Președintele României, domnul Traian Băsescu, a participat marţi, 29 octombrie a.c., la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu-Şişeşti”, la festivitățile organizate cu prilejul Centenarului Societății Române a Horticultorilor. Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu acest prilej: „Bună ziua. Bine v-am găsit. Domnule preşedinte, ţin să vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest eveniment, vă mulţumesc mult. Vreau să-i salut pe toţi cei moştenesc tradiţia de 100 de ani a horticulturii româneşti, o horticultură care ne-a dat şi satisfacţii, iar astăzi ne creează semne de întrebare. În orice caz, Societatea Română a Horticultorilor împlineşte anul acesta 100 de ani, o societate, un segment al societăţii civile care a fost extrem de activ, extrem de aplecat spre ceea ce se poate face din punctul de vedere al horticulturii în România. Societatea are o viaţă zbuciumată, m-am uitat puţin pe istoria ei, în afară de entuziasmul specialiştilor, ea a fost supusă vicisitudinilor vremii, aşa cum ele au fost în cei 100 de ani. A început în 1913, şi-a încetat activitatea în timpul Primului Război Mondial, şi-a încetat activitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în anii 60, la un moment dat, a trecut într-un fel de ilegalitate, pentru că era o societate, o structură de societate civilă care, probabil, era considerată periculoasă cumva pentru planurile cincinale. Dar în 92 a revenit, a revenit cu forţă şi cu onoare, iar evenimentul pe care societatea l-a produs în 2008, la Lisabona, publicând, surprinzând Congresul de la Lisabona al horticultorilor cu o lucrare de mare amploare şi de mare valoare ştiinţifică, a fost probabil momentul renaşterii ştiinţifice reale a acestei societăţi. Dincolo de zbuciumul existenţial al societăţii, trebuie remarcat faptul că, în 1938, regele Carol al II-lea a decorat societatea cu «Ordinul Meritul Agricol în Grad de Cavaler». A fost un semn important pe care statul român l-a dat acestei societăţi, acestui segment puternic al societăţii civile orientată către agricultură. Dincolo însă de suişuri şi coborâşuri, Societatea Română a Horticultorilor practic a scris istoria horticulturii româneşti şi pentru asta, astăzi, la 100 de ani de existenţă a societăţii, eu ţin să vă felicit şi să vă mulţumesc. Ceea ce dumneavoastră şi înaintaşii dumneavoastră aţi făcut în cei 100 de ani va avea cu certitudine o continuare şi numai intervenţia domnului secretar de stat, a domnului comisar sau a domnului academician au prefigurat deja viitorul acestei ramuri importante a agriculturii româneşti. Nu m-aş feri de ideea de a nu cădea în festivism, aşa că astăzi, când împlinim 100 de ani, nu putem să nu observăm câteva cifre. În legumicultură, suprafaţa utilizată de legumicultură a crescut cu 16.000 de hectare faţă de suprafaţa utilizată de legumicultură în 1990. Dar, când privim la cantităţile recoltate, de 10 - 14 tone de legume pe hectar, nu putem să nu constatăm că sunt de două - trei ori mai mici decât în ţările vechi membre ale Uniunii Europene. Deci, avem o legumicultură extensivă, dar o productivitate redusă. Mai sunt cifre care ne spun despre unde suntem astăzi şi, spre exemplu, m-aş uita la fructe, subiect discutat şi să sperăm că programul anunţat de domnul Cioloş, de domnul secretar de stat, vor da un nou impuls acestui sector. Iată cifrele: importăm 131.000 de tone de fructe şi exportăm 21.000 de tone. Sunt cifre care trec ca un fir roşu prin situaţia noastră. Programul reuşit la viticultură - şi aici, ca un român normal, pot aprecia că este un salt extraordinar de calitate la vinuri - dar, dacă apreciem cantităţile, vedem că importăm 54 de milioane de litri de vin şi exportăm 11 milioane de litri de vin. A crescut calitatea, dar este clar că trebuie să facem ceva pentru revenirea la suprafeţe consistente care să facă din noi un jucător important pe piaţa vinurilor din Uniunea Europeană şi nu numai. Avem calitate din ce în ce mai bună, cantitatea însă ne arată că trebuie lucrat aici şi programele derulate până acum trebuie continuate în mod obligatoriu. Atât din punctul de vedere al soiurilor care vor fi plantate, cultivate în viile româneşti, cât şi din punctul de vedere al calităţii. Calitatea, indiscutabil, a crescut enorm. Introducerea noilor tehnologii în vinificaţie a dat un salt de calitate vinurilor româneşti, dar din punct de vedere cantitativ suntem un mare importator