Puţini ştiu astăzi, că eliminarea lui Ceauşescu a fost - TopicsExpress



          

Puţini ştiu astăzi, că eliminarea lui Ceauşescu a fost pecetluită la întâlnirea Mitterand – Gorbaciov de la Kiev, desfăşurată cu câteva săptămâni înaintea declanşării evenimentelor din Decembrie. Imediat după ’90, dl Dan Amadeu Lăzărescu, a dezvăluit că în septembrie ’89, fiind la Paris, cu ocazia unui Congres Internaţional de Istorie, a aflat de la Marcel Schapira (importantă personalitate a francmasoneriei româneşti şi internaţionale) că Occidentul căzuse de acord cu Gorbaciov, asupra necesităţii eliminării lui Ceauşescu, şi că, în acest scop, fusese desemnat un general pentru aducerea la îndeplinire a operaţiunii. Ungaria, având – potrivit anumitor surse – o serie de contacte la cartierul general al Armatei Sud a U.R.S.S., unitate care-şi avea statul major în Ungaria şi misiunea de a asigura întreg flancul balcanic al U.R.S.S. În cadrul Armatei Sud funcţiona şi o unitate specială SPEŢNAZ, a GRU, formată atât din militari specializaţi în cercetare-diversiune, în spatele frontului cât şi din civili – aşa numiţii „visautniki” infernulbanilor/2013/04/sub-presul-revolutiei.html
Posted on: Tue, 20 Aug 2013 21:54:44 +0000

Trending Topics



p://www.topicsexpress.com/Moment-of-thinking-These-are-few-questions-asked-in-IAS-topic-656987544359055">Moment of thinking... These are few questions asked in IAS

Recently Viewed Topics




© 2015