Resita-Romania Aflat în sud-vestul României, Județul Caraș-Severin are o suprafață de 8.520 km2, care reprezintă 3,6% din suprafața totală a țării. Județul Caraș-Severin este al 3-lea județ ca și mărime din România. Județul se învecineaza cu Județul Timiș, Județul Hunedoara, Județul Gorj, Județul Mehedinți iar în sud vest se învecinează cu Serbia. Organizarea administrativă a județului se compune din: 8 orașe, 69 comune și 287 sate. Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României, în partea de nord-vest a județului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, într-o zonă geografică de un pitoresc deosebit și cu obiective turistice atrăgătoare. Reșița este cel mai vechi centru siderurgic al României și una din cele mai importante cetăți industriale din sud-estul Europei. Reșița a fost considerat mult timp ca fiind unul din marile centre industriale ale României, având influențe în industria siderurgică (fontă, oțel, laminate), a construcțiilor de mașini (electrice și diesel, utilaj petrolier, siderurgic și chimic, material rulant), chimică (chimizarea lemnului, cocs). Are o populație de 83.985 locuitori (la nivelul anului 2004). Este un important centru industrial în prelucrarea oțelului și construcția de mașini. C.S.R. (Combinatul Siderurgic Reșița)-în prezent TMK-Reșița și U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Mașini Reșița) sunt uzinele care au susținut orașul și l-au ținut în viață mai bine de 300 de ani. Primele uzine au fost fondate în 1771, în timpul domniei împărătesei Maria Terezia. La 3 iulie 1771 au fost inaugurate primele furnale înalte de pe actuala vatra a furnalelor din cadrul SC TMK Reșița SA. În trecut au fost cunoscute sub denumirea de Uzinele și Domeniile Reșița sau UDR, așa cum se poate citi pe unele locomotive cu aburi fabricate aici, și mai înainte se chemau St.E.G. Oraṣul este considerat de locuitori ca fiind împărțit în două mari părți, Reṣita de sus sau orașul vechi, respectiv Govândari zona construită după 1965. Orașul vechi este format din mai multe cartiere: Muncitoresc, Valea Domanului, Lunca Pomostului, Moroasa I si II, Driglovatul Nou si Driglovatul Vechi, Stavila, Minda, Bașovăt și Lend; în timp ce în partea noua a orasului, Govândari (denumirea oficială este Lunca Bârzavei) există patru Microraioane. La acestea se mai adaugă localitățiile componente, considerate și ele cartiere: Câlnic, Țerova, Secu și Cuptoare, iar Moniom este sat aparținător Municipiului Reșița. Localitățiile care aparțin municipiului Reșița sunt menționate în izvoare după cum urmează : Țerova – 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); Doman – 1370 ; Câlnic – 1597 (Kalnic); Moniom – 1587 (Manihom); • Secu – Cuptoare – 1673, 1690 – 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore). Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Inițial, au existat doua sate apropiate - Reșița Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) și Reșița Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reșița Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 1910 – 1925 , Reșița a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraș, consecință a recunoașterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice și constructoare de mașini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin. Sub aspect urbanistic, Reșița a cunoscut de asemenea, importante realizări: cartiere întregi de locuințe în lunca Pomostului, pe Moroasa și lunca Bârzavei. La Reșița funcționează un teatru, numit "George Augustin Petculescu" în Casa de Cultură a Sindicatelor un cinematograf Dacia, situat în orașul nou, cinematograful "Cultural" fiind desființat, clădirea a fost trecută din patrimoniul Consiliului Local în patrimoniu privat, ea fiind retrocedată proprietarilor. Fiind monument istoric, imobilul este restaurat în perioada (2007-2010) și a devenit sediul Teatrului „G. A. Petculescu”. În trecut a existat și un al treilea cinematograf "Casa Muncitorească", clădire în care a funcționat clubul muncitoresc înainte de perioada comunistă, dar după 1989 autoritățile au închiriat o parte a clădiri (holul de acces) unei societăți comerciale care a organizat discotecă. Din cauze necunoscute, în anul 2002 (14/15 august) clădirea a ars, în prezent ea fiind demolată. Istoric În anul 1872 uzinele "St. E. G." de la Reșița produc pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucișare pentru macaze, 793 de tampoane. În 1872, uzina produce prima locomotivă, denumită ,,Reșița 2 cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell - directorul fabricii de locomotive "St. E. G." din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale. Începând cu anul 1920, la "Uzinele Domeniilor" din Reșița și la "Uzinele Nicolae Malaxa" din București începe proiectarea și construcția următoarelor tipuri de locomotive: seria 230 pentru trenuri de călători (1932-1936) seria 142 pentru trenuri grele de călători (1937-1940) seria 50 pentru trenuri de marfă (1926-1936) seria 