Recitire de Eliade... — Ce e teribil în amnezia unui poet, reluă după o lungă tăcere, este faptul că, pe măsură ce memoria personală dispare, o altă memorie, i-aş spune culturală, răzbeşte din adâncuri, şi dacă un miracol nu intervine, până la urmă îl stăpâneşte complet. Domnul meu, rosti cu gravitate, sunt ameninţat să fiu redus la cultură, să devin un ins eminamente cultural! Şi nici nu îndrăznesc să-mi închipui ce s-ar putea întâmpla mai târziu, când chiar şi memoria culturală se va elibera de matca ei istorică şi voi rămâne om în general... Nu ştiu dacă înţelegeţi la ce fac aluzie? întrebă, coborând uşor glasul. — Vorbeaţi de Heraclit... — Exact. Mă refeream la acel fragment în care Heraclit afirma că "drumul în sus şi drumul în jos sunt, de fapt, unul şi acelaşi lucru". Evident, citisem şi eu, ca toată lumea, fragmentele lui Heraclit, dar când? în prima tinereţe. Şi vă asigur că ieri, alaltăieri, nu aş fi putut să reproduc fragmentul, şi poate nici nu mi-aş fi amintit ca Heraclit a spus aşa ceva... Dar astăzi, în timp ce nu reuşesc să-mi amintesc un nume atât de simplu, şi atât de important pentru mine — numele celui care mă aşteaptă ca să-mi transmită un mesaj — astăzi, domnul meu, întrebaţi-mă ce vreţi, din tot ce-am citit, şi vi le spun pe toate pe de rost... ................. — Nu trebuia să te uiţi înapoi, îl întrerupse Leana. Adrian, să nu te uiţi niciodată înapoi. Că, dacă te mai uiţi o dată înapoi, ne pierdem. Ne pierdem pentru totdeauna... Înaintau anlîndoi tăcuţi, îndreptându-se spre rotonda cu oglinzi. — Acum îmi aduc foarte bine aminte, începu deodată Adrian. Avea o voce clară, distinsă, curtenitoare.. — Aşa ne plimbam amândoi, îl întrerupse Leana, aşa călcam tot ca acum, pe covoare groase, într-un hotel ca acesta şi ne ţineam strânşi unul într-altul şi-ţi spuneam: "Adrian, ce importanţă pot avea toate acestea ? E destul că te-am întâlnit, şi tu m-ai iubit, şi m-ai ajutat să-mi uit ursita învăţându-mă să cânt şi să spun versuri — şi, chiar dacă iubirea aceasta a noastră va răzbate numai o vară, va fi de-ajuns, îmi va fi de-ajuns..." ; — Îmi aduc foarte bine aminte, continuă Adrian. Atunci, la Viena, ţi-am mai spus : Leana, degeaba cântă toţi, cântă după tine "în curte la Dionis". Nimeni n-a înţeles. Şi poate nici nu e vina lor. Căci nimeni n-a înţeles până acum adevăratul sens al mitului orfic. Mesajul lui Orfeu acesta a fost: că schimbarea omului, mutaţia lui nu poate începe de sus, prin elite, ci de foarte jos, de la oamenii de rând, cei care petrec noaptea în grădini şi în restaurante... Leana se opri brusc şi, cuprinzându-l în braţe, îl sărută lung. — Iubirea mea, şopti. E adevărat. Asta s-a întâmplat la Viena. Îţi aduci aminte... — ...Şi-ţi explicam de ce e atât de greu, continuă Adrian, zâmbind. Pentru ca, neînţelegând sensul mesajului lui Orfeu, nimeni nu înţelegea că poezia este nu numai o soteriologie, dar şi o tehnică politică. Numai poezia ne mai poate mântui, mai poate schimba omul... (În curte la Dionis)
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 12:50:55 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015