Președintele intermiar al Partidului Mişcarea Populară, Eugen - TopicsExpress



          

Președintele intermiar al Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, îi cere domnului Victor Ponta, Premierul României, să-l demită pentru grave prejudicii aduse demnităţii României pe Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, care prin incompetenţă grosolană este pe cale să rateze ţinta de absorbţie a 39.9 mld euro, fonduri europene din care 21.8 mld euro fonduri structurale şi de coeziune. În acest moment, România riscă să întârzie cu un an procesul de absorţie al acestora şi să nu se atingă de aceste fonduri europene mai devreme de luna decembrie a anului 2014. Această concluzie rezultă clar din analiza făcută de Serviciile Uniunii Europene asupra celor 11 obiective tematice pe care România trebuie să le îndeplinească prin investiţiile pe care trebuie să le facă din fondurile europene în perioada 2014-2020. Este cât se poate de jenant să aflăm din analiza Comisiei faptul că Guvernul României a copiat efectiv documentaţia europeană, în speţă, recomandările specifice de ţară.
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 06:03:01 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015