150 pentru trenuri grele de marfă (1947-1960) seria 131 pentru trenuri de călători pe linii secundare (1939-1942) seria 151 prototipuri pentru trenuri grele (1938-1939). În anul 1926 se produce la Reșița locomotiva cu abur 50.243 "Regele Ferdinand", prima locomotivă construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcția de locomotive la Reșița și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă. Între anii 1926-1960, in România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. Din acestea s-au fabricat 797 la "Uzinele Reșița" și 410 la "Uzinele Malaxa" din București. În anul 1960, producția de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producția de locomotive diesel și electrice. Locomotivele cu abur au funcționat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998, locomotivele cu abur au fost casate in proporție de 98%. Educație Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița Colegiul Tehnic Reșița Colegiul Economic al Banatului Montan Liceul de Artă „Sabin Păuța” Reșița Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz” Reșița Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Reșița Liceul Teologic Baptist 12 școli generale Politică Consiliul Local al municipiului este compus din 21 de consilieri împărțiți astfel: Partid Consilieri Componența Consiliului Partidul Democrat-Liberal 9 Partidul Social Democrat 7 Partidul Național Liberal 3 Partidul Noua Generație - Creștin Democrat 2 Obiective turistice, cultură și patrimoniu cultural "Muzeul de Istorie al Banatului Montan" înființat în 1959.[5] "Muzeul de Locomotive cu Aburi" care înfățișează 16 modele de locomotive produse la Reșița în decursul a peste 100 de ani (1872-1959), printre care și prima locomotivă din România datând din 1872 dar care a purtat de la data fabricației și până la data puneri ei pe soclu în muzeu, numărul 2. Este amenajat în aer liber și este singurul muzeu de acest gen din România. Este monument istoric și datează din anul 1972.[5] Grădina Zoologică „Ion Crișan” Casa de Cultură a Sindicatelor Teatrul G.A. Petculescu Palatul Cultural (Cinematograful Cultural) 1928 Biblioteca Județeană Paul Iorgovici, Biblioteca Engleză, Biblioteca Franceză, Biblioteca Germană Cazinoul Român, (Cazina), 1/4 sec. XX Biserica Evanghelică, sec. XIX /1901 Casa Neff I cu baia publică, 4/4 sec. XIX Sinagoga, sec. XIX Uzina hidroelectrică Grebla și Castelul de apă din amonte, 1903-1909 Catedrala Ortodoxă Română Reșița Montană,” Adormirea Maicii Domnului”,1936 Gara Reșița Sud, 1932/1914 Podul de la vamă, 1931, primul pod nituit și sudat din țară Ansamblu de clădiri muncitorești și de raport din secolul XIX Biserica tip sală și necropolă medievală, sec. XIV – XV Atracții botanice - printre acestea se numără unele specii de arbori foarte rari în Europa: Mimosa (arbore de mătase) Tulipul (arbore de lalea) Gingko (arborele pagodelor, arborele memoriei) Chiparos (chiparosul de baltă) Sakura (cireș japonez) Secu - lacul de acumulare cel mai apropiat de Reșița, care alimentează Reșița cu apă potabilă.[5] Văliug - așezare creată după 1780 de oamenii care pregăteau cărbune de lemn pentru uzinele din Reșița. În 1908 - 1909 a fost construit aici un lac de acumulare (Lacul Vechi) de circa 12 ha, pentru necesitățile uzinelor siderurgice; după înființarea unor noi furnale și oțelării s-a realizat un al doilea lac (56 ha), lung de peste 3 km și având un debit de 10 milioane mc apă.[5] Crivaia - de la Văliug încă 5 km, la extremitatea sudică a acestuia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa Bârzavei.[5] Semenic - 10 km de la Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi pentru începători.[5] Gărâna, denumirea în germană - sat cu folclor interesant, deși în momentul de față populația de origine germană a emigrat aproape în totalitate, satul s-a transformat într-o zonă turistică și începând cu 1993, anual, aici are loc la mijlocul lunii iulie Festivalul de Jazz de la Gărâna (Gărâna Jazz Festival, titlul original în limba engleză) în Poiana Lupului.[5] Trei Ape - Stațiune turistică cu lac de acumulare situat la sud le satul Brebu Nou. De la baza acestui lac îzvorăște râul Timiș. Adună apele pâraielor Brebu, Grădiște și Semenic, iar apa de deversare din lac împreună cu izvorul de la baza acestuia formează râul ce a fost amintit mai devreme.[5] Peștera Comarnic - cea mai lungă peșteră din Banat.[5] Cheile Carșului - Chei lungi de circa 15 km ce ajung până aproapre de Carașova.[5] Peștera Popovăț - galerii de 1 120 m, dispuse pe două etaje.[5] Dognecea - așezare cu trecut bogat; mine de aur și argint exploatate de romani. În nordul localității există două lacuri de acumulare - Lacul Mic, numit și Lacul nuferilor, declarat rezervație botanică, și Lacul Mare, numit și La Zid, din cauza barajului construit pe pârâul Dognecea.[5] Ramna - în apropiere, urmele unei așezări romane din secolul II e.n..[5]
Posted on: Sat, 05 Oct 2013 05:45:42 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015