RECOLTAREA URINEI. Scop : Explorator : informeaza asupra - TopicsExpress



          

RECOLTAREA URINEI. Scop : Explorator : informeaza asupra starii functionale a rinichilor, cat si a intregului organism. Pregatirea materialelor : - urinar sau plosca; - musama, aleza; - materiale pentru toaleta organelor genitale externe; - eprubete sterile sau alte recipiente in functie de examenul cerut; - lampa de spirt si chibrituri. Pregatirea pacientului : Psihic : - se anunta si se instruieste privind folosirea bazinetului; - sa stie sa utilizeze numai recipientul gol si curat; - sa urineze fara a defeca; - sa verse imediat urina in vasul colector; - sa nu urineze in timpul toaletei. Fizic : - se protejeaza patul cu musama si aleza; - se aseaza plosca sub pacient; - se face toaleta organelor genitale externe; - se indeperteaza bazinetul si se inlocuieste cu altul curat. Efectuarea tehnicii : Recoltarea urinei pentru examenul sumar : din urina obtinuta se trimite un esantion de 100 – 150 ml la laborator. Recoltarea urinei pentru urocultura de la jumatatea mictiunii : - urocultura stabileste prezenta bacteriilor in urina; - se recolteaza urina de dimineata ( concentratie mare de germeni ), in absenta unui tratament cu perfuzii ( efect de dilutie ) ; - inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice, se spala mainile si se usuca cu prosop curat; - prima cantitate de urina emisa, aproximativ 50 de ml, se elimina la toaleta sau in bazinet, apoi fara sa se interupa jetul urinar, se recolteaza aproximativ 5 ml urina intr-o eprubeta sterila; - se flambeaza gura eprubetei inainte si dupa recoltare; - se astupa repede cu dopul; - se transporta la laborator sau se insamanteaza direct pe mediul de cultura si se introduce la termostat. Recoltarea urinei prin sondaj vezical : - se utilizeaza atunci cand recoltarea la jumatatea mictiunii nu este posibila si cand punctia vezicala nu este dorita; - se folosesc sonde cu o singura cale unidirectionala ( exista risc de infectie externa ) ; - se face toaleta organelor genitale cu atentie; - in caz de sonda vezicala permanenta, nu se recolteaza urina din punga colectoare, ci numai prin punctie in portiunea proximala a sondei dupa o dezinfectare atenta a suprafetei acesteia. Recoltarea urinei prin punctie vezicala: - se face numai in caz de : vezica plina, cand nu se poate recolta urina la jumatatea mictiunii sau prin sondaj vezical; - se executa punctia vezicii urinare; - se repartizeaza urina recoltata in recipiente in functie de scop. Ingrijirea ulterioara a pacientului : - este ajutat sa se imbrace; - este asezat intr-o pozitie comoda ; - se aeriseste salonul. Notarea in foaia de observatie : se noteaza examenul , numele persoanei care a efectuat recoltarea . De stiut : - daca se face examen biochimic din urina emisa in 24 de ore, se instruieste pacientul in legatura cu modul de colectare, se omogenizeaza intreaga cantitate si se trimite un esantion la laborator, precizand volumul din 24 de ore. De evitat : - recoltarea urinei pentru urocultura dupa administrarea antibioticelor; - consumul de lichide cu 12 ore inainte de recoltare. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENUL SUMAR DE URINA. Scop : informeaza asupra starii functionale a rinichilor, cat si a intregului organism, se recolteaza prima urina de dimineata. Pregatirea materialelor : - un recipient special sau un alt recipient curat, dezinfectat, uscat de capacitate 100 – 150 ml; - etichete; - material adeziv si creion dermatograf. Pregatirea pacientului : Psihic : se informeaza pacientul cu privire la inofensivitatea tehnicii. Fizic : i se inmaneaza recipientul pacientului si este educat sa colecteze 100 – 150 ml urina in recipientul dat. Recoltarea se face la inceputul jetului urinar, iar apoi il va prezenta asistentei care aceasta il va eticheta cu numele pacientului, numele sectiei si numele examenului. Daca pacientul nu poate efectua singur tehnica aceasta se efectueaza de catre asistenta medicala. Pacientul nu necesita ingrijiri special dupa aceasta tehnica, tehnica se noteaza in foaia de observatie, dupa care se reorganizeaza locul de munca. RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURA. Definitie. Reprezinta