REPER 65 - File de istorie teatrală arădeană (IV) 1981 – - TopicsExpress



          

REPER 65 - File de istorie teatrală arădeană (IV) 1981 – 1990 – Deceniul „Îngheţului cultural“ … expresia îi aparţine celui care a condus destinele teatrului arădean în această perioadă, domnului Ovidiu Cornea. A fost epoca „autofinanţării“, epocă în care cei care conduceau instituţii culturale trebuiau să facă eforturi imense de inteligenţă şi de diplomaţie pentru a putea menţine instituţiile pe linia de plutire, acestea aflându-se permanent în pericolul „închiderii porţilor“ din cauza lipsei finanţării. În aceste condiţii, conducerea teatrului a fost obligată să găsească soluţii pentru acoperirea salariilor şi a producţiilor, dar fără a risca aducerea teatrului arădean sub nivelul general al dinamicii teatrului românesc. În ciuda condiţiilor financiare extrem de precare, teatrul din Arad a început acest deceniu cu un spectacol care a fost laureat cu premiul al III-lea la festivalul organizat de Teatrul Tineretului din Piatra – Neamţ: „Proştii sub clar de lună“, de Teodor Mazilu, în regia lui Dominic Dembinski. În acest deceniu, pe scena arădeană au fost prezentate spectacole realizate după 59 de piese din dramaturgia românească şi universală, patru recitaluri de poezie şi un spectacol de revistă. O iniţiativă valoroasă a teatrului arădean a fost aceea de a organiza spectacole pentru elevi, în cadrul cărora erau prezentate lucrări dramatice aflate în programa şcolară – pise de rezistenţă din dramaturgia românească de inspiraţie istorică. Dintre spectacolele montate în acest deceniu la Arad nu trebuie uitat „Convorbire la Arad între cei 7 magnifici dimpreună cu femeia iubită“, de Paul Everac, în regia actorului şi regizorului Constantin Codrescu, actorii Ion Văran şi Gabriela Cuc fiind laureaţi cu Diploma specială pentru valorificarea creatoare a dramaturgiei originale, acordată de prestigioasa Asociaţie a oamenilor de artă din instituţiile teatrale şi muzicale. Un alt spectacol al vremii, despre care s-a scris că „marchează un moment cu totul remarcabil în teatrologia românească a ultimilor decenii“ a fost „Aceşti îngeri trişti“, de D. R. Popescu, în regia lui Ştefan Iordănescu, distribuţia lui fiind formată din Valentin Voicilă, Mona Ţână, Ion Petrache, Mariana Muller, Doru Iosif, Dan Antoci, Vasile Grădinaru şi Carmen Mărgineanu (mânuire păpuşi).
Posted on: Thu, 31 Oct 2013 13:12:19 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015