Recenzia unui biletel. Un text scris acum 2 ani si putin. Luati - TopicsExpress



          

Recenzia unui biletel. Un text scris acum 2 ani si putin. Luati textul ca atare, este joc de cuvinte si de interpretari personale. Scriitură de o înaltă simbolistică renascentistă, acest bileţel, păstrat din tată-n fiu, de 9 generaţii, poartă o întreagă încărcătura istorică şi literară adecvată pentru publicul pasionat de litere frumoase. Autorul, un deplin cunoscător al vieţii, în cel mai mic detaliu, reuşeşte să cuprindă în textul de faţă, toate emoţiile care se cuvin pentru o asemenea opera. Trebuie menţionat totuşi, că autorul, înainte de a ajunge la această operă, a trecut prin foarte multe pasaje literare, destul de simpliste, uneori frivole, cuprinse de un amatoricesc straniu, exacerbat de ludic, reuşind doar să intervină intrinsec în mentalul colectiv al publicului, cu o serie de scrieri, foarte aberante, uneori dihotomice între firea autorului şi publicului căruia i-a fost adresată scrierea. Dar acest bileţel, scris la începuturile istoriei renascentiste, către vremurile clasice, romantice şi pline de echivocul timpului, sălăşluieşte o istorie satirică la adresa societăţii. Cine şi-ar fi închipuit că atât de puţine cuvinte, pot fi curierii unei genialităţii curioase şi sublim aşternute în pagina. Mai mult, despre autor se poate spune, că vremurile în care şi-a dezvoltat scriitura, acesta a avut o viaţă destul de polemică. Toate trăirile lui au fost legate de unicitatea sa în comparaţie cu societatea, destul de injustă la adresa scrierilor literare. Cele mai multe cazuri de inspiraţie artistico-literara au fost sugrumate încă din faşă. Dar pentru acest autor, soarta şi muzele au fost de partea sa. Acele puţine cuvinte, reuşind să subjuge, mentalitatea regală, simplismul concepţiilor populare, au făcut ca o întreagă filosofie, contemporană în anii respectivi, să fie foarte moderni pentru cititorii pasionaţi de o lectură spectaculoasă, indiferent de educaţia sau credinţa acestora. Analizând introspectiv acest bileţel, putem urmări, fărâmă de geniu, ascunsă în spatele unei simplităţi a sensului, o disjuncţie literară între forma şi font, între conţinut şi structură. Unii critici literari considerau acest bileţel, un afront la scriiturile asemănătoare, chiar datorită acestui aspect, de contrapoziţie între esenţă şi aspect. Superficialitatea lui se poate observa doar la o lectură rapidă, deloc analitică. Şi cum acest lucru, în timpurile moderne în care ne aflăm, se întâmplă tot mai des, rămâne ca acest bileţel să aibă parte de o soartă la fel de pasageră, la fel cum multe alte biletele dinaintea lui au îndurat-o. Şi totul pentru că, un scriitor de geniu, a reuşit să suprime într-un mod sublim şi total artistic, cele mai mari gânduri şi sentimente pe o foaie albă, de nici o palmă întindere. Pe când, se va naşte o asemenea scriitura pentru generaţiile doritoare de senzaţional. Pentru că senzaţionalul din această scriitură constă doar în evocarea sublimului în atât de puţine cuvinte. „Dragă, voi întârzia la cină, am fost chemat de urgenţă la şedinţă. Să nu te superi, mă revanșez mâine.”
Posted on: Sat, 23 Nov 2013 14:26:36 +0000

Trending Topics



NY-Dune-Mariposa-Mariposa-66-Alcove-topic-822981941094498">Looking for Kohler K-1224-VBRW-NY Dune Mariposa Mariposa 66 Alcove

Recently Viewed Topics




© 2015