Retorica până la un punct decentă a colegului meu de Litere... o poveste cât se poate de convingătoare, ba chiar şi destul de adevărată, în care Adrian scapă, ca din întâmplare, spre final, cuvântul SOCIALIST ca să obţină ceea ce, de fapt, voia de la început: să ne sugereze că doar capitalismul sănătos, în care fiecare îşi păstrează pentru sine cât mai mult din ce câştigă (idee nederanjantă pentru mine), dar şi (lucru pe care Papahagi uită să-l precizeze) poţi crăpa în stradă sau pe scările spitalului dacă nu câştigi destul de mult pe lună... să nu mă lungesc, că doar un capitalism mai aspru poate reprezenta soluţia. Povestea, în sine, mi se pare corectă. Instrumentarea ei însă, e aproape odioasă. Statul pe care îl acuză Adrian e un stat capitalist-corporatist enorm de corupt. Mai mult, un stat în care stânga şi dreapta şi-au dat de-demult mâna pentru a fura tot şi a ignora agenda publică în folosul politicienilor traseişti de toate soiurile. Nu stânga (care de fapt nu există: nimic nu poate fi mai departe de stânga decât PSD-ul) e de vină pentru toată această mizerie, şi nici liberalismul tare n-ar putea face altceva decât s-o adâncească sporind drastic puterea celor tari (a se citi: bogaţi) asupra celor slabi (a se citi: săraci, deci marginalizaţi social). Mai mult, eu cred că însăşi această insistenţă pe o distincţie în care nici un politician din real politics nu mai crede, între stânga şi dreapta, e ultimul narcotic pe care intelectualii ca Adrian - probabil sinceri, dar blocaţi în dihotomii deja istorice - ni-l mai livrează ca să nu mai vedem, aşa cum nici ei nu prea mai văd, realitatea. Toate partidele fură prin rotaţie. Abia după ce vom rezolva cât de cât această situaţie concretă, cred că ne putem apuca din nou de ideologizări. Dar nu cu armele, deloc oneste, din poveşti spuse în stilul acesta.
Posted on: Sun, 10 Nov 2013 11:04:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015