introducerea urinei pe medii de cultura, urocultura stabileste prezenta bacteriilor in urina. Mod de recoltare : se poate recolta direct din mijlocul jetului urinar, prin sondaj vezical sau prin punctie vezicala. Recoltarea urinei direct din mijlocul jetului urinar. Pregatirea materialelor: - urocultor sau eprubeta cu capac steril; - materiale pentru efectuarea toaletei organelor genitale; - materiale pentru protectia patului; - bazinet steril; - manusi de protectie; - lampa cu spirt si chibrituri (daca se utilizeaza eprubeta din sticala). Pregatirea pacientului : Psihic : se informeaza pacientul explicandu-i-se conditiile necesare; Fizic : daca pacientul prezinta stare de bine va fi educat sa efectueze tehnica. Conditiile necesare unei recoltari corecte : - urina se recolteaza dimineata ( exista concentratie mare de germeni); - pacientul nu va consuma lichide cu 12 ore inainte de recoltare; - nu i se administreaza perfuzii; - nu i se administreaza antibiotice cu 10 zile inainte de recoltare. Efectuarea tehnicii : - tehnica este efectuata de pacient ( rolul asistentei medicale este de a educa pacientul sa isi efectueze toaleta organelor genitale externe; sa nu atinga peretii interiori ai recipientului si nici interiorul capacului); - prima urina cca 50 ml se arunca la toaleta si apoi fara sa intrerupa jetul urinar se recolteaza in urocultor 15 – 20 ml de urina, apoi urocultorul sa il prezinte asistentei medicale. Efectuarea tehnicii de catre asistenta medicala : - asistenta se spala pe maini si isi pune manusi chirurgicale; - pacientul este asezat in decubit dorsal in pozitie ginecologica; - se va aseza un paravan in jurul patului; - se efectueaza toaleta organelor genitale externe, dupa care se indeparteaza aceste matriale; - se aseaza bazinetul steril sub pacient; - pacientul elimina o cantitate mica de urina in bazinet iar apoi fara sa intrerupa jetul urinar asistenta recolteaza 15 – 20 ml de urina; - daca se utilizeaza eprubeta din sticla se flambeaza inainte si dupa recoltare. Pregatirea produsului pentru laborator : Se eticheteaza urocultorul cu numele pacientului, numele sectiei si examenul cerut, apoi se transporta la laborator. Pacientul nu necesita ingrijiri speciale, se reorganizeaza locul de munca iar tehnica se noteaza in F.O. RECOLTAREA URINEI PENTRU PROBA CELOR 3 PAHARE. Se va examina calitatea urinilor si felul lor de emitere, punand bolnavul sa urineze pe loc. Atunci cand se banuiesc tulburari calitative ale culorii urinilor, bolnavul va fi pus sa urineze in mai multe recipiente transparente, urmarindu-se daca urina are culori diferite, ceea ce da indicii importante asupra locului afectiunii : - o urina hematurica totala arata ca sangerarea provine din arborele renal superior; - daca se constata o urina hematurica numai in primele doua recipient (sau chiar numai in primul) sangerarea provine din uretra; Daca hematuria este strict terminala ( numai in ultimul recipient la sfarsitul mictiunii), afectiunea care produce sangerarea este in vezica. RECOLTAREA URINEI PENTRU DETERMINAREA GLICOZURIEI. Materiale necesare : o eprubeta, lampa de spirt, clema pentru eprubeta, reactive Nylander, Fehling I, sau Fehling II. Efectuarea tehnicii : - se toarna in eprubeta 5 ml urina; - se adauga 2 ml reactiv; - se incalzeste eprubeta pana la fierbere , se introduce in flacara in pozitie inclinata; - incalzirea se face la nivelul de sus al lichidului din eprubeta, in caz contrar continutul tubului poate tasni afara. Interpretare : daca urina contine glucoza in timp de 10 – 15 minute lichidul din eprubeta se va colora in negru. De retinut : in mod uzual determinarea glicozuriei se face prin teste rapide. RECOLTAREA URINEI PENTRU DIUREZA ( PE 24 DE ORE). Se pregatesc recipientele : vase cilindrice gradate cu gatul larg spalate si clatite cu apa distilata (pentru a nu modifica compozitia urinei). Se mai poate utilize orice borcan de 2 – 4 l, pe care se noteaza cu creion dermatograf sau pe benzi de leucoplast. Recipientele trebuiesc acoperite. Colectarea incepe dimineata la o anumita ora si se termina in ziua urmatoare la aceeasi ora.
Posted on: Thu, 27 Jun 2013 18:02:14 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015