RECUPERARE DOBANDA LEGALA TIMBRU DE MEDIU. HOTĂRÂREA CURȚII - TopicsExpress



          

RECUPERARE DOBANDA LEGALA TIMBRU DE MEDIU. HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia) 18 aprilie 2013(*) „Restituirea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – Regim național care limitează dobânzile aferente taxei rambursate pe care trebuie să le plătească statul respectiv – Dobânzi calculate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei – Neconformitate cu dreptul Uniunii – Principiul efectivității” În cauza C‑565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 14 iulie 2011, primită de Curte la 10 noiembrie 2011, în procedura Mariana Irimie împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, CURTEA (Camera a treia), compusă din domnul M. Ilešič (raportor), președinte de cameră, domnii E. Jarašiūnas, A. Ó Caoimh, doamna C. Toader și domnul C. G. Fernlund, judecători, avocat general: domnul M. Wathelet, grefier: domnul M. Aleksejev, administrator, având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 octombrie 2012, luând în considerare observațiile prezentate: – pentru doamna Irimie, de D. Târșia, avocat; – pentru guvernul român, de R. H. Radu, precum și de R. M. Giurescu și de A. Voicu, în calitate de agenți; – pentru guvernul spaniol, de A. Rubio González, în calitate de agent; – pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, în calitate de agent; – pentru Comisia Europeană, de J.‑P. Keppenne, precum și de L. Bouyon și de C. Barslev, în calitate de agenți, după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 decembrie 2012, pronunță prezenta Hotărâre 1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective. 2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Irimie, resortisant român, pe de o parte, și Administrația Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu, pe de altă parte, cu privire la plata dobânzilor cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Dreptul român Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 3 În ordinea juridică românească, la momentul faptelor aflate la originea litigiului principal, taxa pe poluare pentru autovehicule era reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, denumită în continuare „OUG nr. 50/2008”). Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 4 Procedura fiscală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003), cu modificările ulterioare (denumită în continuare „OG nr. 92/2003”). 5 Articolul 70 din OG nr. 92/2003, intitulat „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor”, prevede: „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.” 6 Articolul 124 din OG nr. 92/2003, intitulat „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget”, prevede la alineatul (1): „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la [...] articolul 70, [...] până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.” Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la: 0724417920 sau 0740591020
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 12:28:26 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015