Părinții de ieri,care nu realizeaza nici acum ca au facut canva - TopicsExpress



          

Părinții de ieri,care nu realizeaza nici acum ca au facut canva un copil Fac parte dintr-o generație ai cărei mame și tați nu le-au avut foarte bine cu parentingul. N-au știut să ne arate că ne iubesc, n-au știut să ne consolideze încrederea în noi, n-au știut multe. Abrutizați de comunism, care venea la pachet cu multă nefericire, mulți dintre ei s-au refugiat în alcool, oferindu-ne o copilărie oribilă. Ducând o viață gri, lipsită de orizonturi, n-au știut nici să le deschidă pe ale noastre. Habar n-aveau că ființa umană nu e chiar din fier-beton și că, dacă la rădăcina ei torni niște traume, s-ar putea să nu fie bine. Prin urmare, pe la 25-30, ne-am trezit că eram cam varză și ne-am apucat să scormonim în trecut, unii cu ajutorul unui psihoterapeut, alții de capul nostru. Și am găsit acolo multe greșeli și multe lucruri odioase, pe care ni le-au făcut părinții noștri, iar, într-o primă fază, nici o scuză. I-am judecat, i-am urât, le-am dat cu greșelile-n cap (ăia care am avut cu cine discuta, unii nici măcar pe-asta n-am făcut-o, că știam că n-avem cu cine), iar, după mulți ani, am înțeles că un om nu e niciodată doar “părinte”. Și că, atunci când tu, ca ființă umană, ești redus la un aplaudac mâncător de adidași de porc, atunci când partenerul ți s-a refugiat în alcool, iar în față nu ai decât ziduri și nici un drum, e destul de greu să fii un părinte foarte cool. Și i-am iertat, dar fără să uităm ce ne-au făcut. :?
Posted on: Thu, 05 Sep 2013 07:01:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015