Poveste la început de primăvară - Şi eu cred că oamenii preferă să stea la aer, chiar dacă înăuntru este aer condiţionat. Am optat pentru meniu pentru că mi se pare mai elegant. Iniţial, înăuntru s-au aranjat mesele cu numele invitaţilor, însă vor avea posibilitatea să aleagă. Ringul de dans este înăuntru: două formaţii de muzică uşoară şi doi cântăreţi vor întreţine atmosfera. Sper să te simţi bine. – Nu ştiu dacă voi sta afară, pe terasă, nu mi-am luat niciun şal cu mine, seara se lasă frig iar dacă mă mai încălzesc la dans, mi-e teamă să nu răcesc. Şi, apoi, trebuie să respectăm felul de organizare. Sper că nu se fumează înăuntru. – Cum doreşti, draga mea! Nu, nu se fumează, fumătorii vor prefera terasa. Au ajuns printre primii. În holul de la intrare, chelnerii îi aşteptau cu şampanie şi pişcoturi, ca la nuntă. Mesele, de formă rotundă erau aranjate în formă de semilună, puţin mai departe de scenă şi ringul de dans, acoperite cu feţe de mese de cunoare bej. Scaunele aveau husele în aceeaşi culoare ca feţele de mese, în plus, spătarele erau acoperite cu eşarfe de culoare maro, care se terminau la spate în funde de aceeaşi culoare. Erau culori de toamnă, pastelate, îţi creau acea senzaţie de linişte, pace, intimitate. Pe fiecare masă se afla câte o vază cu o orhidee de culoarea feţei de masă şi câte un vas mic, rotund, translucid, înăuntru căruia se afla câte o lumânare parfumată. O muzică discretă se auzea de cum intrai înăuntru ceea ce făcea să ai o bună dispoziţie. Era o atmosferă de sărbătoare iar cei care se aflau deja înăuntru, erau îmbrăcaţi elegant. Printre ei se puteau distinge: beneficiarul, directoarea liceului, Gicu şi câţiva dintre cei care au ţinut şantierul în spate. Ilinca şi Ştefan s-au îndreptat spre ei, ţinându-se de mână ca doi adolescenţi. Toate privirile erau îndreptate spre ei. – Bine v-am găsit! spuse Ştefan, dând mâna cu cei prezenţi. V-o prezint pe prietena mea! Toţi s-au prezentat, sărutându-i mâna Ilincăi. Gicu a rămas la urmă şi i se adresă: - Sărut mâna, Ilinca, mă mai recunoşti? – O, da, cum să nu, am fost colegi la acelaşi liceu! Gicu o îmbrăţişă şi i se adresă vărului său: - Ce secretos eşti, nimic nu ai spus de prietenia ta cu Ilinca! – Tu ştii că eu sunt mai tăcut din fire, nu prea îmi place să vorbesc despre viaţa mea particulară. Dar, în principiu, ţi-am spus că am cunoscut o tipă în metrou şi nu mai dădeam de ea. Dumnezeu mi-a scos-o din nou în cale, la munte, la Sinaia- unde am fost amândoi, la simpozion- în ziua când voiam să plec în Bucureşti. – Da, îmi amintesc, dar de atunci, nu ai mai spus nimic. – Păi am fost ocupat : fost accidentul fiului meu, apoi problemele şantierului, întâlnirile cu iubita mea, nu am mai avut timp de prieteni, rude. – Ce noroc au unii de iubite frumoase şi inteligente! adăugă Gicu. – Deh, ce să îţi fac, roagă-te şi tu la Doamne-Doamne, poate că o să-ţi apară în cale o prinţesă! - Noroc că ai cunoscut-o înaintea revederii cu mine, altfel ţi-o furam, nu îi mai dădeam drumul! Pe Ilinca am plăcut-o în liceu dar drumurile noastre s-au despărţit : ea era clasa a X-a, eu la facultate. - Asta este, nu întotdeauna ceea ce dorim ni se întâmplă aşa cum nici toate visele ni se îndeplinesc. (va urma)
Posted on: Sun, 21 Jul 2013 17:07:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015