Povara timpului pe umerii fragezi ai omului, colivia spaţiului tridimensional, discrepanţa enormă dintre a vrea şi a putea, au creat de-a lungul timpului un haos de intenţii, de agende politice şi doctrine, menite să producă ceea ce nu poate fi produs, să producă ceea ce altă dată am posedat dar am pierdut . Pe lânga urgia cătuşelor spaţiului tridimensional, asumată prin intenţia noastră de a fi “liberi”, există o şi mai apăsătoare robie, cea a idividualităţii neintegrate în mecanismul interdependenţei. Cu atât mai cruntă este această apăsare cu cât acceptarea limitelor noastre în relaţie cu creaţia se rezumă doar la o dureroasă resemnare, deci definirea existenţei noastre ca un absolut nonsens. Starea din urmă este mai degrabă maladivă având în vedere resursele pe care Dumnezeu le-a pus în noi, resurse menite să ne adapteze mediului degenerativ în care ne-am născut. Leacul, după cum vă puteţi imagina, stă în capabilitatea noastră de a comunica, trup cu trup, suflet cu suflet, spirit cu spirit... iubiti va unii pe altii… Avem deja trei nivele de unitate care pot produce miracolul vieţuirii omului dincolo sau mai presus de propriile lui limite. Dacă nu accepţi idea de miracol, capacitatea ta de a discerne se va izbi de un şir întreg de paradoxuri... Omul în sine, un univers mărginit de însuşi fuga lui de mărginire, este o tragedie, pe când omul în umanitate, legat şi restrâns de legea interdependenţei, este o forţă. Atât de adevărat este acest lucru încât Dumnezeu însuşi o recunoaşte .
Posted on: Wed, 26 Jun 2013 11:14:50 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015