de vinuri. Şi exemplele pot să meargă mai departe. Aş mai observa un lucru: dacă în 1990 aveam 700 de cercetători în horticultură, astăzi mai avem 250. Dacă în 1990 aveam 45 de staţiuni de cercetare, astăzi mai avem 18. Nu spun neapărat că trebuia să avem tot 45 de institute de cercetare, de staţiuni de cercetare, dar în mod cert trebuia să avem nu 700, 1.700 de cercetători. Astea sunt problemele care nu sunt o responsabilitate a dumneavoastră, ci o responsabilitate a politicului, care n-a generat politici de susţinere a horticulturii româneşti. Este una din speranţele pe care eu le am, şi anume aceea că acea faimoasă comisie prezidenţială pentru agricultură care a finalizat un raport în luna iulie şi a lăsat raportul în dezbatere publică până în septembrie va lua observaţiile primite, nu numai de specialişti ai agriculturii româneşti sau de la fermieri, dar şi de la comisarul pentru agricultură, le va insera şi, în perioada imediat următoare, vom avea definitivată şi asumată acea strategie pentru agricultură pentru anul 2020, strategie care, evident, acum, când ştim bugetul exerciţiului bugetar următor al Uniunii Europene, poate fi fundamentată pe resursă existentă, şi nu pe poveşti. Mi-aş dori mult şi fac un apel aici, la Comisia pentru agricultură, pentru că ea nu-mi este subordonată, eu doar am avut iniţiativa să o constitui, dar comisia lucrează autonom, fac un apel public să introducă observaţiile Comisiei Europene, să introducă observaţiile agricultorilor români şi să dea forma finală care să se constituie în strategia de dezvoltare a agriculturii româneşti până în 2020. Ne-am obişnuit, să spunem, tot timpul, realitatea pe care o ştim toţi, şi anume aceea că avem condiţii să facem o agricultură intensivă, valoroasă, ajutaţi şi de introducerea tehnologiilor moderne. Şi, totuşi, v-am dat câteva cifre, dar ele sunt valabile pentru toată agricultura. Să nu credeţi că dacă avem producţii de 4.000 kg de grâu la hectar stăm mult mai bine decât în horticultură, în timp ce alţii obţin 7.000 - 8.000 kg/hectar în ţările vechi ale Uniunii Europene. Deci, este nevoie ca politicul să-şi asume o politică fermă pentru agricultură. Până acum, acolo unde ne-au apărut succesele, trebuie să o spun, ele au fost generate în primul rând de politicile Uniunii Europene, care au atins favorabil un mic segment sau altul din ansamblul agriculturii româneşti, dar politicul în România trebuie să-şi asume şi, spun eu, acea strategie care sper să fie definitivată cât de curând şi să avem o politică agricolă care să pună în valoare şi calitatea şi capabilităţile solului şi priceperea agricultorilor români şi - de ce nu? - să aibă ca obiectiv să reducă până la eliminare importurile, pentru că e nepermis ca o ţară ca România să nu-şi poată asigura 100% hrana de care are nevoie. Aş încheia spunându-vă ceva care, poate, va fi luat ca fiind o mică aroganţă, dar o să o spun: îmi revendic dreptul de a fi un mic horticultor. Sunt trei ani de când n-am mai cumpărat vara roşii, castraveţi, ardei, ardei iute, dovlecei, pentru că acolo unde locuiesc am pus câteva straturi mici cu legumele astea şi e o plăcere extraordinară ca dimineaţa, înainte de micul dejun, să te duci să îţi iei roşiile şi ardeii să-ţi faci salata de roşii cu puţină brânză, să mergi la serviciu. Deci, vreau să înţelegeţi că sunt un om care apreciază mult munca dumneavoastră şi am încercat să vă şi imit. Ce am observat, extraordinar? Spre exemplu, anul acesta, nu ştiu cum a fost la dumneavoastră, anul acesta, şi roşiile s-au făcut foarte bine, toate soiurile de roşii; şi ardeii, şi dovleceii, şi ardeiul iute. Anul trecut însă roşiile mari româneşti s-au stricat. În schimb, au rezistat acelea mici, roşiile cherry. Probabil că ceva trebuie făcut. Mi-am salvat micul dejun şi cu cele mici, dar anul trecut, totuşi, este o realitate: n-am văzut dăunători, probabil, ploile acide, nu ştiu ce, le-au stricat. Dar aici am vrut să subliniez un lucru, că un amator poate să-şi pună roşii pe lângă curte, dar poate să le aibă sau poate să nu le aibă, în funcţie de întâmplările hidrologice, meteorologice sau de dăunători. Dumneavoastră însă aveţi misiunea ca, indiferent de vreme, indiferent de intemperii, să asiguraţi României hrana, dacă Guvernul creează condiţii ca acest lucru să se întâmple. Vă mulţumesc mult.”
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 09:55:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015