima i-se zdrobise, Crezând... în gandirea ei pură, Crezând... că ploaia va sterge Urama zâmbetului, urama pașilor lui Și fară să vrea lasă inima să lege Un amar suspin al sentimentului. Seara-n pat, amândoi îngândurați Așteaptă iarași să se întâlnească, Dar n-ațipi niciunul și-n miezu’ nopții Cei doi încep să-și amintească Dansul cuprins de pasiune Al inimilor înflăcărate, A sentimentelor reuninune Și a vorbei disperate... Îmbrăcându-se amandoi Ies pe ușă cu grăbire, Iar ea cu pașii moi Rămâne blocată de uimire. Bărbatul fară umbrelă Udat de ploaia de vară Admira a zâmbetului dantelă Ce n-o avea dama de odinioară Și uzi îndrăgostiții, se îmbrățișează De parcă se cunoșteau de-o viață, Cuprinși de dor, în ploaie dansează, Nelăsând deatunci între ei distanță. Și-au trecut zile, Și-au trecut ani În care plini de fericire Le-au crescut copii mari, Iar vremea însă nu se opri Ajunși bunici cei doi căsătoriți Bucurâdu-se de nepoții ce vor fi Cum au fost și ei, tineri îndrăgostiți Și Crescându-și nepoțeii în credință Cu aceași dragoste pentru copii A celor bătrânei ființă Se iubeau c-an prima zi Cei doi ajunși acum Albiți de vremea ce-a trecut Retrăiesc pe același drum Sentimentul primului sărut. crisscen.blogspot.ro/2013/09/poezia-predestinatii-de-cristian-harhata.html
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 19:43:12 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015