Precizări privind unele modificări aduse prin Legea nr. 357/2003 - TopicsExpress



          

Precizări privind unele modificări aduse prin Legea nr. 357/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România PRECIZARI O primă precizare se referă la intrarea în România a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau ale spaţiului economic european. Aceşti străini sunt exceptaţi de Legea nr. 357/2003 de la unele dintre condiţiile generale de intrare în România, în speţă cele referitoare la documentele care justifică scopul prezenţei în România, condiţiile şederii şi existenţa mijloacelor corespunzătoare de întreţinere şi de întoarcere şi cele referitoare la garanţia că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflaţi în tranzit (art. 6 alin. I). Ca atare, pentru intrarea în România a acestor străini este suficient ca aceştia să posede un document valabil de trecere a frontierei, să nu li se fi instituit măsura interzicerii intrării în România sau să nu fi fost declaraţi indezirabili şi să nu prezinte pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea sau morala publică. în al doilea rând, cu privire la organele competente să acorde viza română, art. 30 alin. I introduce o excepţie cu privire la acordarea acesteia cetăţenilor care nu au nevoie de viză pentru intrarea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Pentru aceşti străini, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate pot acorda viza fară aprobarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe. în al treilea rând, în legătură cu viza de scurtă şedere pentru afaceri, aceasta se acordă şi străinilor care sunt sau urmează să devină asociaţi sau acţionari ai unor societăţi comerciale din România (art. 23 alin. 3 lit. d). Totodată, s-a eliminat obligaţia solicitanţilor acestui tip de viză de a mai face dovada calităţii de comerciant în ţara de origine (art. 35 alin. 1 lit. d). Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale se acordă nu numai străinilor care sunt acţionari sau asociaţi cu atribuţii de conducere şi administrare a unor societăţi comerciale din România, dar şi celor care urmează să devină astfel de asociaţi sau acţionari, eliminându-se, în acelaşi timp, din ordonanţa de urgenţă categoria de „alţi investitori străini” (art. 24 alin. 1 lit. c). Legea nr. 357/2003 mai distinge în cadrul condiţiilor financiare privitoare la străinii care solicită obţinerea unei vize de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale între cei care urmează să devină acţionari, pentru care se cere dovada fondurilor necesare desfăşurării activităţii în cuantum de cel puţin 70.000 euro şi cei care urmează să devină asociaţi ai unei societăţi cu răspundere limitată, pentru care se cere dovada unor fonduri de 50.000 euro (în forma iniţială a ordonanţei, plafonul minim prevăzut de art. 43 alin. 1 lit. b era unic: 100.000 euro). Cât priveşte viza de lungă şedere pentru studii, se elimină dovada mijloacelor de întreţinere şi pentru străinul cu ascendent care are sau a avut cetăţenia română (art. 45 alin. 2 lit. c). Această dispoziţie îşi propune să faciliteze studierea în instituţiile de învăţământ românesc şi păstrarea contactului cu limba şi cultura românească a descendenţilor cetăţenilor români din străinătate, având un impact special asupra comunităţilor româneşti din state vecine. în sfârşit, Legea nr. 357/2003 corectează o eroare referitoare la acordarea vizei de lungă şedere pentru străinii căsătoriţi cu cetăţeni români (art. 49), care pot obţine viza cu condiţia să nu existe una dintre situaţiile de nepermi-tere a intrării prevăzute de art. 8 (în forma iniţială ordonanţa se referea la situaţiile de nepermitere a intrării prevăzute de art. 6, articol care nu se referă însă la situaţiile de nepermitere a intrării, ci la condiţiile generale pentru intrarea străinilor în România). Ca o a patra precizare, printre străinii exceptaţi de la procedura invitaţiei (necesară străinilor din statele aflate pe lista stabilită prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 363/2003) se numără nu numai soţul/soţia străinului posesor al unui permis de şedere în România valabil cel puţin 90 de zile de la data acordării vizei, ci şi părinţii unui asemenea străin. De asemenea, se exceptează şi străinul al cărui părinte este cetăţean român (art. 40 alin. 1 lit. b şi c). Este aşadar suficient ca unul dintre părinţii străinului să fie cetăţean român pentru ca acesta să poată fi exceptat de la procedura invitaţiei. Detalii: legeaz.net/dictionar-juridic/regim-straini-romania
Posted on: Thu, 24 Oct 2013 09:00:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015