Poloniu 210 ..... asa a murit Arafat .... ca si Litvinenko - TopicsExpress



          

Poloniu 210 ..... asa a murit Arafat .... ca si Litvinenko .... si aprox. la fel .... cum comunistii romani ai likidau pe disidenti .... le dadeau un Radu (ai radiu cu surse de Cesiu sau Strontiu plasate sub masa de anketa ) .... Liderul palestinian Yasser Arafat a murit în Franţa, la 11 noiembrie 2004, la vârsta de 75 de ani, din motive pe care medicii nu le-au putut clarifica. Al Jazeera citează experţii elveţieni care au efectuat testele pe cadavru: Au fost găsite urme de poloniu într-o doză de cel puţin 18 ori mai mare decât în mod normal”. Soţia acestuia, Suha, declară că acum există probe care confirmă toate bănuielile. Studiile efectuate de către experţii elveţieni au descoperit poloniu într-o cantitate de cel puţin 18 ori mai mare decât în mod normal, în coastele şi în pelvisul lui Yasser Arafat, precum şi în pământul în care a fost îngropat. Este ceea ce raportat marţi televiziunea Al Jazeera, adăugând că, potrivit oamenilor de ştiinţă elveţieni datele sunt compatibile cu presupusa teorie privind otrăvirea liderului palestinian, care a murit în 2004 într-un spital militar francez. Idee pe care soţia fostului lider palestinian, Suha, o susţine de ani de zile. Ieri, vorbind de la Paris unde locuieşte, Suha a declarat: A fost un asasinat politic. Acest lucru confirmă toate îndoielile noastre, este dovedit ştiinţific că Yasser nu a murit din cauze naturale, acum avem dovada că a fost ucis. Femeia, cu toate acestea, nu a dat vreun nume şi nici nu a enunţat ipoteze privind numele celor ce, din punctul său de vedere, l-ar fi ucis pe soţul ei. Pe de altă parte este foarte uşor de stabilit locul de provenienţă a Poloniului 210, pentru că nu multe uzine îl fabrică. Arafat a murit la vârsta de 75 de ani, de o boală pe care medicii de atunci n-au putut-o explica. Iniţial internat pentru vărsături şi stare prelungintă de rău, Arafat, cel care a promovat terorismul internaţional pentru a avansa cauza palestinienilor fără ţară, s-a stins la Paris într-un spital militar, plasat sub un regim strict secret. La acea vreme nu a fost efectuată nicio autopsie. Resturile liderului palestinian au fost exhumate în noiembrie anul trecut, pentru a permite efectuarea de analize si investigatii efectuate de trei echipe de anchetatori, elveţieni, francezi şi ruşi. Ancheta a început în luna august a anului 2012, imediat după descoperirea făcută de experţii criminalişti din Lausanne, de urme de poloniu 210 (aceeaşi substanţă care l-a ucis pe disidentul rus Alexander Litvinenko la Londra), pe efectele sale personale. Un mister învăluie rezultatele obţinute de către ruşi. Luna trecută, Vladimir Uiba, şeful agenţiei medico - biologice rusă, într-o declaraţie la Interfax a spus că Arafat nu a fost otrăvit cu poloniu şi că testele nu au găsit urme de substanţă. La scurt timp după aceea, agenţia a negat că Uiba ar fi făcut o declaraţie pe această temă. Conform sondajului realizat de experţii elveţieni - şi predat sâmbătă palestinienilor - existau niveluri neaşteptat de mari de poloniu 210 în fragmentele de ţesut şi osos ale lui Arafat. David Barclay, un om de ştiinţă medico-legal care a studiat raportul elveţian, a remarcat că analizele au evidenţiat nivelul de poloniu de cel puţin 18 ori mai mare decât în mod normal, în coastele şi în pelvisul lui Arafat. Pentru Barclay concluziile raportului sunt dovezi clare. Nu am avut nicio îndoială că a fost otrăvit, a declarat Nabil Shaat, un prieten personal al lui Arafat. A fost ucis de către cei care l-au vrut mort, a concluzionat el. Dar nici el nu a acuzat pe nimeni.
Posted on: Thu, 07 Nov 2013 13:47:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015