Primul articol extra de Marți Tema: Firesc Practic, în orice - TopicsExpress



          

Primul articol extra de Marți Tema: Firesc Practic, în orice perspectivă există adevăr. Spre exemplu îmi place mult cum în ortodoxie se pune așa mult accent pe iertare și întoarcerea celuilalt obraz (asta însă necesitând puterea necesară de iertare la acest nivel, foooooarte dificil, altfel este exagerare și exagerarea este distructivă, împotrivindu-se scopului inițial) Când însă o perspectivă devine dominantă în ansamblu și exclude alte perspective, aceea este nebunie. În această categorie se găsesc religiile. Suntem în primul rând nimic, apoi conștiență, apoi ființe, apoi animale, apoi oameni și apoi ortodocși, catolici, musulmani, budiști, taoiști șamd. Păstrându-ne mintea pe neutru când este vorba despre propria perspectivă, permite firescul. Uneori, simțim nevoia, pentru a economisi resurse, un fel de lene, să ignorăm evidentul, căutând să compensăm lipsa flexibilității, cu focalizarea exclusivist pe o singură direcție, moment în care ne mutăm pe un plan paralel cu tot ce este firesc, într-un deșert al sărăciei stării noastre de spirit, care aduce cu sine tot ce este nesănătos, nefrumos, neviu, ne ne ne ne ne ne ne ... Este un semn că mintea noastră a intrat în roșu și s-a blocat. E greu să fim permisivi și iubitori, însă asta este starea noastră naturală.
Posted on: Tue, 17 Sep 2013 10:42:18 +0000

Trending Topics



height:30px;">
An appeal by Dr.Gandhi MP An appeal to all working and justice

Recently Viewed Topics




© 2015