Prin păcatul originar, Adam a părăsit calea pe care îl - TopicsExpress



          

Prin păcatul originar, Adam a părăsit calea pe care îl aşezase Dumnezeu la crearea lui. Şi astfel. omul s-a abătut de la ţelul care-i era hărăzit prin însăşi natura sa. Încetând să mai tindă cu toată fiinţa lui spre Dumnezeu şi să se mai deschidă cu toate puterile sale harului necreat, şi-a întunecat oglinda sufletului, care a încetat să-L mai oglindească pe Creatorul lui. Şi pentru că Adam nu s-a mai împărtăşit din Izvorul a toată desăvârşirea, virtuţile i-au slăbit şi a pierdut asemănarea cu Dumnezeu, pe care începuse s-o înfăptuiască din chiar momentul creării sale. Chipul lui Dumnezeu, de neşters, exista în continuare în omul căzut," dar nu mai este scos la iveală şi luminat prin legătura omului cu Dumnezeu şi, neajungând la desăvârşire prin dobândirea asemănării, care este menirea lui cea adevărată, s-a desfigurat şi s-a întunecat. În vreme ce înaintarea omului spre desăvârşire făcea strălucitor acest chip luminat de Duhul, păcatul l-a întunecat dintr-o dată. Astfel, omul a uitat care este adevărata sa natură, nu-şi mai cunoaşte adevăratul său destin, nu mai ştie care este viaţa sa cea adevărată şi nu mai ştie aproape nimic despre sănătatea sa cea dintâi.
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 15:02:41 +0000

Trending Topics



Hmmm,,,, oh you just left the gym, and your sweating like a man

Recently Viewed Topics




© 2015